Sinuciderea si jertfa de sine

Spre deosebire de animalele necuvantatoare, care se calauzesc dupa nevoile si instinctele lor, omul isi poate stapani si nevoile si instinctele. Avand minte (nous) si libertate, este in masura sa depaseasca necesitatea biologica si sa lucreze ca persoana stapana asupra sa insasi. Doar el poate sa isi determine viata in mod liber sau sa si-o sfarseasca in mod voit.

Astfel, unii oameni isi jertfesc viata fie din iubire fata de Dumnezeu, de aproapele sau fata de un anumit ideal, fie pentru a evita esecul sau deznadejdea. In primul caz avem jertfa de sine, pe cand in al doilea sinuciderea.

Aparent jertfa de sine nu difera mult de sinucidere. In ambele cazuri este vorba de sfarsitul voit al vietii. In realitate, insa, deosebirea dintre jertfa de sine si sinucidere este uriasa. Criteriul deosebirii lor il constituie mobilurile care duc la faptul de a pune capat vietii. Cand acestea sunt dezinteresate, avem jertfa de sine. Cand sunt interesate si egoiste, avem sinuciderea. In primul caz omul actioneaza din iubire covarsitoare si din plinatatea vietii personale. In cazul al doilea se observa lipsa iubirii si a plinatatii vietii personale. In jertfa de sine omul biruieste moartea prin iubire. In sinucidere este biruit de aceasta, pentru ca nu poate iubi.

Jertfa de sine detine un loc de cinste in Biserica. Hristos insusi ne-o pune inainte ca forma suprema de iubire. Iar ca pilda Se aduce pe Sine insusi, dandu-Se "pentru viata lumii". Mobilul jertfei de sine este iubirea fata de Dumnezeu sau de aproapele. Poate exista si jertfa de sine din devotament fata de o idee sau valoare.

Sinuciderea este condamnata de constiinta umana comuna. In Sfanta Scriptura nu exista o directa condamnare a ei. Este insa relevant faptul ca este prezentata drept consecinta unei extrem de apasatoare stari de pacatosenie.

In Vechiul Testament este amintita sinuciderea lui Saul, a lui Ahitofel s.a., iar in Noul Testament cea a lui Iuda. Saul a fost lepadat de la fata lui Dumnezeu si a sfarsit prin a se sinucide. Ahitofel a ajuns la aceasta fapta din pricina nereusitei uneltirii lui impotriva lui David. In sfarsit, Iuda s-a sinucis datorita deznadejdii la care a ajuns dupa ce L-a tradat pe Hristos.

De altfel sinuciderea vine in contradictie cu porunca limpede a lui Dumnezeu, care zice "sa nu ucizi". In literatura patristica sinuciderea este infatisata ca pacat mai mare decat omorul, iar Biserica refuza sa savarseasca sinucigasilor slujba inmormantarii, cu exceptia cazurilor de bolnavi psihici.

Ca fapta a deznadejdii, sinuciderea dovedeste si necredinta. Punandu-si capat vietii, omul neaga lui Dumnezeu insusirea de Domn si manifesta necredinta fata de iubirea Lui si purtarea Lui de grija. Crestinul adevarat crede ca Dumnezeu ii poarta de grija si ca nu ingaduie sa fie ispitit "mai mult decat poate". Nu doar ca il poate izbavi din orice rau venit asupra sa, dar il poate si ajuta sa il infrunte pe acesta pentru folosul sau real si vesnic.

Un mijloc indirect de sinucidere, care in zilele noastre se raspandeste tot mai periculos in randul tinerilor, este cel ce se realizeaza prin folosirea drogurilor. Recurgerea la droguri da la iveala lipsa satisfactiei sau chiar dezamagirea adusa de viata. La aceasta contribuie mult, se pare, singuratatea, plictisul, relele raporturi ale parintilor cu copiii, precum si a parintilor intreolalta. Folosirea drogurilor se face in vederea unei fie ea si scurte satisfactii sau a fugii de viata. Aceasta, insa, provoaca dependenta si toxicomanie, care il inrobesc pe om si il duc la autodistrugere.

Pericolul acesta are proportii mondiale si apare independent de hotarele si normele nationale, sociale, economice si religioase. Ameninta in special pe tineri, dar si pe copii, care pot cadea cu usurinta victime cercurilor traficului si consumului de droguri.

Pe de alta parte aceasta forma disimulata de sinucidere este favorizata de anomia sociala si de duhul egocentric si hedonist dezvoltat in societatea contemporana. Saturatia la care ajunge omul in urma supraofertei de bunuri materiale si marginirea lui la proximitate datorita lipsei adevaratei vieti religioase creeaza cele mai propice conditii pentru recurgerea la droguri. Acestui lucru se datoreaza, de altfel, si extrem de larga folosire a medicamentelor psihice in societatile postindustriale.

Un mare coeficient al sinuciderilor se datoreaza abuzului de bauturi alcoolice. Abuzul acesta, devenit stare cronica, il distruge pe om atat psihic, cat si somatic, ii denatureaza caracterul si il duce la insensibilitate morala. Betivii, dupa Sfantul Apostol Pavel, "nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu".

De aceea este nevoie de o deosebita atentie la consumul de bauturi alcoolice, in special la varsta tineretii, dat fiind ca poate lesne crea dependenta, cu consecinte distructive. Abuzul de bauturi alcoolice poate, de asemenea, duce si la sinucideri involuntare sau la omoruri involuntare, prin accidentele rutiere pe care le provoaca.

In fine, nu este deloc neglijabila distrugerea vietii omenesti prin fumat. Iar aceasta distrugere este in plina crestere, pentru ca obiceiul fumatului se extinde neincetat si asupra celor de varsta mai mica. Dupa un raport recent al comisiei speciale a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, in anul 2002 patru milioane si jumatate de oameni au murit datorita fumatului si se preconizeaza ca in 2005 numarul acestora va ajunge la zece milioane. Datele acestea provoaca deja ample miscari internationale in vederea limitarii raspandirii fumatului si a protejarii populatiei de asa-zisul fumat pasiv.