duminică, 20 decembrie 2015

Marisica se retrage!

"În acest moment mă retrag din Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei.
N-am făcut compromisuri, și nu voi face. Nu pot fi de acord cu anexarea politică susținută din ce în ce mai intens de Cătălin Șerban împreună cu câțiva membri ai Consiliului Director și nici cu condiționarea financiară a membrilor A.N.R.M.
Nimeni și nimic nu-mi poate cere să abandonez valorile în care am crezut și cărora mi-am dedicat întreaga mea viață. Nici mizeriile aruncate din nou asupra mea, în stil pur securistic, de oameni ai serviciilor vopsiți în monarhiști. Climatul moral al alianței a fost grav deteriorat, capitalul meu de încredere s-a epuizat, astfel că nu pot asista la compromiterea monarhiei din interiorul unui organism creat pentru a o susține.
Mulțumesc celor 9 membri ai Consiliului Director, reprezentanți ai filialelor Alba, Brașov, Dâmbovița, Dolj, Galați, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Sălaj, și președinților de filială din Bacău, Brăila, Vrancea, care mi-au acordat încredere și respect și-i asigur de încrederea și de respectul meu.
Nu voi abandona lupta și nu-i voi trăda pe cei care mi-au acordat încrederea.
Continui să sper în vindecarea și recuperarea morală a lumii în care trăim. În forța spirituală pe care o reprezintă monarhia.
Mișcarea pentru Monarhie din România nu moare aici.
Trăiască Regele!" - Marilena Rotaru

Asa arata mesajul de "despartire" al doamnei Marisica, de organizatia pe care a co-condus-o si a care-i "mama" este!
Intr-o propozitie rezumativa, totul ar suna asa:
"Copii adoptati de pe strada si din canale s-au facut mari si si-au data afara mama din casa"!

Tanguirile victimizante ale doamnei Marisica (Marilena Rotaru) nu se justifica, din mai multe motive! Dumneaei si pe vremea vechiul "regim" si pe a celui de "rit nou" a trait decent, n-a murit de foame, n-a simtit tranzitia cum am simtit-o multi!
Cand o familie de tineri ofiteri, la sfarsitul lui '91se chinuiau sa le ajunga salariile de la o luna la alta, renuntand la multe doar pentru a avea (ATENTIE) ce pune pe masa si a-i asigura copilului de cateva luni, cele necesare, cand pentru o punga de lapte praf umblam dupa aprobari la Directia Medicala a MApN, doamna "n-am facut compromisuri si nu voi face", avea " imensul privilegiu de a fi martorul "ALES" să înregistreze și să transmită românilor gândurile și mărturiile Regelui despre momentele istorice, despre încercările exilului de 50 de ani, despre credință, iubire, iertare, împăcare, despre lumea în care trăim...."!
Dupa o cariera prodigioasa in televiziunea nationala, unde stim foarte bine ca cine nu "canta" ce si cum trebuie era dat afara si pus sub urmarire, aftar auar revolusan in desembar naiti eiti nain, madam a fost ALEASA ca.....sa CE? Cine-a ales-o???

Doamna "aleasa", cine i-a promovat pe "cei doi Catalini"? Aud?
Ce v-a spus subsemnatul in particular la o cafea la Casa Boiereasca in vara lui 2012, referitor la banuielile pe care le aveam cu privire la moralitatea si sinceritatea unora dintre fondatorii anrm? M-ati asigurat de buna credinta a tuturor si am consimtit astfel sa ma alatur asociatiei, dupa care, la cca o luna ati convocat repede o asa zisa "comisie de etica si morala", sa ma sanctionati, fiindca un securist proaspat dat afara din asociatiei, i-a scris public ASR Principele Nicolae, ca unii membri anrm sunt mentinuti dar vorbesc vulgar (adica eu), iar el securistul a fost eliminat fiindca s-a dus la Congresul de infiintarea al FC, ca sa se faca " ungurean'" al Ungureanului!?
M-am revoltat atunci si am refuzat sa particip la ceea de dv. numeati "comisie", intrucat am considerat ca nu e moral, ca un grup de oameni mai mult decat dubiosi, sa ma intrebe pe mine de ce am vorbit vulgar (desi nu vorbisem)? V-am sunat si v-am spus ca din acel moment o sa-mi vad de drumul meu, ca voi lupta cu mijloace proprii pentru apararea ideii de MONARHIE si ca se confirma banuielile mele  referitoare la "duplicitatea" catorva initiatori ai proiectului anrm!

