joi, 27 decembrie 2012

- Să faceți o Românie frumoasă...!

Anul acesta s-a stins din viață un prieten, fost coleg în Armată și fost coleg de luptă împotriva minciunii și imposturii pedeliste!
A plecat dintre noi înainte de vreme, într-o lume unde nu-i va mai auzi niciodată pe băsescu și udrea, pe anastase numărând dublu, pe vișan oripilat de mafia din pedele, pe sluga perfectă boc și alte astfel de exemplare!
La fel ca maestrul Octavian Paller care-și dorea să nu apuce vremurile când țara va fi condusă de băsescu și boc (dorința i-a fost îndeplinită) așa și prietenul meu n-a mai apucat să-l vadă pe MRU prim ministru, pe Neamțu cu usturoiul de gât sau pe Pavelescu lingând vârtos dosul lui băsescu!
Bunul Dumnezeu a avut grijă de ambii dispăruți să nu mai treacă prin astfel de ”suplicii”!
Singura diferență este că prietenul meu, a plecat prea devreme, mult prea devreme!
Se bucura de fiecare dată când mă zărea la televizor printre manifestanții din Pța Universității, iar când îmi  lua cineva un interviu își striga soția și-i spunea: ”- Uite este colegul meu, am încredere în el! Cu el și cu alții ca el vom putea izbândi!”
De fiecare dată puncta precis și la obiect!
Iată câteva exemple:
Despre Gelu Vișan - http://wp.me/pxf1K-1a4,
Despre Roberta cea cu ABACUL - http://wp.me/pxf1K-1ak,
Despre Ctin Dudu Ionescu - http://wp.me/pxf1K-1bx.

A crezut întotdeauna în valorile adevărate, a îmbrățișat din convingere doctrina liberală și a fost un mare susținător al Monarhiei!
Când totul era irecuperabil și se împăcase cu gândul că nu va mai sta mult printre noi, i-a spus unui prieten pe FB ca un mesaj de ADIO:
”- Să faceți o Românie frumoasă...eu nu vă mai pot ajuta!”
Aveți obligația dlor Antonescu și Ponta să faceți o Românie frumoasă, așa cum și-a dorit prietenul meu, așa cum v-am cerut-o zi de zi în Pța. Universității din 13 ianuarie până în martie, așa cum sperăm toți cei care v-am acordat încrederea în 9 decembrie a.c.!
Iar dacă veți reuși, memoria maestrului Octavian Paller, a maestrului Ion Lucian, a lui Emil Hossu și nu în ultimul rând a prietenului meu, vor fi cinstite cu adevărat!
Prietenul meu: col ing.(r) Eugen NĂDRAG 



vineri, 7 decembrie 2012

Ce va face Băse începând de sâmbătă ...?

După o zi foarte tensionată în care printre altele va trage o fugă pe la magazin, poate poate mai înduplecă vreun fraier...


se va întoarce acasă și va urmări Exit-Poll-urile, care-l vor ”desfigura” pur și simplu...!

(”-Să-mi bag ..LA, de data asta nu ne-a mai ieșit!”)

Noaptea, ca întotdeauna se va dovedi un sfetnic bun, iar dimineața, după o ”binemeritată” partidă de plâns (de data asta cu lacrimi sincere),

își va călca pe orgoliu și se va prezenta personal la sediul USL, unde-i va felicita pe câștigători.
(”-Măi băieți, ce a fost a fost, acum trebuie să coabităm! Să-mi spuneți doar ce am de făcut?”)

Tânăra speranță Mihai Răzvan UNGUENT îl vizitează pe șefu, încercând să mai aranjeze vreun șmen, dar...
e prea târziu!

În țară, Popoviciu Alin încearcă să vândă în talciocul din Timișoara cu 50 de bani/bucată, materialele promoționale de campanie cu sigla ARD-ei,
(”-Ia chilotu neamule, proaspăt ca pâinea caldă...!”)

în timp ce diva ”romașcană” după atâtea ”absorbții” de fUnduri europene (dar mai ales autohtone), trece la ...mirosit.
(AROMOTERAPIE!)

Ceea ce toată lumea știa se și întâmplă: noul prim ministru desemnat este dr. Victor Viorel PONTA
(”-Mi-ai tras-o Victore!!!”)

După atâta umilință, chioru nu poate să se retragă până nu-l felicită pe unul dintre foștii săi aliați, care de data asta i-a băgat cuțitu-n spate...
(”-Gigi...Gigi...câte puteam să facem noi împreună, dar m-ai trădat..!”)

Supărarea va încerca s-o înece în alcool și va ține o săptămână! După ce-și va reveni cu greu din mahmureală, care va face primul și singurul gest normal în cei 8 ani, prezentându-și demisia! Cum Vila Lac2 n-o va mai putea ocupa, se va refugia printre neamuri...
(”-Păi ce credeai mâncați-aș... că te lăsăm noi să te linșeze ăștia, ?”)

sau se va întoarce acolo de unde nu-l va mai chema nimeni!

Acesta este un scenariu, care cu puțin noroc poate deveni real!
DOAMNE AJUTĂ!





miercuri, 14 noiembrie 2012

Liderul PNL, văzut de alții...

”Totul la noi sunt partidele politice. Iar în partidele politice, totul e șeful. Uitați-vă de pildă la Partidul Național Liberal, cel mai perfect organizat din acest punct de vedere și care a servit drept model celorlalte. Șeful face ce vrea. Cine îndrăznește să ridice vreodată vreo obiecție? Imprudentul care ar manifesta veleități de independență ar fi în lăturat la scurtă vreme din toate situațiile pe care le-ar fi avut, iar dacă s-ar arăta îndărătnic, sau ar face gălăgie, ar fi dat afară pur și simplu...”

”Știe să-și păstreze cumpătul în fața celor mai grele situații, ca și în fața celor mai infame ticăloșii, stăpânind momentul prin calmitatea sa senină. Are norocul că de câte ori îl apasă griji grele știe să doarmă. Cine e stăpân pe somn, are în frâne nervii”

”... fire leneșă, dar deschisă, inteligență vie și plină de farmec, pasionat de lucruri frumoase, de cărți rare, ... pornit să afle de toate, mai ales în domeniul istoriei...”

”...omul marilor concepții și a marilor hotărâri, nu este omul muncii metodice și migăloase...autoritar și sceptic, instruit prin experiența istoriei pe care o răsfoiește din ce în ce mai mult și mai cu drag, tradiționalist în fundul sufletului ca orice fire aleasă.”

joi, 1 noiembrie 2012

Ofertă de campanie – de Vasile Băescu


Campania stă să-nceapă, lumea e tensionată
Ofertele-s pestrițe în târgul elector,
Se-nghesuie mujicii cătând atent în gloată
Sperând ca să-și găsească vreun bou de viitor!

Diversă e oferta și-i dificil trialu
Cornute, râmătoare și alte dobitoace
Strânse de-a valma toate în târgu
ceazi e staul
Așteaptă-mpiedicate să fie admirate!

Scrutând prin dobitoace, cheflii târgoveți
Zăresc  prea multe gloabe degeaba primenite
Stăpânii lor dori-vor din multele cornute,
Să-și vândă bine marfa, crezându-se isteți!

