joi, 6 iunie 2019

România a pierdut definitiv șansa de a reveni la monarhie, fiindcă s-a lucrat ”coordonat” pentru asta!



Teama noii conduceri a României instalată oficial în luna mai 1990, generată de o firească și posibilă revenire în țară și ulterior la conducerea ei a regelui MIHAI I s-a transformat în spaimă, după episodul decembrie 1990 când fostului rege nu i s-a permis accesul în țară fiind umilit pe autostrada București-Pitești și, ulterior (conform unor martori oculari) la revenirea pe aeroportul Otopeni încercându-se suprimarea sa, dar mai ales după Sf. Paști din 1992, când au văzut reacția euforică a poporului pe timpul celor trei zile pe care le-a petrecut în țară!
          Atunci s-a demarat acțiunea de compromitere a regelui și a urmașilor acestuia!
        Mai întâi a fost ”identificat” (nu știu cum, pe ce criterii) domnul Radu Duda (actor la Iași, absolvent al I.A.T.C. la clasa prof. Dem Rădulescu) și ”plasat întâmplător” în  anul 1993 în preajma Principesei Margareta, prima fiică a regelui MIHAI, care venită în România cu ajutoare încă din ianuarie 1990 se implica în diverse acțiuni filantropice, reprezentându-l oficial pe tatăl domniei sale.
         După aproape trei ani, principesa este de acord să devină soția domnului Radu Duda, MS dându-și acordu-l, rămânând de neînțeles până astăzi de ce a binecuvântat regele această căsătorie? Bunătatea sa, dragostea pentru propria fiică, nevrând să stea în calea fericirii sale....mister! (La anunțul căsătoriei în 1993, multe persoane din anturajul regelui și din familiile regale europene, n-au fost de acord cu alegerea Margaretei).
          Se știe că Principesa Margareta este mai în vârstă decât soțul său, la data oficierii căsătoriei lor din Elveția în 1996, ea avea 47 de ani și el ... 36!  ”Dragostea este oarbă” spune un vechi proverb, dar atunci când diferența de vârstă este mare, apar semne de întrebare asupra adevăratelor motive ce au condus la căsătorie. Aici era vorba de fiica unui fost rege, aflat încă în exil, căruia i se refuza revenirea în țara natală. Eu am o proprie interpretare a vechiului proverb, când e vorba de un astfel de caz: ”Dragostea a fost chioară”, adică s-a văzut ceva dar ... deformat, sau s-a văzut cât ”s-a permis”.
Nu știu dacă sinceritatea sentimentelor a primat de ambele părți, cert este că astăzi, cei doi au ajuns la 70, respectiv 59 de ani și nu au nici-un moștenitor!
          La 30 decembrie 2007, sub semnătura MS Regele MIHAI I, care primise pașaport și revenise în țară oficial în 1997 la un an după căsătoria fiicei sale celei mari, sunt publicate ”Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României – Statutul fundamental al Casei Regale”. Ajuns la vârsta de 86 de ani, regele realizând că fiica sa cea mare nu va avea moștenitori (trecuseră 11 ani de împreună conviețuire cu principele consort Radu devenit între timp ”Principe de Hohenzollern-Veringen”, iar astăzi ”Principe al României”), emite aceste Norme Fundamentale în care apare în linia de succesiune la tronul și coroana de rege al României, tânărul Nicolae de România Medforth-Mills, fiul celei de-a doua fiice a regelui, Principesa Elena! 