Astazi, fara sa va dati seama, imi dati dreptate!
Cum adica nu vreti sa va compromiteti, de aceea plecati?
Dar pana acuma, in cei trei ani ce-ati facut sa nu va faceti de ras? Repet intrebarea: Cine i-a promovat pe cei doi Catalini, plimbandu-va cu ei ca cu sfintele moaste pe la toate televiziunile, spunand aproape obsesiv "Cu ei "vom"  reinstaura monarhia"? Niciodata n-am inteles si nu voi intelege, care erau sau mai sunt componentii verbului auxiliar "vom"? Dumneavoastra ati fost " aleasa" deci....trebuie sa stiti, doar nu v-a ales soarta?

Tanguirile si aproape permanenta imagine de victima pe care incercati sa o aratati lumii, sa stiti ca nu mai tine, oamenii s-au mai desteptat, multi citesc, se informeaza, nu mai sunt manipulati! Totusi, mai exista cateva "bocitoare" de ambele sexe, care va tin isonul si va compatimesc, se jeluiesc de parca-ti fi intrat pe "finala", nevrand sa bage in seama tampeniile pe care le faceti, spuneti sau ganditi cu voce tare! Aveti inca adepti, trebuie sa recunosc, fiindca mai sunt naivi sa fie manipulati, de ce doar partidele politice sa profite?

Si pentru ca am spus de "tampeniile pe care le spuneti si le faceti", sa va dau niste exemple:

1. V-a luat gura pe dinainte (ce bine era daca va lua mintea) si ati inceput sa faceti acuze la ultima emisiune "Ora Regelui" in care-ati mai aparut, ca presedintii de dupa '47 sunt ilegitimi, ca forma de stat asijderea, ca comunismul a distrus familia etc!
Explicatie - cat de dura, impusa cu forta si ilegitima a fost aparitia republicii populare bolsevice atunci, ce s-a intamplat dupa '90 a fost recunoscut si aprobat de Europa prin primirea in NATO si UE! Europa prin marile puteri, impreuna cu SUA ne-au validat asa republicani cum suntem! N-am avut barbatii de stat din 1866 din pacate, ca sa ni-l readuca pe "unsul" natiunii, dar acuza ca presedintii Romaniei au fost si sunt ilegali este cu adevarat o tampenie!
Si eu am fost comunist ca si dumneavoastra, dar mi se pare din nou o tampenie afirmatia, cum ca sistemului de atunci a distrus familia!
Doamna Rotaru, dv in ce perioada v-ati facut studiile? Dar familia cand v-ati intemeiat-o? Ati simtit vreo piedica sau impotrivire a comunistilor? Sunt convins ca nu!V-au distrust comunistii familia?
Ati ajuns sa lucrati in televiziune, aia unica, nationala, de partid si de stat, unde v-a fost bine! Ati castigat destul si atunci si dupa, deci lasati-o mai usor cu "familia distrusa" de comunisti! *Candva, (acum aveti timp)  poate veti povesti opiniei publice, cum va tanguiati ca nu va pun aia (comunisti nenorociti) secretar de partid! Doar daca vreti!
Pentru ca v-au interzis sa mai apareti pe post, dupa afirmatiile facute si "pricopsirea" TVR cu o amenda de 70.000 lei (aprox. 16.000 euro), s-a organizat un miting pentru sustinerea dv. (doar erati victima sistemului si a lui Stelian Tanase), la care au venit "puhoi de lume" din Bucuresti si judetele limitrofe, cam intre 85-100 de oameni!!!?