Văcuțe ”mulse” bine, montate sau seduse
De-un număr lung de tauri, astăzi cam expirați
Venite ca să-nșele mulțimea de fârtați
Crezându-se junici, chiar dacă-s vaci nebune!

Turcan(a) plictisită, ar vrea ca să se-ncure
Prin târgul vechi și muced ajuns acum un staul
Dar nu prea are spațiu, căci iată, de niciunde
Intră în ”competiție” mândra joiană Paul.

Scroafa Nutzica însăși, bălaie și sătulă
După 5 ani de hrană, huzururi și mulți bani
Lăsă târgu
ăl mare de teamă și de ură
Găsindu-și mușterii tocmai la romașcani!

Chiar și buldogul Blaga cu limba-i bătucită
Știind că-i mult mai bine prin vame cu sclipici,
Își mută falca grasă și-a sa privire hâdă
Într-un coteț mai sigur, acas
la Popovici…

Zărit fu la ofertă, ăl de-are-n gât o broască
Livid, slăbit și bolnav, cornut năsăudean
Căci broasca cea râioasă nu vrea nici chip să iasă
Din care bai Oltean(u), mai vrea … măcar un an!

Veniți dar la-mpărțeala de dobitoace ”șterse”
În târgul tuturora, deschis doar cincinal
Oferte sunt destule și noi și vechi, pe-alese
Că nu dați bani, ci voturi și regretați total!

miercuri, 31 octombrie 2012

Ce înseamnă a fi ”crinist”!

Au apărut pe Facebook mai multe postări (ale acelorași indivizi), în care se vorbește despre ”criniști”!
Este simplu de dedus că referirea este făcută strict la cei care-l susțin pe Crin Antonescu!
”Inventatorii” termenului, sunt membri sau simpatizanți PNL, iar modul cum abordează problemele când este adusă în discuție activitatea vreunui ”crinist”, este zeflemitor, chiar acuzator!
Întreb: a fi ”crinist”e blasfemie?
Dar de fapt ce vor să sugereze acuzatorii?
Cunoscându-i pe mulți dintre ei, știu că sunt împotriva președintelui PNL!
Nimic anormal, libertatea de opinie este neîngrădită, doar suntem liberali!
Mai știu și faptul că prozelitismul pe care-l practică de a strânge într-un grup (care din păcate nu depășește numărul mesenilor de la o chermeză de 8-10 persoane) cât mai mulți adepți ai curentului anti-CRIN, este într-o permanentă desfășurare, până când vor reuși ”să-l dea jos” pe Antonescu!
Iluzii deșarte!
Tot acest curent public anti-crin, a demarat prin luna aprilie, când s-au produs demiterile în cadrul organizației PNL București! Câțiva ”sponsori” ai celor care latră împotriva lui Antonescu au fost marginalizați odată cu demiterile produse! De aici și deranjul produs în rândul ”lătrăilor”, pentru că promisiunile și visele de mărire pe care și le făcuseră dacă ”șefii” lor ar fi ajuns în funcții importante, s-au năruit într-o clipă!
Acești acuzatori îi numesc pe toți ce-i care nu sunt cu ei ”criniști”!
Adică susținerea președintelui PNL Crin Antonescu, te transformă într-un sectant care te închini GURULUI!
Conform acestei concepții inepte, membri PNL cu vechime în partid, au fost pe rând ”câmpeni”, ”catarame”, ”ionesc-quintiști”, ”stoiciști”, stolojeni” și ”tăriceni”!
Președintele PNL acum este Crin Antonescu!
La anul poate va fi altcineva!
Cei care sunt acuzați astăzi de ”crinism”, la anul după congresul PNL, dacă președinte va fi ales să zicem dl Puiu Hașoti, vor deveni ”puiuți” sau ”hașotiști”???

joi, 18 octombrie 2012

La lansarea candidaților USL, Tăriceanu a lipsit!

Multă lume ieri pe stadion, foarte multă!
Multă ... pestriță, speriați și dezorientați de mărimea arenei!
Nici măcar toaletele nu știau să le folosească și se ”lăudau” cu voce tare: ”- Bă cum se trage apa că nu văd nicio sârmă?” ” - Cred că se trage singură!”
Multă mizerie rămasă după ei, dar ce mai contează, au fost oamenii pe Arena Națională!
A fost și multă lume bună, la 4 (sau mai multe) ace, rochii elegante, ținute bussines, pantofi cu toc cui...care făceau piciorul ”plăcut ochiului”!
Au ieșit în evidență și câteva contradicții (anomalii sau tupeisme), care ”au dat urât” ... în fața camerelor tv, a oamenilor și a conștiinței (dacă mai există)!
Le mărturiseam celor cu care am participat la acest eveniment, că dacă i se dă cuvântul fostului ministru al apărării, generalul ”ospătar” Oprea Gabi, plec acasă imediat!
Nu i-au dat cuvântul, dar l-au cocoțat pe scenă alături de Dragnea, Daniel Constantin și Rares Manescu...!!!
Acest individ lipsit de scrupule, care spunea odată că el ”nici pe maică-sa n-o laudă dacă nu merită”, dar care spun eu cu convingere că este în stare s-o vândă pentru interesele personale, are tupeul să apară în fața camerelor de luat vederi și a 80.000 de oameni, când a sprijinit toate măsurile anti-sociale ale guvernului Boc și l-a susținut cu frenezie pe Băsescu!
Sunt fapte care nu se uită și eu unul nu uit!
Ar mai fi discursul lui Victor Ponta! Elaborat, pregătit și gândit pentru a atinge puncte importante așteptate de analiști, dar ... foarte lung, exagerat de lung!
În timpul discursului său, foarte multă lume a plecat!
O altă anomalie a fost (re)”descoperirea” printre candidați a renumitului Miki Șpagă alias Șerban Mihăilescu. Dacă în acest mandat care stă să se încheie a reprezentat jud Teleorman, pentru viitoarea legislatură a fost trimis să candideze la ... Botoșani!
Bucurie sinceră mi-au produs domnii Ludovic Orban și Varujan Vosganian, care s-au întreținut și îmbrățișat cu Crin Antonescu, ceea ce arată că cei doi au ”caracter”!
Dacă absența de la eveniment a lui Jiji, Victor Ciorbea sau Ghe. Ciuhandu este de înțeles, nu am înțeles absența dlui. Călin Popescu Tăriceanu! A fost ocupat??? Cu ce sau cu cine?
S-a terminat și această acțiune, aștept acum ziua de mâine să se publice lista finală a candidaților, pentru a mai comenta (dacă este cazul) eventualele ”surprize”, că deh...pe ultima sută pot apărea bombele!
A....era să uit: mi-au sărit în ochi ”cantitații” lui Dragnea de la Teleorman: 90% cu părul alb, burta la purtător, figura servilă gen ”trăiți șefu”, tipică foștilor secretari de partid...! Ăștia sunt doar câțiva dintre cei care sunt trimiși în Parlament să ”primenească” clasa politică!
URAAAAAAAAAAAAAAA....(aplauze)!!!

vineri, 14 septembrie 2012

Eu sunt liberal, dar sprijin un ”ungurean”!