         La împlinirea vârstei de 25 de ani, tânărul Nicolae primește titlul  de Principe al României și este trecut în linia de succesiune a Casei Regale, după Principesa Margareta și mama sa Principesa Elena! Tânărul principe se mută definitiv în România, ia meditații de limba română, este introdus în activitățile filantropice și de reprezentare ale Casei Regale fiind intens mediatizat, intrând astfel în atenția opiniei publice și câștigând simpatia și admirația unei părți însemnate a populației.
           Când susținătorii monarhiei (printre care mă număr) vedeau în el pe viitorul rege al României, în cazul în care prin referendum național s-ar fi modificat constituția în consecință, tânărul principe se lansează într-o poveste de dragoste cu o tânără jurnalistă (ce-ți este și cu jurnalistele astea ”băgăcioase”), aceasta rămânând însărcinată!
           Negarea Principelui Nicolae cum că nu el ar fi tatăl copilului ce urma să se nască, coroborată cu anunțul viitoarei mămici că va da naștere copilului, la care s-au adăugat scandalurile din media,    l-au determinat pe MS să-i retragă nepotului său toate titlurile și să-l excludă din linia de succesiune! 
Până zilele trecute, speranțele unora (de data aceasta nu m-am numărat printre ei) că fostul principe va reveni în linia de succesiune la tronul și coroana României au fost spulberate definitiv, când acesta (între timp căsătorit) a recunoscut după efectuarea a două teste de paternitate, că el este tatăl copilului ”jurnalistei”!
           Cred cu tărie că grupuri de interese și structuri de specialitate în dezinformare și ”intelligence” din România, cărora nu doresc să le dau numele fiindcă se pot deduce ușor de către oricine a urmărit câtuși de puțin povestea ”post-decembristă” a Casei Regale a României, au lucrat calculat și cu succes la compromiterea oricărei posibilități ca România să mai aibă vreodată REGE!  Au reușit!
       Regele MIHAI a murit, Principesa Margareta (devenită între timp în sânul familie ”Majestate”) are rol ”decorativ”, dar cu toate proprietățile tatălui său în posesie, bașca cu o rentă viageră lunară echivalentă cu a foștilor președinți, principele consort continuă să-și joace perfect ”rolul”, tânărul Nicolae plătește scump pentru incapacitatea de a-și ține prohabul închis, în timp ce toate celelalte fiice ale regelui s-au mutat în România pentru a-i ține companie surorii ”custode” (discuțiile purtându-se în limba engleză fiindcă după aproape 30 de ani, nu se împacă cu limba română), unde vor trăi liniștite până la adânci bătrâneți!
         Orice alt comentariu astăzi este de prisos, dar situația României este una de plâns! În ianuarie 1990, pentru unii MS Regele MIHAI era chipurile prea bătrân (avea 69 de ani) pentru a reveni firesc în fruntea statului, de unde a fost alungat în decembrie 1947 sub amenințarea pistolului!
        Astăzi la Cotroceni, pe fotoliul regelui stă o persoană vândută occidentului, care i-a succedat altui personaj care a oferit țara cadou ”altora” de peste mări și țări, acesta succedându-i altuia care ”s-a speriat și a plecat acasă”, toți succedându-i lui Ion Iliescu care l-a umilit cel mai mult pe Regele MIHAI!
         Ce se va alege de țara noastră nimeni nu poate spune cu exactitate, dar cred că foarte, foarte, foarte mulți români de valoare nu au cochetat și nu s-au implicat politic, văzând unde s-a ajuns și ce poți să pățești, dacă o faci! Acești români, dacă mai au un cât de mic sentiment de patriotism și-și iubesc sincer țara, trebuie să se ridice și să se implice!
România de astăzi nu mai este nici liberă, nici independentă!
România trebuie eliberată de ”ai noștri”!



luni, 25 februarie 2019

Trei domnitori vîlceni și ctitoriile lor!




Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418) domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 - noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 - 31 ianuarie 1418. binecredincios și înțelept s-a îngrijit deopotrivă de bunăstarea materială și spirituală a poporului său, tinzând către idealul unității naționale.
     A pus un accent deosebit nu doar pe zidirea de lăcașuri sfinte, ci și pe sfințirea propriei vieți. În ceea ce privește activitatea desfășurată în sprijinul Bisericii, putem spune că Voievodul Mircea cel Mare a fost unul dintre marii ctitori de biserici și restauratori de sfinte lăcașuri ai perioadei medievale. Trebuie să facem precizarea că în timp ce el a ocupat scaunul domnesc, în Țara Românească exista o Mitropolie, cea a Ungrovlahiei, cu sediul la Curtea de Argeș, întemeiată înainte de 1359, când a fost recunoscută de către Patriarhia Ecumenică, și o nouă Mitropolie, a Severinului, cu o existență mai scurtă, de aproximativ trei decenii. Împreună cu ierarhii care au păstorit în aceste două Mitropolii, voievodul Mircea cel Bătrân a lucrat pentru promovarea vieții bisericești.
     Mănăstirea Cozia, locul unde binecredinciosul voievod se odihnește de șase secole, este una dintre cele mai frumoase și mai reușite realizări arhitecturale din Țara Românească, din a doua jumătate a secolului al XIV-lea.

