Carol II - Afacerea Amstrong-Fokker; T. Băsescu - Afacerea F 16!

Afacerea Armstrong-Fokker. După o lunga perioadă de ostracizare, generalului-maior de aviaţie inginer Gheorghe Negrescu, unul din pionierii aviaţiei în România, i s-a permis să-şi publice memoriile în anul 1977. Cartea, deşi editată într-un tiraj modest, este cea mai vie cronică a istoriei aviaţiei militare de la începuturi şi pînă la al doilea război mondial. El a fost martor al afacerii lui Carol. La l ianuarie 1924, în cadrul Ministerului de Război a fost creat Inspectoratul General al Aeronauticii, al cărui şef a fost numit prinţul Carol. Atribuţiile Inspectoratului erau de comandă şi instrucţie, iar inspectorul general nu se ocupa de problemele administrative. Acestea reveneau Direcţiei Superioare Aeronautice, conduse de colonelul Gheorghe Rujinschi. Din înalta funcţie pe care o deţinea, Carol obţine pentru dotarea aviaţiei militare un credit de aproximativ 500 de milioane de lei, care trebuia să fie destinat achiziţionării unui lot de 150 de avioane de recunoaştere şi 60 de avioane de vînătoare. Generalul Negrescu (la acea dată maior-ingi-ner) a fost numit în comisia de achiziţionare, în calitatea sa de comandant al Arsenalului aeronautic. După studierea ofertelor s-a constatat că erau în discuţie două tipuri de avioane: 1. aflate deja în serviciu la alte armate; 2. avioane noi, neintroduse în flotila vreunui stat. De la început a părut suspect interesul lui Carol pentru propunerea firmei britanice Siskin-Armstrong, care însă oferea un avion total necunoscut, aflat în fază de prototip, fără să treacă probele de rezistenţă statică şi, oricum, fără posibilitatea cunoaşterii performanţelor de zbor. La începutul lunii aprilie 1924, comisia s-a prezentat la Carol cu opţiunea sa asupra programului de achiziţii, dar a condiţionat contractul cu Siskin-Armstrong de efectuarea tuturor testelor. Enervat pentru faptul că ofiţerii insistau să asigure viaţa piloţilor în carlinga unui avion complet necunoscut, Carol şi-a arătat nemulţumirea şi a început să facă presiuni asupra comandanţilor. Colonelul Rujinschi 1-a luat deoparte pe maiorul Negrescu şi i-a spus: „Negrescule, să ştii că ne-am ars şi o să avem neplăceri; prinţul Carol nu a rămas deloc mulţumit de propunerile noastre"278. După trei săptămîni, fără să mai fie consultaţi, a fost lansată o comandă de 60 de avioane de vînătoare tip Siskin-Armstrong, cu motoare Siddeley, de 370 CP, în Anglia. Speriat de consecinţele unei astfel de decizii iresponsabile, colonelul Rujinschi U numeşte în fruntea comisiei de recepţie pe maiorul inginer (jh. Negrescu, pentru a fi sigur că nu se vor produce abateri de la cerinţele comenzii statului român. Drept represalii, Carol îl destituie pe Rujinschi din funcţia de director al Direcţiei Superioare a Aeronauticii şi numeşte în locul lui un general de artilerie. Hotărît să nu pună în pericol viaţa piloţilor români, să nu compromită acţiunile de luptă ale Aviaţiei pe timp de război şi să nu risipească banii ţării, maiorul Negrescu se deplasează la fabricile constructoare din Anglia pentru a supune avioanele la testele cerute de reglementările internaţionale. Cînd, la 13 august 1924, prinţul Carol soseşte el însuşi la fabrica din Coventry pentru a se interesa de mersul contractului, directorul englez se plînge acestuia de scrupulozi-tatea ofiţerului român, iar Carol stîrneşte un adevărat scandal, umilindu-1 pe Negrescu de faţă cu străinii. Lucrurile s-au complicat şi mai mult, prin apariţia la faţa locului a prinţului Paul al Greciei, înţeles cu Carol. în faţa unei grave încălcări a regulilor administrative, ataşatul militar al României în Anglia, nimeni altul decît colonelul Ion Antonescu, este nevoit să intervină dur şi să oprească amestecul ilegal al celor doi prinţi. De atunci, Carol îi va purta pică lui Antonescu. Iată însă că la scurt timp după acest incident, în ziua de l octombrie 1924, încep probele statice ale avionului. Prototipul se dovedeşte inferior la toate caracteristicile, (între altele, în loc de plafonul de 8 000 m., atingea doar 6675 m, în loc de viteza maximă de 265 km/h, atingea doar 243 km/h etc.), iar la încercarea de presiune, una din aripi a cedat, rupîndu-se de fuselaj. în sfîrşit, la începutul lunii decembrie 1924, cînd a fost supus testelor motorul avionului s-a constatat „crăparea lagărelor şi înlocuirea lor frecventă după zborurile şi probele de banc de 3 ore. Cazul era grav"279. Parcă pentru a nu mai exista nici un dubiu asupra acestei afaceri frauduloase, la 18 februarie 1925, în timpul unui zbor de încercare al avionului Siskin-Armstrong „maiorul Sănătescu se prăbuşise prin ruperea în aer a avionului şi se zdrobise de pămînt"280. Cercetarea accidentului a demonstrat că avionul s-a dezintegrat pur şi simplu în aer, pe timpul unor solicitări normale luptei aeriene. Cu toată această dramă, Carol a refuzat să rezilieze contractul şi a obligat Ministerul de Finanţe să plătească 100 de milioane de lei, valoarea afacerii. Firma n-a fost în stare să onoreze comanda şi a transfor-mat-o în furnizare de echipamente, întors în ţară în luna mai 1925, maiorului Negrescu i s-a refuzat avansarea în grad de care beneficia legal şi a fost destituit din funcţia de comandant al Arsenalului aeronautic, în locul lui a fost numit un ofiţer de cavalerie. Pentru că România avea totuşi nevoie de avioane de vînâtoare, a fost contractat rapid un nou Iot de 50 de aeronave, Ia firma olandeză Fokker. Curînd s-a constatat că reprezentantul străin al acestei afaceri era acelaşi care angajase pentru statul român afacerea Siskin-Arm-strong. în prezenţa unui act scandalos de corupţie, Justiţia îşi declanşază acţiunea şi membrii reţelei de afaceri, între care şi mulţi ofiţeri, sunt arestaţi.

în spatele acestor afaceri oneroase şi periculoase pentru securitatea României se afla o firmă particulară ai căror patroni mascaţi erau prinţul Carol al României şi prinţul Paul al Greciei. Implicările lui Carol în achiziţionarea de aeronave pentru Aviaţia militară va avea aspecte dintre cele mai grave, deoarece va produce o înzestrare pestriţă, cu prea multe tipuri de aparate, de diferite fabricaţii, care necesitau un imens efort de întreţinere şi provocau alte comenzi, pentru piese de schimb. Carol era interesat în fărîmiţarea comenzilor la cît mai multe firme străine, astfel încît să poată lua comisioane de mai multe ori în schimbul semnării, rezilierii sau resemnării contractelor. Elena Lupescu era implicată în tranzacţii şi asigura transferul banilor în străinătate, în faţa acestei situaţii, Ionel I.C. Brătianu a intervenit în forţă.

Conflictul cu liberalii. La acea dată ministru de finanţe era Vinţilă Brătianu. Acesta i-a semnalat fratelui său, prim-ministru al ţării, că afacerile prinţului Carol se extind şi că acoperirea lor implică relaţiile interne şi internaţionale dubioase ale Elenei Lupescu. Istoriografia noastră are un caz nerezolvat, care, dacă ar fi lămurit, ar explica foarte multe lucruri: calitatea Elenei Lupescu de agentă a URSS. Fără îndoială că era extrem de uşor în acea perioadă să-i fie plasată lui Carol o agentă, atît timp cît acesta nu alegea prea mult, se combina rapid cu orice femeie care îi dădea repede de înţeles că este predispusă la o legătură sexuală şi nu-şi punea problema consecinţelor de tot soiul. Serviciile de informaţii româneşti reuşiseră să depisteze destule femei cu relaţii în mediul diplomatic, plasate de servicii occidentale în anturajul prinţului. Nu ştim prea multe despre acest gen de acţiune combinată de NKVD sau GPU, pentru că probele au fost cu atenţie şterse. Putem aduce doar probe indirecte. Astfel, ştim că Elena Lupescu întreţinea legături informative cu activişti din rîndurile socialiştilor români, de regulă evrei, şi Elena Lupescu, că prinţul Carol folosea acest canal pentru a produce campanii de presă împotriva Brătienilor şi a prinţului Barbu Ştirbey.