"... acolo a fost o sărbătoare. Nu ştiu unde a fost Iisus Hristos şi Dumnezeu în momentul respectiv, că pă 15 August când s-a-ntâmplat nenorocirea era Sf. Mărie!
Şi de Sf. Mărie bănuiesc că Dumnezeu era lângă bebeluşii ăia să-i protejeze, dar se pare că Dumnezeu a avut o altă treabă, la o masă, o sindrofie, că toată lumea era la o masă la sindrofia Mamei Mântuitorului şi s-a-ntâmplat catastrofa!.....
Şi unde-a fost Dumnezeu, când un popor ca al nostru are 18.000 de biserici şi stă pe genunchi şi-şi face o cruce, de ce-a lăsat Dumnezeu să se-ntâmple aşa ceva în această ţară?..."
Aşa şi-a început pledoaria penibilă, penibilul Silviu GUNOI Prigoană la emisiunea Cristinei Şincai pe RTV ieri 21 august la ora 15, culminând în momentul în care i-a atribuit dnei Cristina Pocora apelativul de nesimţită, nu o dată ci de două ori!!! Refuzând să-şi ceară scuze la îndemnul moderatoarei, a părăsit ofensat emisiunea!
Ce ar putea fi de spus? La prima vedere, nimic pentru că în faţa mitocăniei rămâi fără cuvinte! Totuşi cred că dl GUNOI, merită nişte explicaţii, fiindcă "domnia" sa, face afirmaţii pe care nu le poate susţine!
Dle. GUNOI, spre surprinderea dumneavoastră, Dumnezeu prin Pronia Sa, se găseşte în permanenţă lângă noi, toţi oamenii, mai ales lângă nişte micuţi nou născuţi!
Când spun că Dumnezeu se află lângă noi să ştiţi că dumneavoastră nu sunteţi exclus din ecuaţie, chiar dacă nu-i simţiţi prezenţa din cauza îngânfării, indiferenţei, infatuării şi nesimţirii care vă caracterizează!
Că Dumnezeu a fost prezent, s-a văzut fiindcă i-a luat la El pe cei 5 îngeraşi, nevrând să ni-i lase să-i pângărim, poate, prin simpla noastră existenţă păcătoasă! I-a luat la El pentru că erau "fără de păcat" (despre păcatul strămoşesc cu care ne naştem, nu au sărăcuţii nici o vină), erau imaculaţi şi până să ajungă să se infesteze în această lume plină de răutate şi minciună, a hotărât că sunt mai de folos lângă El!
Mintea dumneata, dle GUNOI poate înţelege asta?
Poate înţelege că indiferent de voinţa omului, faptele lui Dumnezeu sunt independente de aceasta! Dacă ei trebuiau să-şi sfârşească existenţa scurtă pe acest pământ, puteau să stea lângă ei câte 3 asistente şi un medic şi tot s-ar fi întâmplat ce s-a-ntâmplat. Poate nu în acest mod "inchizitor"!
De ce fiinţe nevinovate se "prăpădesc" nemeritat şi fără să ştie măcar?
Pentru ca cei de lângă ei, să priceapă că sunt în afara Adevărului şi să se îndrepte!
Se naşte întrebarea "ce vină au ei pentru păcatele noastre"?
Ei n-au, de aceea Dumnezeu nu-i mai lasă să trăiască într-un mediu meschin şi pierzător de suflet, în care urmează să-i creştem! Aşa că-i scoate din întunericul existenţei lumeşti în care-i ţinem, şi-i aduce în Împărăţia Luminii şi Adevărului!
De ce? Ca să devenim OAMENI dle GUNOI, să nu mai fim cârcotaşi la faptele şi acţiunile lui Dumnezeu! Mă înşel eu s-au ai primit şi dumneata o palmă acum ceva vreme, când ţi-a fost luat un înger?
NU-L MERITAI nesimţitule, şi Bunuţul n-a vrut să ţi-l lase să-ţi baţi joc de el!
Poţi să înţelegi asta? Tare m-aş bucura, dar nu cred!
Când te vei lepăda de "închinarea la idoli", când te vei însoţi cu OAMENI, când n-o să mai umbli cu nevastă-ta pe la toate ghicitoarele, e posibil să înţelegi că tot ce ţi-am spus este adevărat!
Până atunci rămâi un MARE GUNOI UMAN, şi un mare nesimţit!
Să-ţi permiţi să faci o persoană de lângă tine (cu atât mai grav când este femeie) nesimţit, asta denotă încă odată că eşti redus ca intelect! Numai un "nepregătit" şi prost crescut, când nu mai are argumente logice, apelează la jigniri!
Iar tu, SATANISTULE, n-ai nici logică, nici pregătire şi nici bună creştere!
Tu faci parte din generaţia "pseudo modelelor" gen Beeeeecali şi Mitică de la Ligă, care-aţi prins curaj să "vorbiţi" datorită banilor, oligofreni analfabeţi ce sunteţi!
O să sfârşiţi toţi în anonimat, nu peste mult timp!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu