Întorcându-mă aseară acasă dintr-o mică excursie la câteva locuri ce stau mărturie (încă) despre istoria reală a României, pe Valea Prahovei așteptând liniștit în ”coloana de weekend” a șoferilor ce tranzitează zona, mi-am adus aminte de mărturia cuiva (nu-mi mai amintesc persoana) dată într-un context cotidian, despre MS Regele MIHAI, cu care s-a întâlnit prin anii '40 pe undeva în zona Posada, conducându-și singur automobilul decapotabil spre Sinaia. Nu mai era nimeni cu MS în mașină și nici vreo altă mașină ca să-l escorteze!

Această poveste mi-a produs o durere în suflet, gândindu-mă cum circulă astăzi președintele, primul ministru și, fără nicio logică (nici măcar a bunului simț), orice parvenit al societății (vezi cazul ”generalului” Oprea).

Deci regele României își conducea singur autoturismul proprietate personală, nu oferit de stat și plătit de popor, iar un parvenit ca Oprea, cu de la sine putere, circulă prin București la coafor să-și vopsească sprâncenele, să servească masa la restaurant și în țară la ședințe de partid, cu coloană oficială, cu antemergător și salvare, că poate i se face rău vreunei june ce-l însoțește! Și ca să întăresc povestioara despre anii '40 cu regele mergând la volan spre Sinaia, vă prezint mărturia integrală a dlui arheolog Petre Diaconu, despre o întâmplare din 1943, din București!

"Aud la un moment dat nişte aplauze.(..) maşina regală, care nu era însoţită absolut de nici o altă maşină, stătea la stopul de pe Calea Victoriei."

Eram tânăr adjutant la aviaţie, deci nu ajunsesem încă ofiţer, trebuia să fiu făcut în al doilea an ofiţer şi eram într-o permisiune, într-o după-amiază a lunii septembrie, [1943] şi aud la un moment dat nişte aplauze. Când colo, erau adresate Majestăţii Sale, regele Mihai I, care, însoţit de un aghiotant, într-o maşină deschisă se oprise la stopul de pe Calea Victoriei. Era, de altfel, singurul stop din centrul Bucureştiului şi nici nu-mi aduc aminte dacă mai exista un alt stop în Bucureşti. Şi ca un amănunt pitoresc: stopul acesta era manevrat manual de către un poliţai - poliţaii pe vremea aceea erau îmbrăcaţi în haine tip, de culoarea cărămizie închisă -, care era surdo-mut, dar avea o agerime în privire, încât nu-i scăpa absolut nimic. Şi rotindu-şi capul cu viteza maşinăriei electronice, a văzut în diagonală maşina regală, care nu era însoţită absolut de nici o altă maşină, stând la stop. A salutat şi i-a dat drumul regelui, care a făcut imediat la dreapta şi a luat-o pe Bulevardul Elisabeta, astăzi Mihail Kogălniceanu. Probabil că se ducea înspre Cotroceni. Şi nu am găsit absolut sub nici o formă această scenă ca ieşită din comun, decât târziu de tot, în vremurile când alaiurile prezidenţiale opreau circulaţia pe lungimi de zeci de metri sau sute de metri.

[C 242, Arhiva de istorie orala a SRR, interviu realizat de Silvia Iliescu, 2.06.1995]

Când au fost România și românii normali? Atunci sau acum?