30 decembrie 1947 si zilele ce au urmat, traite de Principesa ILEANA a Romaniei!

Seara de 30 decembrie 1947. Principesa Ileana a petrecut câteva ore în vizită la o prietenă, la un ceai. La întoarcerea la Bran, îngrijitorul a întâmpinat-o la poartă și, alb la față și îngrozit, i-a spus: „Domniță! Domniță! Nu mai avem rege! Suntem pierduți!”. La radio tocmai se difuza mesajul de abdicare al Regelui Mihai. 

În dimineața următoare, Ileana a plecat imediat spre București pentru a încerca să-l vadă pe Rege. S-a oprit la Sinaia, unde ofițerii de gardă i-au povestit: „Ne-au dezarmat cu forța azi-noapte. Cei din divizia Tudor Vladimirescu au preluat comanda. Am obținut permisiunea să facem această ultimă gardă, ca să întâmpinăm pe Majestatea sa pentru ultima dată. El încă se mai află în capitală. Să dea Domnul să nu i se întâmple nimic. De data asta vrem să îl salutăm cu cuvintele: «Să ne reveniți, Maiestate!» și apoi ne pot împușca!”.

Ileana s-a întâlnit cu Mihai la jumătatea drumului dinspre Bran spre București, la Câmpina. Regele i-a spus mătușei sale că i s-a zis că ea și sora ei, principesa Elisabeta, pot  rămâne în țară dacă doresc, ca simple cetățene: „Mi-a spus că după părerea lui ar trebui să încerc să rămân, dar că nu putea să mi-o ceară în mod direct pentru că nu voia să risc în continuare viața mea și a copiilor mei. Trebuia să cântăresc lucrurile și să hotărăsc eu singură.”

Oricât de mult și-ar fi dorit să rămână în România, odată ajunsă în București, principesa Ileana și-a dat seama că îi va fi imposibil să trăiască sub noul regim republican. Comuniștii au început imediat denigrarea monarhiei și a familiei regale, organizau manifestații populare de sărbătorire a proclamării republicii și, în plus, guvernul a decis imediat ca toate proprietățile principesei să fie confiscate. 

Domniței i s-a dat voie să ia cu ea numai lucrurile personale ale familiei: haine, lenjerie de pat, tacâmuri de argint pentru opt persoane, dar nu și opere de artă, covoare sau bijuterii (cu excepția celor ce puteau fi dovedite ca fiind bijuterii de familie). Strângerea bagajelor s-a făcut sub controlul atent al partidului, care dorea să se asigure că familia regală nu părăsea țara cu niciun lucru de valoare. 

La Bran, după ce și-au strâns lucrurile, Ileana, Anton și copiii lor au vizitat pentru ultima oară capela în care se aflau rămășițele principelui Mircea și inima Reginei Maria: „Am îngenuncheat cu Anton și copiii pentru ultima dată la altarul unde era inima și ne-am rugat adânc, în tăcere. Atunci mi-am promis solemn că oriunde aș merge voi încerca să îmi continui munca; mi-am promis că, deoarece în inima mea era încrustată imaginea României, viața mea va rămâne în continuare dedicată ei. Luasem o cutiuță veche și frumoasă de metal de pe una din mesele din castel și, dând la o parte zăpada cu mâinile, am umplut-o cu pământ românesc. Din câte am adus cu mine, acesta este lucrul cel mai prețios pe care îl am în casa din Noua Anglie.” 

„Mă simțeam ca și cum aș fi participat la propria mea înmormântare”

Despărțirea a fost grea. Foarte mulți oameni au venit să-și ia adio de la principesă. Nu a lipsit nici cârciumarul, despre care Ileana spune că fusese avertizată că era comunist. Bărbatul a venit la ea să o sărute și i-a spus plângând: „Să-ți amintești că tu ești Ilenuța noastră dragă: nimic nu o să poată schimba asta: copilul nostru drag!”

S-au adunat în ziua plecării sale și o mulțime de țărani din sat, dar și din sate mai îndepărtate. Principesei i s-au oferit, ca ultim dar, ramuri de brad, simbol al eternității dragostei, al vieții și al credinței.

După plecarea din Bran, din cauza troienelor, grupul a făcut un ocol cu mașinile pe la Tohan, sat considerat „roșu”. Mașinile au rămas înzăpeziți, așa că Ileana s-a dus să ceară ajutor de la muncitorii care tocmai plecau de la fabrică, deși gărzile comuniste i-au spus că este imprudent. Oamenii au ajutat-o, iar la final, când s-a dus să le mulțumească – din nou, în pofida avertismentelor gărzilor – a vrut să le ofere un ultim dar. Redăm pasajul în care Ileana descrie ce s-a întâmplat atunci:

„Vă rog luați banii aceștia și împărțiți-i între voi. Știu că este puțin, dar asta este tot ce am. – Și le-am întins toți banii care îmi fuseseră lăsați. 

Oamenii s-au uitat unii la alții și apoi unul a pășit în fața mulțimii. – Nu, domniță, mi-a spus el trist. Nu luăm noi astăzi bani de la dumneavoastră. Oare nu ați răspuns chemărilor noastre zi și noapte? Nimeni nu a bătut la ușa dumneavoastră fără să fie primit. V-am făcut un bine mic, dar atât de trist – vedeți, nici pământul nu vă lasă să plecați. Mai avem însă o rugăminte la dumneavoastră. Vreți să îngenuncheați cu noi ca să spunem o rugăciune pentru rege și țară și pentru ca să vă reîntoarceți.”

Principesa Ileana a părăsit România la câteva zile după Regele Mihai și Regina Mamă Elena, cu care s-a revăzut apoi în Elveția. Spre deosebire de frații ei – principesa Elisabeta, principele Nicolae și principesa Mărioara (devenită regină a Iugoslaviei, la rândul ei alungată de comuniști) –, Ileana a apucat să vadă căderea regimului comunist din România. A revenit în țară în septembrie 1990 ca Maica Alexandra (se călugărise cu aproape treizeci de ani înainte, în anii '60) și a vizitat mormintele familiei sale, la Curtea de Argeș, dar și Branul, unde oamenii în vârstă și-au mai adus aminte de ea. 

Domnița Ileana s-a stins din viață câteva luni mai târziu, în ianuarie 1990, și a fost înmormântată la mănăstirea de maici pe care a fondat-o în Statele Unite.

Material din revista HISTORIA Special - nr. 13, decembrie 2015