1930
Lovitura de stat de la 7-13 iunie 1930 a fost îndreptată împotriva Constituţiei democratice din 1923, pe care luliu Maniu nu o votase, şi, bineînţeles, împotriva regelui. Ea a creat cele mai grave precedente pentru tară în viitorii ani şi Istoria nu va întîrzia să se răzbune pe actorii acestui sabotaj la adresa sistemului democratic din România. Să recapitulăm faptele:
• guvernul refuză să demisioneze în momentul în care proiectele sale de lege sunt respinse; (la fel va proceda guvernul Petru Groza în 1946);
• regele legitim al ţării este detronat cu argumentul că „situaţiunea cere o schimbare care să ducă la întărirea statului"; (la fel vor proceda şi comuniştii în decembrie 1947 şi cu exact acelaşi argument);
• primul-ministru îşi poate da demisia fără să cadă şi guvernul; (Carol al II-lea va specula în următorii ani acest act neconstituţional, schimbînd premierii care nu-i conveneau guvernului său);
• prin abrogarea legilor constituţionale din 4 ianuarie 1926, Carol a fost recunoscut ca rege de la data morţii regelui Ferdinand, anulînd practic domnia legitimă a regelui Mihai I, dar şi legitimitatea statului, împreună cu toate actele sale oficiale, între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930.
1990
În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 am, forţele de ordine au distrus corturile celor aflaţi în Piaţă şi au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanţi. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piaţa Universităţii scandând lozincile: "IMGB face ordine!" şi "Moarte intelectualilor!", "Noi muncim, nu gândim!". Cu toate astea s-au retras şi au defluit spre o altă zonă necunoscută. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieţei cu autobuzele din dotarea Poliţiei. La îndemnul unor tineri fără ocupaţie atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au şarjat mulţimea. Aceasta a reacţionat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră, din rezervorul maşinii a fost furată benzina, cu care s-au confecţionat cocteiluri Molotov. Aceleaşi persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chiţac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliţie. În scurtă vreme, nori groşi de fum negru au acoperit Piaţa.
Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanţi şi forţele de poliţie; au fost incendiate autobuzele poliţiei, sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi SRI.
La televiziune se citeşte un comunicat al preşedintelui Ion Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”.
În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroşani spre Bucureşti iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre Bucureşti.
2010
Calendar al evenimentelor si actiunilor dedicate fenomenului "Piata Universitatii"
10 iunie - Conferinţa „Mineriada din 13-15 iunie 1990, după douăzeci de ani: punctul nostru de vedere”
- Sala Senatului Universitatii din Bucuresti - intre orele 10:00 si 13:00 - Masa Rotunda.
- Sala Consiliului Facultatii de Istorie - intre orele 16:00 si 20:00 - Atelier.
12 iunie - In Piaţa Universităţii din Bucureşti, TNL va organiza un miting ce va avea ca mesaj central : „Dreapta autentică se uneşte pentru România/Un nou început după 20 de ani”.
Participanţi: membrii PNL şi PNŢCD şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Ora: 18:00
Invitaţi/vorbitori: lideri ai PNL şi ai PNŢCD, Doina Cornea, surorile Coposu, Zoe Petre, Victor Rebengiuc, Lucia Hossu-Longin ş.a
Prezentator (amfitrion): Victor Rebengiuc/Mircea Diaconu.
In perioada 13-15 iunie nu s-au obtinut autorizatii pentru mitinguri. Doar Asociatia Victimelor Mineriadelor a primit autorizatie pentru o expozitie foto (fara sonor) pe tema: "20 de ani de la represiunea din iunie 1990 - Mineriada", autorizatie pe care o puteti verifica aici: http://avmr.ro/aprobare-13-15-iunie-in-pasajul-universitii.html
Bine ai venit in blogosfera. :)
RăspundețiȘtergere