2. In ciuda oricare-i norme interne a Casei Majestatii Sale, v-ati apucat cu complicitatea celor de la DCNEWS sa dati explicatii (pe care nu vi le-a cerut nimeni) despre motivele inlaturarii Principelui NICOLAE! VEZI articolul  integral la finalul acestui material!
Explicatie - de cand MS Regele apeleaza la fitecine, pentru ca asta sunteti o "fitecine", cand doreste sa transmita ceva poporului sau opiniei publice? Nu avea birou de presa? Reafirm ce am spus si atunci cand ne-ati " faultat" cu acel articol: " nu ne jigniti inteligenta si nu ne luati de prosti", fiindca nu suntem "domnii" Viorica Sasu si Razvan Sandu sau copilul Visan Miu!
Ca-l iubiti pe rege e OK, fiindca suntem foarte multi care o facem, numai ca dv doamna depasiti masura! Dv ati depasit nivelul dragostei pentru suveran, dv aveti deja sentimente pentru MS! Sunteti precum primarul ala din Prahova care doarme cu poza Elenei Udrea sub perna!

3. Ati vrut sa fiti liderul miscarii pro-monarhiste din Romania, nu ati acceptat "concurenta" (de altfel inexistenta, fiindca nimeni nu s-a gandit la asa ceva), faultand sau incercand sa faultati pe oricine organiza ceva ce avea legatura cu monarhia si Regele MIHAI! Sa spun cum sunati si pe cine, care confirmasera deja participarea la evenimente de gen organizate de subsemnatul, facandu-ma in fel si chip, sperand ca invitatii (conferentiarii) sa renunte, promitindu-le ca le veti organiza dumneavoastra conferinta? N-o fac, fiindca v-ati dat prea mult singura "cu stangu-n dreptu'"!


4. Acuzati acum, dupa mai bine de 3 ani ca alianta din care tocmai ati plecat, a ajuns sa fie impanata cu "monarhisti vopsiti" de servicii si dumneavoastra nu faceti compromisuri! Ati mai spus ca Catalin Serban vrea sa alipeasca alianta de politic si ca medalia dobandita de  acesta, a fost data in schimbul eliminarii dumneavoastra de la conducerii aliantei!
Explicatie - nu v-am spus personal, fata catre fata, inca de la inceput, pana sa se dobandeasca statutul de persoana juridica (de fapt nu se initiase niciun demers in acest sens, nici macar cererea pentru rezervarea de nume nu se inregistrase la Ministerul Justitiei), ca am suspiciuni asupra unora? Unde l-ati gasit pe Serban? Cum ati aflat de "monarhistul" din el? Dar de celalat, "unificatorul" cu republica Moldova ( nicidecum Basarabia fiindca lipseste o bucata mare de glie stramoseasca), cum ati dat? Cum ati acceptat ca din conducere sa faca parte persoane declarate atei si agnostici, cand deviza Casei Regale este NIHIL SINE DEO?
Doamna, va dati seama de gravitatea acuzei ca Serban a primit medalia, in schimbul "detronarii" dumneavoastra de la conducerea anrm? Cine i-a spus "iti dau medalia, dar scapa de Marisica"!? Spuneti, rostiti-i numele! Aveti curaj?
In locul Casei Majestatii Sale v-as da imediat in judecata pentru aceasta calomnie odioasa!
 Apropos doamna Rotaru..." vindeti ieftin"!


5. L-ati acuzat de nenumarate ori public pe fostul presedinte PNL Crin Antonescu, ca nu vrea sa reinstaureze moinarhia si ca nu vrea sa va primeasca in audienta! (Un nerusinat)!!!
Explicatie - Crin Antonescu n-a avut niciodata o functie importanta in statul roman, care sa-i permita sa ia decizii majore in acest sens! Presedentia Senatului nu-i oferea nicio putere sa hotarasca el in favoarea monarhiei! Efectiv v-a casunat pe el, dar pentru cu totul  alte motive: isi "permisese" sa-l dea afara din partid pe Chiliman, fostul dv coleg de clasa din liceu si si-a dat seama ce fel de om fals sunteti, de aceea nu v-a primit in audienta! Peste toate astea, el l-a numit si sustinut pe Stelian Tanase pentru presedentia televiziunii nationale, acesta suspendandu-va de pe post pentru tampeniile pe care le-ati declarat, iar mintea dv agitata v-a poruncit sa-l acuzati pe Antonescu!
Dar cand ati promovat imagini promotionale cu Victor Ponta si Principele Radu, in Campania electorala din 2014, cum a fost?