     Într-un document din 20 mai 1388, Voievodul Mircea spune: "De aceia, am binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire în numele Sfintei și de viață începătoarei și nedespărțite Troițe, dumnezeire nezidită... la locul numit Nucet pe Olt, adică Cozia”.
     Mănăstirea Cozia a fost târnosită de Sfântul Cuvios Nicodim al cărui chip este zugrăvit în partea de sud a pronaosului. Ca mănăstire, Cozia s-a organizat sub directa supraveghere a Sfântului Nicodim de la Tismana. El numește cel dintâi stareț cunoscut din documente, anume Ieromonahul Chir Gavriil, fără îndoială un ucenic al său.
     Întreaga activitate a voievodului a fost sprijinită, în mod de netăgăduit, și de doamna Mara, soția sa, al cărei chip se păstrează la Schitul Brădet.
     Sfintele altare pe care le-a zidit sunt semnul unei credințe nestrămutate, ce arată dorința acestuia de a fi pomenit necontenit la Sfânta Liturghie, iar duhovnicul său, Sfântul Nicodim de la Tismana, este, fără doar și poate, un garant cert al vieții creștine pe care voievodul o ducea. Asemenea Sfântului Gheorghe, Marele Mucenic, care a zdrobit capul balaurului, voievodul evlavios Mircea a stat mereu apărând țara de năvălirea păgânilor și întinarea dreptei credințe.
     Literatura a consemnat în mod fericit, inspirat şi valoros, frânturi din domnia voievodului muntean, care a depăşit modalităţile de conducere obişnuite din acele vremuri. Dintre aceste lucrări, cele mai cunoscute sunt „Scrisoarea a III-a" a lui Mihai Eminescu şi „Umbra lui Mircea la Cozia" a lui Grigore Alexandrescu.


Matei Basarab (uneori și Matei Brâncoveanu, n. 1580, Brâncoveni – d. 9 aprilie 1654) a fost domnul Țării Românești între 1632 și 1654. 

     Lunga sa domnie a fost o epocă de fervoare religioasă și dezvoltare culturală așa cum o arată numărul foarte mare de ctitorii voievodale și boierești. Matei Basarab a ridicat de la temelie 46 de biserici, la care se adaugă refacerea multor altora, atât în țară, cât și la Muntele Athos, precum și pe teritoriul actualei Bulgarii, la Vidin și la Șistov. Dacă Ștefan cel Mare a zidit 45 de biserici și mănăstiri, Matei Basarab a zidit 46, atestate documentar, fiind astfel cel mai de seamă ctitor bisericesc al neamului românesc (conform lui C. C. Giurescu). În 1645 Matei Basarab a plătit taxele pentru întreg muntele Athos.
     Printre altele, a reconstruit Episcopia Buzăului, „după ce mai întâiu au dărâmat din temelie pre cea veche, făcută de strămoșii săi, arsă și stricată de năvălirile varvaricești”, așa cum scria un cronicar al vremii.

     Dar cea mai cunoscută dintre ctitoriile lui Matei Basarab rămâne Mănăstirea Arnota (din actualul județ Vâlcea), ridicată între anii 1633-1636, pe locul unui lăcaș de cult mai vechi. Biserica mănăstirii a fost pictată de Stroe din Târgoviște. Pe lângă temele religioase tradiționale sunt de remarcat portretele votive ale ctitorilor (Matei Basarab și Doamna Elina), din pronaos, precum și o remarcabilă decorație florală în locurile libere dintre medalioane. Portretul lui Matei Basarab, înfățișat bătrân, cu părul alb, este considerat unul dintre cele mai frumoase portrete de voievozi români care s-au păstrat până în zilele noastre. Tot la Mănăstirea Arnota se află și mormântul lui Matei Basarab, precum și cel al Doamnei Elina, soția voievodului.
     A terminat de asemenea construcția Mănăstirii Sfinții Voievozi din Slobozia, care a fost sfințită în anul 1634 de patriarhul Chiril Lukaris, în prezența domnului Matei Basarab.