     La congresul de lansare a noii formatiuni politico-securiste din românica, denumită pompos ”FORȚA CIVICĂ”, noul vice al formațiunii, fostul liberal ”de dreapta” Cristi Popescu a citit un discurs care-i era scris de singurul liberal ”autentic” de pe pământ, al cărui nume nu vreau să-l divulg: duca se numește!
     Cine a văzut filmul ”Discursul Regelui”, poate face o asemănare aproape identică între acesta și evenimentul SFORȚEI (păstrând totuși proporțiile), unde domnul vice Cristi, crispat și foarte emoționat rostea tremurând cuvintele scrise de mentorul său ”liberal”(?????), prezent în sală pentru a-și urmări ... elevul vorbind în noua sa funcție de la UNGURENI!
    De altfel, ”distinsul” profesor de (di)SCURSURI”ungurene” își făcea probleme despre viitorul elevului său, postând pe propria pagină de FB dilemele care-l frământă!

Iată, două dintre ele:

”Mă gândesc: oare cum vor trebui să voteze naţional-liberalii în contextul în care vor trebui să aleagă într-un colegiu între Honorius Prigoană (PNL) şi Toader Paleologu (ARD-PDL)? Sau între Mariana Campeanu (PNL) şi Cristi Popescu (ARD-FC)?

Să trebuiască să votezi un nimeni politic sau o socialistă irecuperabilă doar pentru că au fost impuşi şi promovaţi pe linie de partid? Sau să votezi nişte oameni de dreapta, cu valori naţional-liberale asumate şi demonstrate dar care nu sunt agreaţi de actuala conducere a PNL?

Complicată alegere. Sau nu?”

Profesorul ”liberal”nu a fost la vot pe 29 iulie!
Pe cine credeți că va vota la parlamentare, dacă s-ar prezenta la vot?

joi, 30 august 2012

Nuntă mare cu ... băşişti!


     În această sâmbătă are loc un “important” eveniment de partid şi de stat, mult aşteptata nuntă a mezinei cuplului Traian Băsescu – preşedinte, fost marinar şi fost şi actual securist şi Maria Băsescu – casnică şi amazoană, fostă recepţioneră şi specialistă în limbajul canin (conform propriilor mărturisiri).
     Cununia religioasă va avea loc la Catedrala Sf. SPIRIDON-  Nou, unde orice alt eveniment a fost anulat de către părintele paroh, celor care au solicitat botezuri şi cununii spunându-le să-şi caute alt lăcaş de cult, celor care au solicitat slujbe de pomenire, spunându-le răbdare, nu vă grăbiţi că nu mai aveţi pentru cine...!
Protecţia incintei şi a străzilor lăturalnice va fi asigurată de o brigadă Anti-tero a S.R.I., care va colabora cu două echipaje aeropurtate ale S.R.I. care se vor îngriji de spaţiul aerian şi cosmic!
     Administraţia Prezidenţială condusă de fostul min. de externe şi actual amant al Cristinei Şincai de la RTV (post de televiziune care are exclusivitate în transmiterea evenimentului), în colaborare cu NATO, se vor îngriji de scutul anti-rachetă pentru cuplul prezidenţial şi tinerii însurăţei (restul nu contează,  nefiind în linia de succesiune pentru fotoliul cotrocean – cândva pentru acesta s-a bătut şi BODOn-a ţinut la băutură)!
     Felicitările, masa şi dansurile se vor consuma în incinta Palatului Snagov care a fost închiriat în totalitate, câteva persoane care plătiseră déjà avansul pentru unele săli ale respectivului stabiliment fiind uşuiteefectiv, sub ameninţarea intereselor de partid şi de stat! Printre acestea şi patroana MOBEXPERT, doamna Camelia Şucu!
     Iniţial la această nuntă trebuia să cânte una dintre preferatele petrecăreţului nr. 1 al ţării, cea care i-a gâdilat urechea de foarte multe ori până-n zorii zilei cu trilurile sale unice, distinsa doamnă Cristiana Dorin de la Cireşica. Deoarece aceasta l-a refuzat amabil pe petrecăraţ mărturisindu-i că a votat DA la referendum, suspendacul a trebuit să se reorienteze repede, astfel l-a sunat pe preferatul miresei, solistul de  orice fel de muizică mai puţin cea bună, trubadurul singuratic Aurel Tămaş! Contactat de un post de treleviziune, aceasta a confirmat telefonul primit,spunând că no, acum că s-o încheiat referendumul cu bine, am acceptat pentru că-l cunosc pe domn preşedinte şi nu-i vorba de renumeraţie! Trecând peste faptul că acest cuvânt nu există în limba română, îi dorim lăutarului să încânte asistenţa cu cât mai multe melodii limbiste!
     În ce priveşte meniul nu am acordat prea multă atenţie, deoarece totul va fi digerat! Ştim sigur ce va bea socrul micdar nu vă spunem! Ghici ghicitoarea mea, băse ce va bea?
     La eveniment şi-au anunţat prezenţa multe personalităţi din mediul politic, cultural şi al spionajului, printre aceştia găsindu-i pe: MRU cu soţia de serviciu, Neamţu însoţit de maică-sa Macovei (pentru a-l proteja de eventualele genţi luate în cap de la miss Pleşcoi), Pavelescu cu capu mare la el,  Nutzi în calitate de mamă (soacră mică) adoptivă, scafandrul Onaca şi pretenul Teodor Paleologu care va sosi ghiftuit, întrucât în cursul dimineţii va participa însoţit de câţiva bloggeri liberali la parastasul de 7 ani al fostului senator PNL Alecu Paleologu!
     Cadourile vor fi diverse şi de calitate! Ne-a reţinut atenţia în mod deosebit (nu divulgăm sursa informatoare deoarece după aceea ar trebui s-o ucidem) cadoul pe care-l va face tinerilor miri celălalt TeodorBakonschi, acesta urmând să le dăruiască un Jacuzzi de ultimă generaţie, care nu produce bulbuci ci vibraţii!
     A doua zi urmează o binemeritată odihnă activă la parlament, pentru a pregăti o (E)moţi(un) E de cenzură, împotriva autorilor loviturii de stat!

PS
Multă lume se întreabă dacă mireasa EURO(parlamentar) va purta în biserică voal pe faţă! Este ştiut că acesta reprezintă neprihănirea viitoarei soţii!
Contactându-l în această problem pe conf. univ. Andrei Hrebenciuc, acesta ne-a mărturisit că teoretic ar trebui să poarte, întrucât chirurgia reparatoriea evoluat foarte mult în ultima perioadă!

duminică, 26 august 2012

Mesajul preşedintelui Băsescu către etnicii maghiari - duminică 26 august 2012:



Dragi (încă) români de origine maghiară,
mă adresez vouă astăzi, cu o zi înaintea validării de către Parlamentul României a deciziei C.C.R. prin care am fost "uns" pentru a patra oară ca preşedinte al ţării!
Este pentru prima oară când această nouă confirmare îmi prilejuieşte o bucurie neţărmurită şi în acelaşi timp un regret că nu sunt (doar) preşedintele comunităţii voastre, sau că voi nu sunteţi majoritari în această ţară!
Cred că alături de voi şi de etnia romă, am fi realizat multe lucruri bune împreună! Din păcate majoritari în România sunt  ...  românii, dar alături de voi şi de fraţii noştri mai coloraţi nădăjduiesc să înclinăm balanţa în favoarea noastră!
Mă adresez vouă astăzi pentru a vă mulţumi că aţi înţeles mesajul meu ca pe 29 iulie să nu vă prezentaţi la vot, mesaj pe care românii sau marea lor majoritate nu l-au priceput, deşi culmea, am vorbit în română nu în maghiară! Iată încă un motiv pentru care românii trebuie să devină o "etnie" minoritară în această ţară!
Am promis că "ţinutul" în care locuiţi va fi al vostru şi vreau să mă ţin de această promisiune, nu pentru a vă recompensa "strădania" de a sta acasă în ziua referendumului ci pentru a le face în ciudă românilor care nu au priceput încă cine este jupânul! Pe mine nu mă interesează istoria, nu m-a interesat niciodată, dovadă stând afirmaţiile pe care le-am făcut la adresa ex-regelui Mihai! Pentru mine în România nu există decât un rege adevărat: EU, chiar dacă prietenul meu Florin Cioabă o să se supere pentru asta!
Doresc de asemenea să-mi exprim regretul că sâmbătă 1 septembrie, n-am să pot fi alături de voi la Sf. Gheorghe pentru a protesta împreună împotriva abuzurilor statului român! Ştiţi foarte bine că în aceeaşi zi se mărită (în sfârşit) Bobiţa! Chiar dacă nu sunt de acord cu alegerea pe care a făcut-o, "interesele" de partid m-au determinat să accept căsătoria cu ... Syda, pentru a nu se spune că nu respect "legea salică" şi împiedic căsătoria cu cineva din "FAMIGLIE"!
Voi fi alături de voi cu sufletul şi vă doresc de pe acum "manifestaţie plăcută", să izbândiţi în demersul vostru, şi să strigaţi  în numele meu "Jos statul mafiot" şi "Autonomie"...! Ultima v-am promis-o şi am să mă ţin de cuvânt!
Vă îmbrăţişez cu drag, al vostru acum şi pe vecie
TRAIAN!

duminică, 19 august 2012

Cerem CCR transmiterea la TV a Şedinţei din data de 21.08.2012


Stimate domnule Președinte al Curții Constituționale a României,

Noi, semnatarii acestei Petiții, avem următoarele observații și doleanțe privitoare la activitatea recentă a Instituției pe care o conduceți:
1. Referitor la Referendumului din 29 Iulie, ați modificat regulile în timpul jocului, modificând OUG 41/2012, prin introducerea cvorumului, încălcând astfel legea în baza căreia CCR a fost înființată și după care funcționează. Legea Nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede la CAPITOLUL I – Dispoziţii generale, Art. 2., Aliniatul 3: “Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.”. Acest cvorum mai există în Europa doar în Lituania și în Rusia, dar în Lituania prezența la Referendum este obligatorie. El este contrar prevederilor Comisiei de la Veneția, acolo unde v-ați plâns de presiuni, “uitând” să menționați că acestea vin de la domnul Băsescu, și aducând astfel grave prejudicii de imagine și credibilitate României.
2. V-ați modificat propriile hotărâri, devansând termenul de pronunțare asupra validității sau invalidității Referendumului, pe care chiar domniile dumneavoastră le-ați dat, de la 12 Septembrie la 31 August, și apoi la 21 August, la cererea președintelui suspendat, lucru pe care tot domniile dumneavoastră  l-ați anunțat, asta în condițiile în care ați respins toate plângerile, contestațiile și cerințele USL-ului.
3. Ați dat o erată ilegală, în timp ce membrii curții erau în concediu, în absența cvorumului legal.
4. Ați interpretat în favoarea lui Traian Băsescu contradictoria Lege nr.370/2004, alegând din ea Art. 2, Aliniatul 1, litera c): “liste electorale permanente — listele cuprinzând cetăţenii romani cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani pana in ziua alegerilor inclusiv;” iar nu Art. 7, Aliniatul 1: “Listele electorale permanente se întocmesc pe comune, oraşe si municipii, după caz, şi cuprind toţi alegătorii care domiciliază in comuna, oraşul sau municipiul pentru care ele au fost întocmite.”. Această interpretare se poate dovedi hotărâtoare în decizia care va fi luată.
5. Luați în considerare interpretarea abuzivă,  părtinitoare și ilegală a Articolului.47., Aliniatul 1 din Legea Nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale:  “Plenul Curţii Constituţionale decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului”.
6. Conform Legii Nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Art.12., Aliniatul 1: “Şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazul în care, din motive întemeiate, Curtea hotărăşte altfel.”.
În virtutea acestui lucru vă cerem ca ședința CCR din data de 21 August 2012 să fie filmată, transmisă în direct de televiziuni și să se permită participarea unor reprezentanți ai poporului la dezbateri. Vă cerem aceste lucruri pentru a se elimina orice suspiciune despre modul în care veți lua o decizie care va hotărâ soarta țării pentru următorii doi ani.
Cerem de asemenea Curții Constituționale a României să nu mai interpreteze legile țării în favoarea Președintelui suspendat și să nu își mai încalce propria Lege de Organizare și Funcționare, Jurisprudența, deontologia profesională și voința poporului roman.
Pentru a vă ajuta să judecați fără părtinire, conform legislației în vigoare, jurisprudenței și voinței poporului român, vă anunțăm că vom fi în număr mare alături de dumneavoastră, în fața sediului CCR, Marți începând cu ora 9:00 și până când veți lua decizia corectă.
Vă vom reaminti acest lucru și prin Mitingul de Luni 20 August orele 18:00, de la aceeași locație.
Vă mulțumim anticipat!
Cu deosebită stimă și considerație,
Semnatarii acestei Petiții
București, 19 August 2012
Către Curtea Constituțională a României

PS: Petiţia poate fi semnată aici. Vă rog, dacă se poate, să daţi cât mai mult share şi să invitaţi pe cât mai mulţi să ne fie alături şi să semneze.

luni, 13 august 2012

Cum a fost surprins băsescu, ocolind în genunchi de trei ori o biserică...!!!

     Cunoscută şi ca „Biserica dorinţelor", Mănăstirea Hagigadar adună an de an credincioşi nu doar armeni, care vin aici cu convingerea că problemele lor se vor rezolva. Anul acesta, la cinci secole de la înfiinţarea mănăstirii, oamenii au venit şi pentru a fi binecuvântaţi de Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Catolicos şi Patriarh Suprem al tuturor armenilor, ajuns la Suceava încă de sâmbătă seară.
     Ineditul acestui lăcaș de cult (conform multor martori oculari) constă în faptul că de-a lungul timpului, i-au trecut pragul mulți oameni politici și nu numai! Dacă până anul trecut, prezențele constante ale Elenei Udrea, Gheorghe Flutur sau Ancăi Boagiu nu au trecut neobservate, anul acesta spre surprinderea tuturor, credincioșii l-au avut în mijlocul lor chiar pe președintele ”suspendat” Traian Băsescu ... INCOGNITO! 
     Chiar dacă oamenii l-au recunoscut, acesta a negat vehement că ar fi președintele, purtând haine femeiești (vezi foto):

     După ce a fost binecuvântat de către Sanctitatea Sa Karekin al II-lea Patriarhul tuturor armenilor, ”suspendatul” s-a descotorosit de hainele femeiești, rămânând într-o pereche de blugi ponosiți și o scurtă de ploaie care i-au fost mai utile în ocolirea de trei ori a bisericii în genunchi.
     Nu știm ce dorință și-a pus, cert este că imaginile sunt cât se poarte de grăitoare privind ”evlavia” și ”concentrarea” suspendatului asupra ... ”rugătoarei” ce se târa chiar în fața lui (vezi foto):

     Noi putem doar să bănuim ce și-a dorit suspendatul prezidențial, având în vedere statut lui actual, dar mai ales vizita oficialilor americani de astăzi!


miercuri, 1 august 2012

Îndemnul la NORMALITATE al doamnei Marilena Rotaru!


Dorim cu adevărat restaurarea monarhiei în România?
De aproape douăzeci și unu de ani fiecare respirație a mea este dedicată revenirii Regelui Mihai I pe tronul României și restaurării monarhiei în România, conform succesiunii stabilite de M.S.Regele Mihai. Chiar dacă unora le sună patetic, pentru mine este adevărul care mă ține încă aici, între hotarele României.
Când am fost concediată din TVR, în 1991, în regim Iliescu de către președintele de atunci al TVR, Răzvan Theodorescu, pentru delict de opinie și convingeri monarhiste, am plecat imediat la Versoix și am făcut primul din cele peste douăzeci de interviuri și documentare cu M.S. Regele Mihai și întreaga Familie Regală Română. Ajunsă în Elveția mi se promitea imediat azil politic. Am refuzat pentru ca aveam de adus acasă monarhia, și pentru că statura M.S. Regelui m-a determinat să cred că asta este calea.
Țin minte unele întrebări care mi se puneau atunci: Ce ai tu la chestia asta? Ai lucrat în TVR? Aha… Și multe altele de același fel. M-am întors, am acceptat cel mai mic salariu din TVR, după câștigarea procesului și am continuat să fac interviuri și filme cu Regele Mihai și Familia Regală. Până în 1997, februarie, când guvernul condus de Victor Ciorbea a recunoscut cetățenia Regelui Mihai, filmele mele erau proiectate în piețele Capitalei și în săli precum Muzeul Țăranului Român, Ateneul Român, Aula Universității.
După 1997 au putut fi difuzate și pe TVR. După 2008 nu am mai putut difuza filmele făcute între timp. Faceți vă rog, singuri, legăturile cu influențele de atunci asupra TVR. În 2010 am făcut la Ateneul Român, de 8 noiembrie, un spectacol închinat împlinirii a 65 de ani de la prima manifestație anticomunistă din România, de ziua onomastică a Regelui Mihai.


Ateneul era plin, dar mail-ul meu către președintele de atunci al TVR, Alexandru Lăzescu, prin care îi ceream o înregistrare în condiții profesionale, a rămas, până în ziua de azi, fără răspuns. În acel spectacol, domnul Crin Antonescu, președintele PNL, a avut discursul unui șef de partid responsabil în fața istoriei și mai ales, în fața istoriei prezente a României.
De mai bine de o săptămână sunt acuzată și atacată în cel mai abject mod pentru faptul că am îndemnat lumea să meargă la vot și mai ales, vină de neiertat, să voteze DA la referendum. Fac parte dintr-o organizație monarhistă care nu-și expune activitatea pe facebook. De câteva luni, câțiva tineri protestatari în Piața Universității pe gerurile cele mari ale iernii trecute, sub bannere pe care scria Restaurarea Monarhiei, ni s-au alăturat într-o acțiune mai concretă, și am întemeiat Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei în România. Sunt câteva exemple de conștiințe ale acestui popor, din rândul generației de 30-35 de ani care, pe banii lor, merg în țară să ajute oameni aflați în mari nevoi. Nu cheamă nici o televiziune după ei, își fac datoria care le-a fost insuflată din familie, odată cu cei șapte ani de acasă. Sunt printre foarte puținii care au înțeles că a face parte dintr-un popor, dintr-o comunitate, ca și dintr-o familie, înseamnă să ai nu numai drepturi, dar mai ales, responsabilități.
Am hotărât să strângem, în clipa în care Familia Regală și o anume clasă politică va decide că este momentul potrivit, peste o mie de semnături pentru restaurarea monarhiei în România. Pe parcursul acestui timp, am avut convorbiri cu importanți oameni politici, și, mai ales, cu A.S.R. Principesa Moștenitoare Margareta a României, care a fost la Aubonne pentru a-i spune M.S. Regelui starea în care ne aflăm.
Din păcate, reacțiile monarhiștilor susținători ai lui Băsescu, cu argumentul că nimeni din clasa politică nu merită a fi votat, blochează tot demersul nostru, și-i dă apă la moară aceluiași Traian Băsescu. Ce putem să facem fără nici o clasă politică? Să ajungem sub o țară bananieră poate…
La ora actuală, omul care ne-ar putea ajuta să ne împlinim visul legitim, alături alți câțiva lideri liberali și creștini-democrați, este Crin Antonescu.


Discursul din 8 noiembrie 2010, ca și declarația de după alegerile locale („restaurarea monarhiei în România ține de un sacrificiu prezidențial”) și multe altele, confirmă acest lucru. Tocmai de asta, curg pe toate site-urile kilometri de injurii și acuze. Știu băieții de ce. Și mai ales, din partea celor care, poate cred sincer în restaurarea monarhiei în România. Crin Antonescu a spus exact ceea ce a făcut prin alianța USL: „ un contract politic corect.”
Așa cum se fac în toată lumea. Prin acest contract fiecare formațiune politică își păstrează și urmează propria doctrină. Nu și-a însușit PNL-ul doctrina PSD sau PC. Era un moment vital pentru acest contract politic, care, a suspendat diferențele pentru un interes național. Interesul național era să scăpăm de Traian Băsescu. Fără asta rămâneam cu injuriile pe care Traian Băsescu n-a contenit să le adreseze celui mai scump simbol al libertății și democrației noastre: Regele Mihai.
Cum am stat 22 de ani fără să manifestăm vreo altă grăbire decât teoretică, alta de cum aștepta Regele Nostru de la noi, ar trebui să mai avem, câteva luni, puțină răbdare, pentru ca omul prin care putem realiza restaurarea monarhiei în România să aibă îndreptățire legitimă, pentru a ne împlini corect și definitiv destinul. Cu Cerul și Pământul. Pentru că, am mai spus-o și o voi repeta cât voi mai trăi, Cerul este Coroana Română și Pământul este Regatul Român!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Trăiască Regele Mihai I al României!
Trăiască întreaga Familie Regală a României!
Marilena Rotaru

sâmbătă, 21 iulie 2012

APEL către clasa politică și nu numai!


     Trăim pe aceste meleaguri de peste 2000 de ani, nealterați în vorbire, simțăminte și credința într-un singur Dumnezeu.

     De-a lungul atâtor amar de ani am fost obligați să suportăm ”migrația” a zeci, poate chiar sute de popoare, migrație ce nu a încetat nici astăzi.  Înainte dar și acum, majoritatea  cotropitori  ne-au ”vizitat” țara  pentru pradă , diferența fiind că astăzi nu ne mai apărăm împotriva lor ci îi invităm s-o facă, primindu-i cu pâine și sare.

     Acest sfânt pământ a fost condus dintotdeauna de regi și domnitori, fie că sau numit Burebista, Decebal, Mircea cel Bătrân sau Ștefan cel Mare, fie CAROL I, FERDINAND sau MIHAI.

     Acestui popor i s-a interzis să mai aibă un conducător Uns de Dumnezeu din 30 decembrie 1947 când noua orânduire instalată de Armata sovietică  ne-a alungat în exil conducătorul de Drept Divin, procopsindu-ne timp de aproape 45 de ani cu cele mai reprobabile și odioase creaturi ale unui regim politic...! Bunicii și părinții noștri au înfundat temnițele comuniste, având singura vină că s-au născut înaintea lor și nu pricepeau de ce 1425 s-a transformat în 14 cu 25... (”Cel mai iubit dintre pământeni” - Marin Preda).

     Dumnezeu nu ne-a lăsat și după atâta suferință ne-a dat puterea să ne scuturăm de acest jug blestemat, să ne luăm soarta în propriile mâini în decembrie 1989. Bietul Creator, a câta oară ne-a ajutat iar noi am arătat că nu știm ce să facem cu libertatea...

     Iată că s-au scurs de atunci aproape 24 de ani și nu am realizat nimic semnificativ. Ba da, am făcut ceva. Ne-am prăduit propria țară, am vândut-o altora iar de blestemul lui ESCU n-am scăpat nici astăzi.

     De bună voie și nesiliți de nimeni (Doamne câtă răbdare ai cu noi!) l-am pus de trei ori în fruntea statului pe ”cinstitul” și ”săracul” iliESCU, l-am schimbat cu ”blându-l” constantinESCU și ne-am desăvârșit ”opera” cu acest odios pe numele lui adevărat bășESCU!

     Este adevărat că timpul nu ni-l mai dă nimeni înapoi dar, după atât de multe greșeli, cred că a venit momentul să privim cu adevărat spre viitor, nu pentru noi, ci pentru copii și nepoții noștri! Cred că a venit momentul să ne trezim, să ne primenim și să redevenim ce am fost odată. O națiune demnă și respectată în Europa.

     Nimeni nu poate fi condamnat pentru că nu știe ce a fost România între 1881 și 1947, cum s-a transformat dintr-o țară ”de provincie” într-o țară civilizată și modernă. Așa au vrut comuniștii să ne ascundă adevărul, ținându-ne în întuneric timp de 45 de ani. Totuși nu pot fi scuzați cei care astăzi mai au îndoieli în acest sens, deoarece nimeni nu le-a îngrădit dreptul de a afla singuri adevărul, care este unul singur:
MONARHIA SALVEAZĂ ROMÂNIA!


     Stimați oameni politici actuali și cei ce veți veni, academicieni, oameni de cultură, stimați români !
     Avem de schimbat o Constituție, avem de făcut un plebiscit. ESTE OBLIGATORIU și știți de ce? Pentru că în 1990 și 2003, nu ne-a întrebat nimeni ce formă de guvernământ dorim.

     Redați-ne România dreaptă și curată, îndreptați greșelile trecutului aducând în fruntea statului pe cel care a fost Uns de Dumnezeu să fie acolo: MS Regele MIHAI I! Astfel veți cinsti cum se cuvine memoria înaintașilor Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Petre Țuțea, Elisabeta Rizea, Ion Rațiu, Corneliu Coposu  sau Alexandru (Alecu) Paleologu, care au luptat, au suferit și s-au mutat în lumea drepților cu acest crez! 

     Atât în decembrie 1989 cât și în ianuarie 2012, românii au ieșit în stradă din cauza sărăciei, sătui să fie conduși de un dictator. Pe 29 iulie avem șansa să ne redobândim demnitatea, alungând printr-un simplu vot pe cel care ne-a umilit, batjocorit și defăimat ca nație, pe care sper și-mi doresc ca istoria să nu-l consemneze.
     Este timpul pentru un nou început și acesta nu putem să-l înfăptuim decât împreună.

TRĂIASCĂ REGELE!
TRĂIASCĂ ROMÂNIA! 

miercuri, 11 iulie 2012

De ce am sa votez DA pentru demiterea presedintelui!?

Pe 29 iulie eu am sa votez: JOS BASESCU!
Vreau ca acest oligofren betiv, pervers si mincinos sa plece din politica, iar istoria Romaniei sa nu-l consemneze!
Individul care a facut cerere sa i se dea o casa si si-a aprobat-o singur, TREBUIE SA PLECE!
Individul care i-a dat un cap in gura unui privatizat si a lovit un copil, TREBUIE SA PLECE!
Individul care a batjocorit fara precedent institutiile statului, in principal Parlamentul TREBUIE SA PLECE!
Individul care a jignit cetatenii romani si cei apartinand minoritatilor nationale, TREBUIE SA PLECE!
Individul care si-a subordonat atat direct cat si prin interpusi serviciile secrete si justitia, TREBUIE SA PLECE!
Individul care a batjocorit milioane de romani taindu-le salariile fara nicio motivatie, TREBUIE SA PLECE!
Individul care a facut milioane de batrani pensionari sa lacrimeze de disperare pentru ca le-a redus pensiile si asa insuficiente, TREBUIE SA PLECE!
Individul care a invrajbit categorii sociale una impotriva alteia, TREBUIE SA PLECE!
Individul care a batjocorit istoria acestei tari jignindul pe MS Regele MIHAI facandu-l tradator si om vandut rusilor, TREBUIE SA PLECE!
Individul care a colaborat cu securitatea fiind parte activa a nomenclaturii comuniste, TREBUIE SA PLECE!
Prieteni, eu personal am destule motive sa-l trimit acasa prin votul meu!
Un singur lucru as vrea sa mai adaug, atragandu-le atentia tuturor monarhistilor sau celor care cred in valorile monarhice!
Dragilor, individul care l-a jignit atat de grobian si total nemeritat pe MS, care se intreba hahaind ce vom face daca viitorul monarh s-ar naste handicapat, care sustine pe fata un bastard impostor, merita sa mai ocupe scaunul Regelui Ferdinand de la Cotroceni?
Aceasta trebuie sa aveti in gand cand veti vota, restul este desertaciune!
JOS BASESCU!

joi, 21 iunie 2012

Gestul lui Nastase = ONOARE sau LABILITATE?


     Am aflat "vestea" tentativei de suicid a fostului prim-ministru "Sapte Case" in jurul orei 23, printr-un SMS!              Am luat-o drept o gluma bineinteles, dar ajungand acasa mi-am dat seama ca gluma e pe bune...!
     N-am comentat nimic pe FB, deoarece cand discutiile sunt facute la cald, iar "subiectul" n-a murit, e bine sa mai astepti putin sa se linisteasca apele, sa se mai calmeze lumea, sa-si revina si base din betia autoprovocata de ciuda ca mortul nu e mort etc...
     Citind adineauri tot felul de pareri, mi-am propus sa ma exprim si eu aci, fara patima desarta ci doar cu obiectivitate!
Sa le luam pe rand:
1. In conceptia unora, a fi barbat inseamna sa ai curajul sa-ti curmi zilele intr-un moment de mare cumpana a vietii, cand stii ca esti nedreptatit (????), iar instanta civila nu te mai poate ajuta...!!!???
2. Facand acest gest (de mare barbatie zic unii), dovedesti tuturor in special "dusmanilor" ca ai onoare!
3. Importante in astfel de cazuri sunt (doar) ONOAREA si BARBATIA, nu invatatura crestina!
     Dragii mei, a recurge la un astfel de gest, in opinia mea dovedeste ca nu esti barbat ci esti o carpa, care nu dovedesti nimanui nimic ci doar te etichetezi pe veci ca fiind un louser!
     Nu am inteles de ce unii spun ca in acest caz nu se aplica invatatura crestina? Dl Nastase are derogare, sau nu face parte din randul crestinilor si ne-a mintit pana acum?
     Unul din citatele mele favorite (care se gaseste si pe pagina mea de FB) spune asa: "Indiferent cat de grea si cruda este viata, alternativa este de neacceptat!" Adica sa nu-ti iei zilele, indiferent in ce cumpana a vietii ai ajuns! Viata este un dar pe care l-ai primit, nu l-ai castigat la babaroase BAAAAAA.....!!!!
     In eventualitatea in care exista unii carora perceptele crestine privind suicidul le par o chestiune desueta si perimata, atunci vreau sa le raspund pe "limba lor": daca Nastase era "barbat", isi baga pistolul in gura! Acum vorbeam despre el la timpul trecut si-i ascultam pe fanii producatorului de OUA de la Cornu, povestindu-ne de modul ONORABIL prin care fostul prim-ministru le-a "inchis gura" tuturor, inclusiv lui!
    Eu nu mai spun decat atat: Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca, atunci cand o sa-i vina randul! De data asta n-a vrut sa-l primeasca, ia mai dat o sansa!
    Oare va invata Nastase ceva din asta??? Tare-mi este teama ca nu si ar fi pacat!


miercuri, 30 mai 2012

Candidatii de la 5 partide pentru functia de primar, sunt rude si cunostinte ... !!!!


Nu cunosc cu exactitate localitatile unde USL nu functioneaza, iar candidatii inscrisi pentru functia de primar si consilier local sunt de pe la toate partidele!
Am trecut astazi (intamplator) prin renumita comuna ilfoveana Domnesti si m-au izbit in retina o multime de bannere, care mai de care mai colorate, prezentand candidati de la toate partidele cunoscute!
Principala competitie electorala ce se duce astazi in comuna ilfoveana, este intre:

PSD – Daniel Iovanescu  care și-a luat consilieri toți membrii familiei, adică mamă, tată, fini.
Parerea lu tanti Florica (alegatoare): ”Ce să vă zic, pe acela vechi (Pâinică - n.red. actua­lul primar, Tudor Gheorghe- ales pe liste PSD, acum mare UNPR-ist) nu l-a mai vazut nici, Doamne-iartă-mă, Necuratul pe la primărie. Acesta care tot vrea primar, Iovănescu, am auzit că vrea să ne strice tradițiile, adică să nu ne mai lase să tăiem porcii în curte de Crăciun și nici să mai ținem mortul în casă trei zile, așa cum e obiceiul. Cică așa vor ăia , cum le zice UE, uniunea aia europeană. Păi ăia trăiesc aici sau noi?”
E, și să o fi văzut pe Tanța lu Râmboacă, cand a ieșit acesta, Iovănescu, să-și facă campanie, că era să îl păruiască. Știți ce-i striga? ”Daniele, am alergat cu tine la campania ailaltă și acum te ai înhăitat cu comuniștii? Rușine să-ți fie!”
N.Red. - in vechea campanie, numitul Iovanescu a candidat pe listele PNL...!!!???

PNL – Boscu Ninel Constantin -  trecut de la PDL la PNL pe data de 28 aprilie 2012, Boscu si oamenii sai si-au pierdut functiile de consilieri locali. Boscu nu mai este viceprimar in comuna Domnesti! Toti cei ce formeaza PNL astazi sunt tradatori ai altor partide politice.

PDL - Ivanescu Valentin, persoana care nu a avut si nici nu are vreo legatura cu politica. Fostul partid de guvernare a cautat printre cetatenii comunei o persoana cu numele apropiat de-al  lui  Iovanescu, pentru a produce confuzie in randul alegatorilor.
Tot pe listele partidului basist, candidat la functia de consilier local: Buhac Elena Costina, sotia lui ... Boscu!!!

Si pentru ca confuzia sa fie mai confuza, candidatul PRM (condus in trecut de Buhac Constantin, cumnatul lui Boscu) la functia de primar, se numeste Gheorghe Marius Sergiu, acelasi nume si prenume cu candidatul UNPR  - Gheorghe Marius, fiul lui Pâinică (Tudor Gheorghe - actualul primar).

Mai este unul de la OTV, pardon DD-DIRECT, scuze PP-DD, dar nu prezinta interes, intrucat nu face parte din "famiglia" celorlalti ... CANDIDATI!!!

duminică, 27 mai 2012

Primul adversar adevărat, prima umilință!!!


M-am numărat printre ”cârcotașii” care am negat mai mereu valoarea îndoielnică a adversarilor "găsiți" de INTERBOX pentru bute, motiv pentru care am fost catalogat printre altele și ... anti-român!
Mi-am invins pornirile în a le replica dur acuzatorilor, preferând să nu mai comentez nimic legat de dl PILAF din Galați!
Meciul de aseară, pardon bătaia luată aseară nu ma bucură, dar mă îndreptățește să sper că toți "patrioții" care m-au catalogat cârcotaș, să vadă (măcar acum în ceasul al 12-lea) evidențele și să nu-i mai ridice cota (îndoielnică din punctul meu de vedere) la nesfârșit, acestui domn din Pechia! GATA!
A fost făcut cetățean de onoare prin toate comunele și satele patriei, și-a luat cetățenia canadiană, și-a umplut conturile de bani, a sacrificat zeci de porci LIVE cu televiziunile după el aduse de renumitul interlop Obreja Rudel, ajunge!
Nu ne mai plictisiți tovarăși!
Țineți-vă ”vedeta” acasă și învățați-l să lase ”ciocu” mai mic!!!
Și vă mai rog ceva: nu puneți înfrângerea (rușinoasă) a băiețașului ăsta supraevaluat, pe seama faptului că Nutzi nu mai e ”ministră".... nu ține!

joi, 19 aprilie 2012

Învățătura dlui Chiliman !

Am avut discuții cu fel și fel de persoane și indivizi, care sub influența proaspetelor evenimente întâmplate la nivelul conducerii centrale a PNL, în urma cărora au rezultat câteva demiteri mai mult sau mai puțin de marcă, în care am fost catalogat drept trădător, crinist și omul lui Mănescu!
După ce peste respectivele evenimente sau așternut câteva zile, a trecut și sf sărbătoare a Învierii Domnului, mulți sau mai calmat și-au revizuit oarecum atitudinea și părerile, dar au rămas destui cârcotași, care din lipsă nativă de creier necesar procesării tuturor informațiilor, sau din rea credință, continuă să pună etichete greșit, fără argumente, sau ignorându-le pe cele relevante!
Tuturor acestora, le aduc la cunoștință că sunt printre primii care am avut curajul să-l ”critic” pe dl Crin Antonescu, nu doar aici în mediul virtual ci și față către față!
http://www.vasilebaescu.blogspot.com/2010/10/scrisoare-deschisa-dlui-crin-antonescu.html
Am făcut asta pentru că am fost nemulțumit și încă mai sunt, de modul în care abordează unele probleme din cadrul partidului, soluționările domniei sale fiind oarecum subiective, lăsând loc de speculații!!!
Am purtat discuții cu câțiva prieteni, care mi-au explicat că în politică, întotdeauna este nevoie de compromisuri atunci când trebuie să-ți atingi scopurile partidului, iar acestea, întotdeauna vor nemulțumi pe unii!
Am fost și sunt unul dintre adversarii declarați ai USL, considerând că această alianță este...contra naturii!
Am avut posibilitatea să-i mărturisesc acest lucru dlui Andrei Chiliman, chiar după ce s-a semnat protocolul de colaborare! Ei bine dl primar, mi-a spus că nici dânsul nu este de acord, dar dacă voturile conducerii partidului au fost în majoritatea pentru realizarea acestei alianțe, dânsul nu poate decât să fie un membru de partid credincios care urmează hotărârile conducerii!
Atunci am înțels care este rolul membrului de partid fidel! Dl Chiliman mi-a deschis ”mintea”, spunându-mi că este foarte ușor să critici, dar trebuie să gândești înainte, să nu faci rău partidului. ”Rufele se spală în familie” mi-a spus dânsul atunci, iar zilele trecute, l-am auzit pe dl Călin Tăriceanu făcând aceeași afirmație!
În concluzie, tuturor celor care nu înțeleg cum să se poziționeze în cadrul luptelor interne din partid, îi sfătuiesc să se gândească la ”învățătura” dlui Chiliman!

vineri, 13 aprilie 2012

Putem să depășim nivelul de aplaudaci?

S-au înfierbântat foarte tare unele tabere de susținători (aplaudaci) ai liderilor noștri de filiale, odată cu măsurile de destituire anunțate de președintele Crin Antonescu luni!
Astăzi, vineri, la 4 zile de la ”evenimentele” tsunamice înregistrate în cadrul filialelor PNL din București, se pare că spiritele s-au mai calmat într-o oarecare măsură! Conform proverbului ”noaptea e un sfetnic bun...”, am consemnat o liniștire (relativă) a maselor și aș vrea să cred că această ”pace” este determinată de intențiile bune ale membrilor de filiale și nu de marea sărbătoare creștină ce urmează!!!
Pentru faptul că am consemnat păreri pro și contra deciziei conducerii partidului de înlocuire a câtorva lideri, nu face decât să arate tuturor că Partidul Național Liberal este un partid viu, în componența căruia oamenii au conștiință și caracter! Mi-aș dori foarte mult să ne unim forțele, să ne canalizăm energiile pentru campaniile ce urmează, care n-o să fie ușoare, din contră, cred că o să înregistrăm cea mai dură campanie postdecembristă!
Adversarii sunt în alte partide, ori noi ne divizăm dându-le satisfacție lor?
Liderul X

Am tot citit zilele acestea fel și fel de postări și păreri mai mult sau mai puțin autorizate, care-l ridicau în slăvi pe X și-l batjocoreau pe Y! Și X și Y sunt membri PNL, iar laudele și criticile sunt făcute de către taberele de ”aplaudaci”! Nu mă feresc să folosesc acest termen pentru că este adevărat!
Suntem niște aplaudaci cu toții!
Din păcate unii nu și-au dobândit acest ”statut” din convingere ci pur și simplu contra cost, dar este normal și asta doar suntem...liber(al)i!
Liderul Y

Este X mai breaz ca Y? Tabăra primului spune că da! Eu fac parte din tabăra lui Y (dacă simpla calitate de membru de partid neimplicat în problemele de promovare a filialei și a liderului, poate să-mi dea acest drept de suținător), dar m-am abținut să fac comentarii belicoase la adresa lui X! De ce? Pentru că am considerat că este foarte ușor să jugnești și mult mai greu să lauzi! Am auzit tot felul de lucruri urâte despre liderului taberei adverse, dar îmi dădea asta dreptul să-l împroșc pe om cu ...rahat, luându-mă după te miri cine bârfitori??? Mai ales că-l cunoscut și mi-a făcut o impresie bună!
”Jocurile” politice sunt foarte dure și de neînțeles pentru noi simpli votanți!
N-ar fi mai bine să terminăm cu acest ”război” care nu face bine nici uneia dintre părți, dar sigur face rău partidului! Ce spuneți?
Mai ales acum când primarul sectorului 1, dl Andrei Chiliman a confirmat candidatura pentru un nou mandat din partea PNL!!!

duminică, 1 aprilie 2012

Nerecunoașterea Abdicării Regelui MIHAI de către PNL și PNȚCD!

PARTIDELE DIN ROMÂNIA CONSIDERĂ ABDICAREA 
REGELUI MIHAI DREPT NULĂ ȘI NEAVENITĂ

Comunicat

       Cele trei partide democratice din România, partidul național-țărănist, partidul liberal și partidul social democratic independent, care reprezintă voința reală a poporului român, luând cunoștință de declarațiile Majestății Sale, Regele Mihai, cu privire la împrejurările în care a avut loc abdicarea, doresc, prin intermediul mandatarilor din străinătate, să aducă la cunoștința opiniei mondiale următoarele:
       Ele nu recunosc abdicarea Majestății Sale, Regele Mihai, după cum nu recunosc nici un act determinat prin violență și contrat Constituției și legilor țării.
       Nici o schimbare a instituțiilor fundamentale ale statului român nu pot avea loc fără o consultare prealabilă și fără libera exprimare a voinței națiunii române.
       Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 a fost săvârșită de un guvern impus și menținut de către o putere străină. El a fost confirmat prin votul unui Parlament care este rezultatul unor alegeri falsificate. De altfel aceste alegeri nu au fost recunoscute de către cele trei partide democratice, iar caracterul lor fraudulos a fost constatat de Marile Puteri în cadrul unor declarații oficiale. Această lovitură de stat este în același timp în contradicție flagrantă cu principiile fundamentale ale Chartei Națiunilor Unite cât și față de garanțiile de libertate și independență acordate României în baza angajamentelor internaționale.
       Partidele menționate rămânând credincioase ideologiilor lor, se declară solidare în ceea ce privește marile probleme naționale și sunt decise să nu precupețească nici un sacrificiu în eforturile lor pentru restaurarea independenței țării și a libertăților democratice și pentru a asigura României realizarea aspirațiilor legitime în cadrul unei colaborări sincere internaționale.

     Paris, 10 martie 1948

     Comunicatul a fost făcut în numele celor trei partide care au combătut dictatura și au participat la acțiunea Regelui Mihai în favoarea Aliaților. Declarația a fost redactată de domnii Niculescu-Buzești, fost ministru al afacerilor externe, prof Augustin Popa, Emil Ghilezan și COrnel Bianu, reprezentanți ai Partidului Național-Țărănist, M. Fărcășanu și Vintilă Brătianu, reprezentanți ai Partidului Național-Liberal și I. Zissu, reprezentant al Partidului Social-Democrat independent.