As putea sa dau mai multe exemple, dar ce satisfactie as avea? Niciuna!
 "Pe omul cazut ajuta-l sa se ridice, nu-l lovi si tu!"
"V-ati inaltat si v-ati prabusit intr-o succesiune de socuri si emotii", conform propriei marturisiri, dar cred ca nici acum nu va veti reveni! Emotiile sunt " sentimente" cum v-am spus, iar socurile v-au destabilizat total!
Poate ca ar fi bine sa stati mai mult acasa, sa meditati si sa scrieti, dar ATENTIE sa aveti telefonul incarcat, sa nu va sune cumva MS si sa nu-i puteti raspunde!
Va aduceti aminte cand imi spuneati ca va suna saptamanal, iar cand vine in Romania (din pacate tot mai rar, dar asta-i vina altcuiva), nici nu-si desface bagajele si va cheama la palat?
Doamna eu incerc sa va ajut, fiindca sunt milos din fire, de aceea cred ca poate-ar fi necesare  ceva medicamente, zic!
"HemoroEasy face bine"!



PS
Alaturi de doamna Marisica, alta profitoare a vechiului regim injura azi comunismul, care i-a daruit o cariera in televiziune,  functii si privilegii in partidul comunist!


Mituri false - de Ioan T. Morar


Prima dată am văzut numele acestei doamne în anii 80, pe genericele de la Cîntarea României, de fapt, de la concursurile între județe, alea în care românii scriau cu trupurile lor numele Genialului conducător. Eu m-am uitat la generice, așa, ca să-mi aduc aminte dacă va fi cazul. Văd că e cazul. Apoi, după decembrie 89, doamna Lucia Hossu Longin a devenit o foarte vocală luptătoare împotrive epocii pe care a servit-o cu exces de zel, aș putea spune. Alături de ea, o altă exponentă a aceluiași curent, Marilena Rotaru, supărată în anii comunismului că nu a fost aleasă secretară de partid. Marilena Rotaru s-a dus imediatt după Revoluție să-i șlefuiască imaginea lui Iosif Constantin Drăgan, în timp ce doamna Hossu Longin s-a apucat de Memorialul Durerii. Nimic de zis, frumos. Cunoștințele din Cîntarea României aplicate pe invers au fost o formulă de succes. Am cunoscut-o pe doamna Hossu Longin în perioada 1 august 1990-1 august 1991, cînd am fost redactor șef la Muzică, Spectacole, Varietăți, la TVR ( am plecat de la TVR prin demisie!). Înainte de 89, secția pe care am condus-o un an s-a numit Cîntarea României. Doamna Hossu, fostă la Cîntarea României,  nu a rămas la Varietăți, s-a mutat la Departamentul Teatru Film, alături de domnul Necșulea, prieten vechi, cu sistem de valori apropiat. Știu, din interior, ce a fost cu TVR, an acei ani. Mulți dintre cei care nu au ieșit în față nici înainte, nici după, au evocat zelul doamnei Hossu-Longin. Întîmplări interesante, sper să beneficieze de curajul de a fi scrise. Memorialul Durerii, cum spuneam, a fost ceva remarcabil, atunci, iar Doamna Hossu a ieșit bine, inclusiv la capitolul financiar, vînzînd niște sute de casete prin  străinătate, urmașilor celor din Memorial. Nu știu cîți bani au revenit TVR din chestia asta.

Dacă lucrurile s-ar fi oprit aici, am fi putut spune că și doamna Hossu Longin are dreptul la un drum al Damascului, ca noi toți. Numai că drumul Damascului a fost, pentru această doamnă, o scurtătură între dictatura lui Ceaușescu și epoca Năstase. Pe care l-a apărat, atunci cînd a fost cazul, adică atunci cînd Adrian Năstase a devenit martir, pedepist de regimul dictatorului Băsescu. Doamna Lucia Hossu Longin, specialistă în replieri ideologice, a trecut cu arme și bagaje în tabăra urmașilor și moștenitorilor lui Ceaușescu. Autointitulată Profesionist de Televiziune, Doamna Hossu a premiat, din această ipostază, Antenele lui Voiculescu înainte de a fi ceea ce sunt astăzi, dovadă de mare intuiție.

Să-l pui pe Năstase în rînd cu deținuții politici uciși de comunism, cînd nu te obligă nimeni să o faci, mi se pare mai rușinos decît să-l lauzi pe Ceaușescu, atunci cînd, la TVR fiind, nu prea aveai încotro. Imparțială,  doamna Hossu Longin le-a făcut pe amîndouă.