Constantin Brâncoveanu (n. 1654 – d. 15/26 august 1714) a fost domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. Mare boier, nepot de soră al domnului Șerban Cantacuzino, el a moștenit și a sporit o avere considerabilă, care consta în proprietăți imobile, bunuri mobile și sume de bani depuse în străinătate. În timpul în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în urma sa rămânând un mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele.

   Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai importanți ctitori de biserici și mănăstiri din țările române.
     Încă înainte de a ajunge domn, el a ridicat două biserici, una la Potlogi, Dâmbovița și alta la Mogoșoaia, lângă București.
    După ce s-a urcat pe tronul Țării Românești, Brâncoveanu a mai ctitorit tot în București încă trei biserici, pe locul unora mai vechi: biserica Sfântul Ioan cel Mare sau „Grecesc”, demolată în secolul trecut, biserica mănăstirii Sfântul Sava, demolată în secolul trecut și Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, existentă și azi în centrul capitalei, recent restaurată. În această din urmă biserică au fost depuse și osemintele ctitorului, în anul 1720, aduse în ascuns de la Constantinopol, de către soția sa, doamna Marica.
A mai zidit o biserică în satul Doicești, Dâmbovița, în 1706.
     Împreună cu unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, a ridicat mănăstirea din Râmnicu Sărat, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, închinată mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai.
     În vara anului 1690, Constantin Brâncoveanu a pus piatra de temelie a celei mai de seamă din ctitoriile sale, Mănăstirea Horezu (sau „Hurezi”), cu hramul Sfinții împărați Constantin și Elena.

     Cel mai reprezentativ ansamblu monastic al artei brâncoveneşti, Mănăstirea Hurezi din judeţul Vâlcea, care păstrează până astăzi calităţi artistice de excepţie. Aşezat la poalele Munţilor Carpaţi, asemenea mănăstirilor oltene de la Tismana, Lainici, Polovragi, Bistriţa, Arnota şi Cozia, cinstitul aşezământ a fost ctitorit de Constantin Brâncoveanu cu scopul de a rămâne gropniţa familiei sale. Hrisovul de danie din 1695 arată anul zidirii mănăstirii şi evlavia domnitorului: „…luat-am pre Dumnezeu într-ajutor şi într-al doilea an den domnia noastră pus-am temelie şi am zidit mânăstire întru slava lui Dumnezeu şi întru numele marilor împăraţi şi tocmai cu apostolii Costandin şi Elena şi până la al şaselea an den domnia noastră săvârşindu-se toată zidirea mânăstirii…” Complexul monastic cuprinde biserica mare, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, târnosită în anul 1693 şi pictată în anul 1694, biserica paraclis, zidită sub supravegherea arhimandritului Ioan între anii 1695 şi 1697, biserica bolniţă ridicată de soţia domnitorului, doamna Maria, între anii 1696 şi 1699, Schitul „Sfinţii Apostoli”, ctitorit de însuşi arhimandritul Ioan între anii 1698 şi 1700 şi închinat Mănăstirii Hurezi în anul 1701, „ca să nu fie pomenirea ctitorului uitată”, şi Schitul „Sfântul Ştefan”, ridicat cu cheltuiala celui de-al doilea fiu al domnitorului, Ştefan Brâncoveanu, şi terminat în anul 1703.
     Mănăstirea Hurezi a avut de la început ca scop promovarea culturii şi artei medievale româneşti, aici fiind organizate o bibliotecă importantă şi o bolniţă pentru călugării şi mirenii bolnavi, fiind conceput acest ansamblu mănăstiresc după exemplul dat lumii creştine de Sfântul Vasile cel Mare în Cezareea Capadociei. Biserica bolniţă a Mănăstirii Hurezi, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ridicată între anii 1696 şi 1699, este ctitoria doamnei Maria, soţia lui Constantin Brâncoveanu. Din pisania ce se găseşte deasupra uşii de la intrare în bisericuţa bolniţă reiese că soţia domnitorului a ridicat bolniţa „întru slava de Dumnezeu Născătoarei Fecioare şi Stăpânei noastre”. Grija ridicării acesteia a revenit arhimandritului Ioan, portretul său fiind zugrăvit pe peretele din dreapta al bisericuţei. Chiliile de pe latura nordică a incintei serveau drept locuinţă călugărească preoţilor care slujeau în bisericuţă, precum şi bolnavilor mireni. Construcţia cuprindea mai multe încăperi, camere de locuit, cămară, bucătărie de vară, pivniţă şi toate cele trebuitoare bolniţei.
     Pentru ca mănăstirea să nu fie sub puterea vremelnică a domnitorilor sau a mitropoliţilor Ţării Româneşti şi astfel să se depărteze de la scopul pentru care fusese ridicată, Constantin Brâncoveanu obţine în februarie 1702 gramata patriarhală prin care Mănăstirea Hurezi primea statutul de stavropighie ce îi conferea deplina autonomie faţă de domnie şi ierarhii locului. Se evitau astfel tensiunile legate de alegerea egumenilor şi imixtiunile boierilor în viaţa mănăstirii. Egumenii se alegeau „cu ştirea şi socoteala celui sau celor cari înfăţoşează neamul întemeietorului” (Nicolae Iorga, Mănăstirea Hurezului. Dezvoltarea şi viaţa ei, p. 12).
Printre alte biserici și mănăstiri ctitorite sau refăcute de Brâncoveanu sunt Biserica Sfântul Nicolae din Făgăraș, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovragi și Mănăstirea Turnu din Târgșoru Vechi.
     

duminică, 11 martie 2018

Viaţa şi societatea românească (1918 - 1940)


Evoluţia societăţii româneşti după primul război mondial a fost caracterizată de o alternanţă a perioadelor de stabilitate şi criză.
Economică şi socială.
Criza politică cu câteva excepţii a fost o marcă a vieţii din România în perioada interbelică.
În intervalul 29 noiembrie 1918 - 4 septembrie 1940 la conducerea ţării au fost 30 de cabinete cu tot atâţia prim-miniştri. În 22 de ani de pace.
Educaţia şi sănătatea au rămas două domenii în care politicienii au promis “marea cu sarea” şi în care schimbările în bine au fost puţine şi întârziate.
Cursul primar era gratuit, însă implica cheltuieli din partea părinţilor pentru haine şi manuale, rechizite.
Dintr-o frecvenţă şcolară de 60 la sută, abia jumătate reuşeau să promoveze primele patru clase. Mentalitatea ţăranului că “nu-l dau la şcoală, că nu-l fac popă” era des întâlnită în România interbelică.
Abia 1 la sută din copiii de ţărani ajungeau să-şi încheie o educaţie superioară. Rata de alfabetizare atingea la sfârşitul perioadei interbelice procentul de 50 la sută din populaţia ţării.
Cu toate acestea în perioada interbelică din 200 de intelectuali de marcă ai ţării, 170 proveneau din rândul ţăranilor.
Îngrijirea sănătăţii prin asistenţă medicală de specialitate a fost apanajul locuitorilor de la oraş. Tot aici se concentra cea mai mare parte dintre medici şi personal auxiliar.
La ţară însă şi la oraşe pentru populaţia săracă, medicul rămânea cel de circumscripţie depăşit de numărul imens de pacienţi pe care-i avea.
Medicamentele aveau preţuri prohibitive pentru o însemnată parte a populaţiei, iar credinţa că doctorul vine înainte să-şi dea duhul pacientul limita cererea ţăranilor.
În perioada interbelică numărul femeilor angajate a fost destul de limitat, cele mai mult lucrând în sectorul public, ca funcţionare şi în servicii, cel mai adesea în comerţ.
Idealul oricărei familii obişnuite în România rurală interbelică a fost ca măcar unul dintre copii să urmeze o şcoală superioară pentru a ajunge în viaţa profesională avocat, medic, profesor universitar, ori inginer, arhitect, preot sau magistrat.
Pentru acest obiectiv, toată familia conlucra în folosul celui ales să-i reprezinte social. La oraş erau preferate meseriile ce aduceau câştig, fie în fabrici şi uzine, fie ca particulari.
Ceea ce s-a menţinut constant între 1918 şi 1940 a fost abundenţa de produse alimentare şi agricole. Ţăranii constituiau aproape 70 la sută din ponderea populaţiei şi ca atare produceau cu mult peste cererea pieţei interne.
Iată câteva niveluri salariale (lei) în funcţie de profesii şi funcţii în anul bugetar 1934-1935:
Ministru - 30.400
Prefect de judeţ - 17.250
Notar - 1.900 - 4.000
General - 25.400
Patriarh - 31.500
Profesor universitar - 23.350 - 29.550
Inginer - 3.300 - 19.500
Învăţător cu trei gradaţii - 3.700 - 4.700
Medic - 8.500 - 11.900
Medic de ţară cu trei gradaţii - 8.450 - 9.450
Plutonier (şef de post) - 3.400
Judecător - 9.250 - 19.150
Contabil cl.II - 2.850 - 6.100
Mecanic de locomotivă - 3.063 - 3.850
Lăcătuş - 2.600 - 2.650
Şofer - 1.950 - 5.350
Grădinar - 1.300 - 2.750
Doică - 1.450
Spălătoreasă - 500 - 2.200
Uşier - 2.400 - 3.250
Portar - 500 - 5.400
Ucenic - 300 - 1.850
Vizitiu - 600 - 2.350
Şi câteva preţuri medii de vânzare la alimente în Bucureşti, anul 1934:
Carne de vacă, cal. I - 17,59 / kg.
Carne de porc, cal. I - 28,40/ kg.
Mezeluri - 48,50 / kg.
Lapte - 8,25 / litrul
Unt - 65 / kg.
Brânză de burduf - 53,75 /kg.
Ouă - 154,15 / 100 de bucăţi
Găini - 40,90 / bucata
Făină de grâu , cal. 00 - 10 / kg.
Pâine albă - 7,75 /kg.
Pâine neagră - 5,55 /kg.
Cafea - 88,50 /kg.
Măsline - 33,90 /kg.
Cartofi - 3,10 /kg.
Ulei de floarea-soarelui - 25,75 /litrul
Vin alb - 19,50 /litrul
(Date culese din lucrarea “Istoria civilizaţiei româneşti” de prof. univ.dr. Ioan Scurtu, Editura Enciclopedică, 2009)

joi, 1 martie 2018

"DĂRUIND VEI DOBÂNDI "- campanie umanitară!



Dragi prieteni,
în această perioadă a anului, când fiecare se nevoiește după propriile puteri și propria conștiință în a întâmpina cu bucurie marele praznic al Învierii Domnului, vă invit să contribuiți după posibilități, pentru a ajuta cu alimente 70 de familii din localitatea Valea Leurzii din județul Dâmbovița!
Detalii privind desfășurarea acestei campanii umanitare găsiți în anunțul de promovare de mai jos!
Cu gândul la proverbul "de la noi puțin de la Dumnezeu mai mult" îl rog pe Împăratul Ceresc să ne vadă gândul cel bun!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ne și ne mantuiește pe noi. Amin!


SRI mai tare ca FBI!


România nu este un stat amenințat de pericolul terorist, dar este pregătită în orice moment pentru a face față unui astfel de atac, prin măsurile pe care le ia permanent !
Una dintre măsuri este ascultarea telefoanelor în numele siguranței naționale!
În 2014 în România au fost emise ATENȚIE..de 31 de ori mai multe mandate de ascultare și interceptare telefonică la suta de mii de locuitori, decât în Statele Unite! ”Paza bună trece primejdia rea” spune proverbul românesc, dar nu cumva paza asta nu este prea exagerată ?
Luând în calcul că România are 20 milioane de locuitori, iar Statele Unite peste 350 milioane, consider că este prea mult!
Unde mai pui că Bucureștiul, Turlele Catedralei Mântuirii Neamului și Casa Poporului, nu se compară cu New York, Turnurile Gemene și Pentagonul!
Suntem și rămânem o țară de ”mâna a treia”, conducătorii s-au împăcat cu această situație, deci lăsați-ne în pace domnilor, nu ne mai ascultați telefoanele, nu ne mai închideți conturile FB, fiindcă nu avem porniri anarhiste!
Căutați-i pe potențialii ”teroriști” acolo unde sunt și v-aș sugera să începeți să-i căutați în propriile structuri!
Pe noi poporul ne interesează să supraviețuim în această harababură națională, de care vă faceți vinovați direct, nicidecum să atentăm la siguranța națională!

Cu Facebook în instanță!


De la începutul acestui an, îngrijorător de mulți utilizatori se plâng de ”securitatea” exagerată a celor de la FB România! Se înregistrează un val de blocări, suspendări temporare și dezactivări de conturi, unele motivate dar majoritatea nu!
Povesteam într-o postare cum procedează FB atunci când îți suspendă dreptul de a utiliza FB, pentru perioade cuprinse între 1 și 30 de zile!
Am trecut prin toate tipurile de ”detenție virtuală”, precum și prin alte șicane ale FB provocate de anumiți ”binevoitori” sau utilizatori, deranjați cu certitudine de opiniile pe care le postez!

Dacă nu le-a ieșit cu ura viscerală, au trecut la raportarea cum că n-aș fi eu titularul contului, sau că altcineva îmi utilizează contul!
Până la clarificare și certificarea de către FB că raportarea este nesustenabilă, mi-au suspendat contul, dar, ”binevoitorii” au continuat cu raportările, fapt care a condus în final la dezactivarea contului (ulterior a conturilor, fiindcă am fost nevoit să-mi fac altele, care au avut soarta primului).
Pe data de 8 februarie mi-am făcut un cont nou, tot pe numele Vasile Băescu (având toate conturile suspendate, era clar că nu mai există vreun cont cu acest nume), completând datele de identificare pe care FB mi le-a solicitat, date adevărate, dovadă constituind-o documentele personale! M-am bucurat de FB exact ... 8 zile, după care, într-o dimineață în timp ce butonam telefonul mi-a apărut un mesaj pe ecran,
 prin care eram informat că trebuie să-mi ... securizez contul (...totul în România se SECUrizează), iar pentru asta să le trimit o fotografie cu mine, care să fie clară (adică un fel de selfie)! Le-am trimis-o, iar următorul mesaj (generat instantaneu) m-a informat că până analizează fotografia, îmi suspendă dreptul de a utiliza FB!

      După două zile, neprimind nici-un răspuns (de fiecare dată când încercam să mă loghez apărea mesajul cu analizarea fotografiei, de parcă analizau nr ridurilor sau punctele acneice), am încercat să văd dacă s-a schimbat situația în vreun fel! Mesajul primit mă anunța că contul mi-a fost dezactivat, fără nici-o altă explicație!
Acuma am certitudinea că ”cineva” mă iubește mult, încât am fost trecut pe o listă selectă a indezirabililor, fiindcă nu este posibil ca să-mi fac un cont nou, care după exact 20 min. să-mi fie supus ”securizării” (am explicat mai sus ce înseamnă asta) și a doua zi dezactivat!
Exist și pot trăi fără FB, dar nu este normal ce se întâmplă, s-a depășit o limită! Unei bunici  i-a fost dezactivat contul fiindcă a postat o fotografie cu nepoțelul de 3 ani ținându-l în brațe, reproșându-i-se că nu trebuia să-l expună pe cel mic cu fața la obiectiv !!! E prea mult și nu cred că cineva se va sesiza!
Mă gândesc foarte serios să-i acționez în instanță pe cei de la FB!
Dacă dorește vreun avocat să-mi sprijine demersul aștept să fiu contactat! Dacă nu, atunci mai mult ca sigur mă voi prezenta singur în fața instanței, în cazul în care voi lua hotărârea de a-i da în judecată pe angajații lui Zucky!