Despre Nicolae - de Marisica - material publicat pe editorialul online dcnews, nicidecum pe blogul personal asa cum s-a anuntat!
*acest material reprezinta o jignire adusa MS!

Adevărul e singura cale a acestei lumi, este remediul universal al vindecării. Dar cei care nu pot accepta decât ceea ce vor să audă și să vadă pot cădea răpuși de forța adevărului.

La 94 de ani, Majestatea Sa Regele Mihai I al României se impune din nou, minții și inimii mele, prin incredibila, cutremurătoarea chiar, forță morală cu care slujește neclintit, în deplină demnitate, adevărul, cu sacrificiul propriei ființe și familii. Am primit zilele trecute, într-o convorbire cu Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, un mesaj din partea Majestății Sale.

În biroul Regelui, de vorbă cu Moștenitoarea Coroanei, m-am prăbușit și m-am înălțat, într-o succesiune de șocuri și de emoții. Pot spune că am auzit cum se crapă zidul încăperii de furia cu care Vâșinski a trântit ușa în urmă cu aproape 70 de ani. Stăpânindu-și cu greu propriile emoții, Alteța Sa Regală mi-a transmis dorința Regelui de a-mi spune personal ceea ce a dus la decizia din 10 august 2015. Mi-a trebuit un timp să pot vorbi cu mine însămi, să-mi pot formula coerent, înțelesul acelei convorbiri. Mă simt datoare să vi-l împărtășesc, văzând cum absența adevărului a dus în acest spațiu și nu numai, la vehicularea unor acuzații îndreptate împotriva Regelui și a Familiei Regale.

Nu am nici un mandat din partea Regelui sau a Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare să fac public mesajul Majestății Sale. O fac pe proprie răspundere, ca un oștean credincios, care se aruncă în linia întâi ca să-și apere Regele. Regele care a apărat poporul român, dar care, pe Sine nu s-a apărat niciodată. Regele împotriva căruia securitatea, serviciile, politicienii și interlopii au pus tot armamentul calomniilor, manipulărilor, abjecțiilor. Dincolo de tot ce exprimă promiscuitatea lumii politice din România, Regele Mihai este astăzi, în înțelesul deplin al cuvintelor, cea mai înaltă instanță morală a românilor. Chiar dacă această calitate nu se măsoară prin cifre, cei care au nevoie de o confirmare procentuală, o pot găsi în sondaje. Cum să mai încerci compromiterea unei astfel de personalități pe care nu numai propriul său popor, dar, mai ales, capetele încoronate și marile valori ale acestei lumi au așezat-o pe podiumul suprem?!

Aici vine vorba de cel care s-a numit Principele Nicolae. În spatele chipului de care ne-am atașat afectiv, în care ne-am pus speranțele gândind în timp continuarea regalității și a monarhiei române, lucrau forțe menite să coboare în cele mai întunecate unghere imaginea Regelui și a Casei Regale a României.

Confiscat de cercuri oculte frecventate de personaje obscure, politicieni și interlopi, apropiați fostului președinte, o adevărată faună lipsită de orice scrupule, Nicolae a devenit, acceptând, fără să-și dea seama de pericol, instrumentul căutat pentru lovitura pregătită. Naivitatea, faptul că nu a putut avea din copilărie educația menită unui viitor moștenitor al Coroanei, neacceptarea rigorilor impuse de noul statut, celebritatea enormă câștigată într-un timp extrem de scurt, ca urmare a simple sale prezențe fizice, nonconformismul dus dincolo de limitele care pot fi acceptate, l-au identificat ca fiind arma perfectă cu care putea fi atacată din nou Casa Regală. Cum spune românul ”căciula a fost prea mare pentru el.”

Nici în aceste condiții Regele nu s-a abătut de la crezul permanent de ”a face tot binele posibil în condiții imposibile.” Respect și această decizie a Regelui, așa cum le-am respectat pe toate celelalte.

Mulțumesc Majestății Sale Regelui Mihai și Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare pentru încrederea acordată și-mi cer iertare dacă gestul meu de acum este considerat nepotrivit. L-am făcut cu respectul deplin și fidelitatea necondiționată față de Regele Mihai și Familia Regală a României.

Marilena Rotaru

20 octombrie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu