Relaţia Prințului Carol cu Zizi Lambrino. Anularea căsătoriei!

Prima renunţare la tron a principelui Carol a survenit în plină campanie de război. De altfel, acesta îşi manifestase în dese rânduri scepticismul cu privire la viitorul instituţiei monarhice din România: „Ştiu bine că în 20 de ani România, ca toate celelalte ţări, va fi republicană, atunci de ce să fiu împiedicat să îmi trăiesc viaţa aşa cum vreau” ^[1]! La 27 august 1918, principele moştenitor a părăsit, deghizat în uniformă de ofiţer rus, unitatea militară de la Târgu-Neamţ pe care o conducea onorific. Pe 31 august, acesta s-a căsătorit la Odessa cu Ioana Lambrino, cunoscută sub numele de Zizi.

Prin acest fapt, principele Carol încălcase două principii fundamentale: acela de a nu se căsători cu persoane care nu aparţin unei familii domnitoare şi acela de a nu dezerta dintr-o unitate militară. Carol îl anunţă pe tatăl său despre căsătorie printr-o telegramă, precum şi despre faptul că renunţă la calitatea sa de moştenitor ^[2]. După ce a primit telegrama, Ferdinand l-a trimis pe colonelul Ernest Baliff la Odessa cu misiunea de a-l convinge pe tânărul principe să se întoarcă în ţară ^[3] şi cu o scrisoare din partea lui Alexandru Marghiloman, preşedintele Consiliului de miniştri, în care era ameninţat cu posibilele repercursiuni ale actelor sale ^[4]. Deşi Carol a acceptat să se întoarcă în ţară, el nu s-a arătat dispus să renunţe la căsătorie.

În faţa acestor fapte, regele Ferdinand a decis să se consulte cu oamenii politici pentru a adopta o decizie în această privinţă. Poziţia lui Ionel Brătianu a fost că principele „nu era încă matur” şi trebuia să i se dea timp „pentru a se coace la minte” ^[5]. În schimb, Alexandru Averescu a declarat regelui că tânărul principe nu avea „nici o calitate pentru domnie” ^[6]. Generalul a relatat că la 29 octombrie 1916, când a primit ordinul să se retragă din faţa trupelor de ocupaţie, Carol a rămas să petreacă până la ora 2 noaptea, astfel că inamicul ajunsese la doar 20 de kilometri de locul unde afla principele moştenitor.

Pentru a discuta problema părăsirii unităţii militare, regele a convocat un „consiliu al generalilor”, la care au luat parte Constantin Hârjeu, Constantin Coandă, Arthur Văitoianu şi Eremia Grigorescu. Aceştia s-au pronunţat că „numai Majestatea sa poate decide asupra interpretărilor ce se pot face pentru încălcări de regulamente militare de către un membru al familiei regale” ^[7]. După aceste consfătuiri, Ferdinand a hotărât să îl trimită pe Carol la mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ, unde nu va putea să părăsească incinta lăcaşului de cult ^[8]. În acest timp, Casa Regală şi guvernul au făcut puternice presiuni pentru a o determina pe Zizi Lambrino să renunţe la mariaj în schimbul unei anumite sume de bani, însă aceasta a refuzat ţinând să devină „Zizi de Hohenzollern” ^[9]. După îndelungi insistenţe, Carol a acceptat pe 29 octombrie să declare în scris că nu se opune anulării actului de căsătorie încheiat la Odessa, iar regele a hotărât amnistierea fiului său ^[10].

Codicil la testamentul regelui Ferdinand I

(11 ianuarie 1926)

A voit Domnul să încerce ţara, pe mine şi pe Regină cu o mare durere, prin renunţarea la tron a Principelui Carol. Până la sfârşitul vieţii nu se va şterge din inima mea jalea care m-a cuprins când m-am văzut silit să iau act de această hotărâre a primului meu născut, constatând că din nenorocire această măsură o impuneau de interesele Statului şi ale Coroanei, care în orice împrejurare am înţeles să mă stăpânească.

Schimbarea astfel făcută în moştenirea tronului şi în familia regală, prin noua situaţie a fiului meu Carol, mă obligă să aduc următoarele modificări şi adaosuri la testamentul meu mai sus-scris.

Anulez dispoziţia cuprinsă în acest testament prin care lăsam fiului meu Carol toată cotitatea disponibilă şi hotărârea de a cuprinde în partea sa de moştenire întreaga moşie Sinaia – Predeal împreună cu castelul Peleş şi celelalte castele, clădiri şi stabilimente, cu sarcinile prevăzute în acest testament pentru Castelul Pelişor, precum anulez şi legatul “caselor şi clădirilor din Bucureşti absolut necesare”.

Hotărăsc ca toată această cotitate disponibilă, atât imobilele de pe Valea Prahovei, cu sarcinile prevăzute, ca şi cele din Bucureşti, care sunt absolut necesare viitorului rege, să revină urmaşului meu pe tronul României din familia mea, iar în timpul minorităţii sale să se bucure de folosinţa şi de veniturile lor iubita mea soţie Regina Maria.

Voiesc ca partea rezervatară ce se cuvine fiului meu Carol, s-o primească în bani şi în efecte.

Luând aceste noi dispoziţii potrivit dorinţei ce întotdeauna am avut de a spori mijloacele noului Rege al României, rog Cerul ca să ajute pe iubitul meu fiu Carol în noua viaţă ce singur şi împotriva voinţei noastre şi-a ales-o şi să facă urmările acestei alegeri cât mai uşoare pentru el şi pentru ţară.

Făcut la Bucureşti în unsprezece ianuarie una mie nouă sute douăzeci şi şase, scris şi iscălit cu propria mea mână.

  FERDINAND

 “Monitorul oficial”, din 22 iulie 1927

Testamentul regelui Ferdinand I

(2 iunie 1925)

În urma boalei de care cu vrerea lui Dumnezeu şi prin bunele îngrijiri ale medicilor noştri am scăpat cu bine, socotit-am de a mea datorie să-mi aşez dispoziţiile mele testamentare.

Luând hotărârile din urmă şi gândindu-mă la sfârşitul vieţii mele, îndreptez către Atotputernicul prinosul recunoştinţei mele că mi-a îngăduit să-mi consacru munca poporului român, a cărui propăşire a fost, fără preget şi fără încetare, scopul vieţii mele. Neuitatul şi înţeleptul meu unchi, Regele Carol I, în lunga şi slăvita sa domnie a întemeiat puternic şi sănătos noul stat al României, dezvoltând minunatele însuşiri de muncă şi de progres ale poporului ei, redeştepând şi organizând în glorioasa ei armată străbunile virtuţi ostăşeşti ale neamului ei. Rezemat pe aceste virtuţi, la rândul meu am putut desăvârşi opera naţională şi am aflat în clipele celor mai hotărâtoare împrejurări credinţa neclintită şi eroismul neţărmurit al oştirii de care mă simt legat din adâncul sufletului.

A vrut astfel pronia cerească să nu lase fără rod domnia mea şi a dat dragostei mele de neam cea mai scumpă şi sfântă răsplată. Ridic până la ultima suflare ruga mea fierbinte ca să binecuvânteze şi în viitor soarta poporului român şi să hărăzească iubitului meu fiu, viitorul rege al României întregite, ajutor ceresc, ca la rândul său să întărească şi să sporească moştenirea naţională, unind tot mai strâns puterile şi însuşirile românilor din toate ţinuturile şi din toate straturile sociale.

Cu inimă de părinte îndemn pe Carol să nu înceteze în orice clipă şi în orice împrejurare de a-şi închina toate puterile neamului şi statului în a căror slujbă îi este hotărât să trăiască. Multe şi grele sunt grijile domnitorului în truda neîncetată în serviciul statului, ele se stăpânesc însă prin simţul datoriei şi al jertfei de sine; iar în faţa greutăţilor, binecuvântarea lui Dumnezeu şi ajutorul sfetnicilor celor buni nu vor lipsi, precum nu mi-au lipsit în vremea domniei mele. Către aceşti sfetnici îmi îndreptez astăzi gândul recunoscător şi mulţumesc bunătăţii divine care mi-a îngăduit să pot preţui, neasemuit ajutor pentru suveran, sfatul celor credincioşi şi destoinici.

Dar mai presus de alţii recunoştinţa mea merge către aceea care mi-a fost tovarăşă nedespărţită şi sprijin prin sfat şi credinţă în toate vremurile şi în toate împrejurările. Dragostea ei de ţară şi inima ei de mumă îi însufleţi puteri noi pentru a-şi urma şi în viitor binefăcătoarea ei solicitudine. Sunt convins că uniţi în iubire frăţească copiii noştri o vor înconjura şi vor păstra legăturile scumpe care au făcut fericirea vieţii noastre, precum nu mă îndoiesc că poporul meu va avea pentru scumpa mea soţie şi după trecerea mea din viaţă aceeaşi dragoste neschimbată.

Rog a se lăsa ca reşedinţă soţiei mele, Regina Maria, Palatul de la Cotroceni; iar Castelul Pelişor de la Sinaia, împreună cu Casa pentru oaspeţi (Cavalierhaus) şi dependinţele ce ţin de Castelul Pelişor (locuinţa personalului, garajurile şi grajdurile) – hotărăsc a rămâne în folosinţa soţiei mele cât timp va trăi. Regina Maria va dispune după a sa voinţă de mobilele din Palatul Cotroceni şi din Castelul Pelişor.

Întreţinerea acestor reşedinţe este în sarcina succesorului meu la tron.

În privinţa părţilor cuvenite copiilor mei hotărăsc astfel:

Fiului meu Carol, Principele moştenitor al României, ca urmaş al meu pe tron îi las, pe lângă partea lui rezervatară, toată cotitatea disponibilă şi hotărăsc să aibă în partea sa de moştenire întreaga moşie Sinaia-Predeal împreună cu Castelul Peleş şi celelalte castele, clădiri şi stabilimente, cu sarcinile prevăzute în acest testament pentru Castelul Pelişor. Îi mai las casele şi clădirile din Bucureşti care sunt absolut necesare. Totodată el va fi dator să plătească legatele prevăzute pentru binefaceri.

Fiului meu Principele Nicolae al României îi las moşia Broşteni din Valea Bistriţei Moldoveneşti şi casele din Bucureşti din strada Imperială cu tot locul lor, unde se află acum Adminstraţia Domeniului Coroanei.

Fiicei mele Elisabeta, Regina Greciei, îi las moşia Zorleni din judeţul Tutova şi un imobil în Bucureşti.

Fiica mea Maria, Regina sârbilor, croaţilor şi slovenilor, îşi va lua partea în efecte şi în bani.

Ultimei mele fiice, Ileana, Principesă a României, îi las moşia Poeni din judeţul Iaşi şi un imobil în Bucureşti.

Toată averea mea în bani, acţiuni, obligaţiuni, fonduri de stat, după plata legatelor va complecta partea rezervatară a fiecăruia din copiii mei.

Împrejurările grele economice de după marele război şi greutăţile familiale nu mi-au îngăduit să-mi văd sporind averea mea personală şi de aceea cu mare părere de rău nu pot face tot binele ce aş dori. Totuşi las în grija fiului meu urmaş la domnie ca, după sfatul ce va lua de la Preşedintele Consiliului de Miniştri, Patriarhul Bisericii Române, Primul Preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Ministrul Casei mele, să distribuie suma de cincizeci milioane lei (socotind leul după valoarea lui faţă de aur, de azi) următoarelor instituţii:

Fundaţiei Universitare “Ferdinand I” din Iaşi.

Orfelinatului Agricol “Ferdinand” de pe moşia regală Zorleni, care va rămâne neatins pe această moşie şi întreţinut de viitorul Rege al României.

Academiei Române, pentru ca venitul să servească la un premiu pe numele meu pentru cercetări asupra unor chestiuni economice româneşti.

Societăţii Geografice Române.

Bisericilor Naţionale – ortodoxă şi unită -, Bisericii catolice, Bisericii protestante şi celei israelite.

Unei instituţii de ajutorare pentru ofiţeri.

Societăţii “Astra” din Sibiu şi unei societăţi de cultură naţională din Cernăuţi şi din Chişinău.

O sumă se va împărţi pentru săracii din capitalele tuturor judeţelor, după însemnătatea lor istorică şi numărul populaţiei lor.

Distribuirea sumelor de mai sus va fi începută numai după un an de la moartea mea, astfel ca toate dobânzile acestor sume să rămână disponibile.

Hotărăsc ca aceşti bani să fie întrebuinţaţi în modul următor:

Întregul personal superior şi inferior al Curţii Regale, al Casei şi al Administraţiei mele centrale va primi:

Cei cu peste zece ani de serviciu, lefile pe un an întreg, după moartea mea, cum sunt prevăzute în bugetul meu, salariu şi spor.

Cei cu cinci până  la zece ani de serviciu, lefile fără  spor pe un an întreg.

Cei cu unul până la cinci ani de serviciu, lefile fără spor pe jumătate de an.

Cei cu mai puţin de un an de serviciu, lefile fără  spor pe două luni.

Suma ce ar rămâne se va vărsa la fondul de pensii al Casei Regale.

Închei aceste ultime ale mele voinţe cu gândul care mi-a stăpânit toată viaţa, chemând binecuvântarea cerească asupra scumpului meu popor, şi mă închin cu smerenie în faţa hotărârilor lui Dumnezeu şi iscălesc:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, amin.

Făcut în Sinaia, la două iunie una mie nouă sute douăzeci şi cinci.

   FERDINAND 

Am scris şi iscălit cu propria mea mână acest testament pe trei coale formând douăsprezece pagini legate cu fir alb şi am pus sigiliul meu.

Iunie în două, una mie nouă sute douăzeci şi cinci.

 FERDINAND

FAȚA NEVĂZUTĂ A NOULUI PREMIER MIHAI RĂZVAN UNGUREANU

De la sefia UTC, in fruntea diplomatiei romanesti, apoi al Serviciului de Informatii Externe, iar acum, in fruntea Guvernului Romaniei.Mihai Razvan Ungureanu se trage dintr-o familie de evrei intelectuali din Iasi, trecuti la confesiunea Romano-Catolica si care se identifica mai mult cu etnia ceangailor ( romano-catolici moldoveni, populatie eterogena compusa din romani si maghiari catolici) decat cu filonul evreiesc.

Tatal sau Stefan Ungureanu a fost profesor de chimie-fizica la Universitatea din Iasi, viceprimar si mai apoi director la Agentia Locala de Conservare a Energiei. Fiul, fost membru supleant al CC al UTC este doctor in istorie. Revolutia l-a prins la conducerea Uniunii Studentilor Comunisti din Romania, zdrobindu-i cariera de partid. In anii 90 tanarul Ungureanu a fost lansat in constiinta publica, drept o stea a intelectualitatii romanesti de regretatul Iosif Sava. Seria seratelor muzicale includea dialoguri purtate cu oameni politici, oameni de arta, filozofi, muzicieni, instrumentisti, care in ani 1990 erau la inceputul carierei. CV-ul istoricului M.R. Ungureanu este impresionant. Presa a relatat ca studiile si cariera sefului SIE sunt strans legate de organizatiile Soros si de cele iudaice ale magnatului Mark Rich. Apartenenta sa (ca lider) la organizatiile Soros din Romania, ca si la organizatiile iudaice, a facut ca, fara sa fi avut in nici un fel o viata politica activa (dupa cum singur marturiseste), sa fie chemat a fi ministru de externe al Romaniei in 2004, noteaza Cornel Dan Niculae in cartea sa intitulataPolitica Filo-Sionista a Romaniei in fata Europei si a lumii. Dealtfel, volumul trei al cartii este ilustrat pe coperta cu poza ministrului Ungureanu cu mainile pe Zidul Plangerii si cu chipa pe cap.

Cat a fost la conducerea Ministerului Afacerilor Externe, Ungureanu a respectat intru-totul omerta securitatii. Nu s-a facut nici un fel de reforma in MAE, ba chiar mai mult, sub ministeriatul lui s-au petrecut evenimente ingrijoratoare. Rapirea din Irak si scandalul declansat de scrisoarea semnata de ambasadorul Cristian Colteanu sunt doar doua din evenimentele care au dovedit fidelitatea Ungureanului fata de presedinte. Totul a culminat cu arestarea celor doi muncitori romani acuzati de spionaj intr-o baza americana din Irak, despre care premierul Tariceanu a aflat din… presa. Ungureanu, prins in lupta dintre palate, parea o victima sigura, un soi Petre Roman al peneleului surghiunit la Institutul de Studii Liberale. Ulterior, el s-a autosuspendat din calitatea de membru al PNL pentru a pleca la Viena ca reprezentant special la Initiativa de Cooperare in Sud-Estul Europei. Nimic altceva decat o scoala de securisti europeana si, in acelasi timp, prilejul unui nou scandal financiar de aceasta data. Surse din cadrul Serviciului de Informatii Externe ne-au relatat ca Mihai Razvan Ungureanu hoinarea in voie inca de cand era secretar de stat prin birourile Centralei SIE si prin unele case conspirative din jurul Ministerului Afacerilor Externe. Intrebat daca vreun secretar de stat sau ministru are dreptul sa se plimbe hai-hui prin cladirile SIE, fostul sef al spionilor externi, Catalin Harnagea s-a aratat extrem de surprins: Nici macar angajatii institutiei nu au voie sa se plimbe de capul lor prin birouri, iar, in ceea ce priveste casele conspirate, aceste sunt frecventate numai de agentii sub acoperire sau ofiterii care ii coordoneaza. Prim-ministrul daca vine, isi anunta din timp vizita. Asadar, stapanul serviciilor Traian Basescu nu si-a lasat sluga din brate, din motive lesne de inteles.L-a propus pe Ungureanu la sefia spionajului extern.

Ungureanu si Episodul japonez . Directorul SIE cunoaste problemele grave cu care se confrunta diplomatia si spionajul extern romanesti, inca de pe vremea cand era secretar de stat MAE. In aceasta calitate, Ungureanu a avut parte in anul 1999 de o prima vizita oficiala in Japonia, unde a dat piept cu gerontocratia japoneza si cu mafia securista din cadrul Ambasadei Romaniei la Tokio. O reprezentanta condusa la vremea aceea de generalul Marin Valcea, un greu al Securitatii comuniste. Desi avea datoria sa aranjeze toate detaliile vizitei, Valcea nu a miscat un deget. Presa centrala a comentat pe larg esecul vizitei. Japonezii sunt conservatori. Varsta inseamna o garantie a experientei si profesionalismului. Pozitiile de top din diplomatia nipona sunt ocupate de persoane cu varste inaintate. Varsta si fizionomia lui Razvan Ungureanu nu le inspira competenta. Fara o pregatire prealabila, codul diplomatic japonez nu a fost respectat Japonezii nu au dat doi bani pe tanarul secretar de stat, care a stat umil prin ambasada. Securistul, doar s-a facut ca ii aranjeaza intalnirile tanarului diplomat. Ion Iliescu, venit in vizita oficiala in acelasi timp, a fost tratat imparateste, consulul onorific Kobaiashi functionand pe post de sponsor. Reteau generalilor din ambasada (Staicu Stefanel, Valeriu Ruset, Nicu Manolache) avea relatii excelente cu fostul presedinte Iliescu, dar si cu Traian Basescu. Valcea si niponul i-au aranjat fostului presedinte, conferinte de presa la universitati din Tokio si Yokohama. Ungureanu a zacut in ambasada. Desi a iesit sifonat din aceasta experienta, tanarul secretar de stat a avut parte de noi prieteni. Domnisoara Anca Mantulescu (de care nu s-a mai lipsit nici cand a ajuns ministru de externe), traducatoare de limba japoneza in locul lui Petre Stoian si familia Neagu. Aurelian Neagu secretar II in ambasada se avea la cutite cu Marin Valcea, dar era prieten la catarama cu Basescu. Fostul sef MAE a evitat orice comentariu despre pataniile sale nipone. Cuplul Basescu-Ungureanu l-au numit in 2005 ambasador in Japonia pe Aurelian Neagu, un individ care nu trecuse la data numirii in post de gradul de consilier MAE. Gabriela a ajuns sefa de directie in MAE. A fost mazilita odata cu protectorul ei, la inceputul anului 2007.

SPONSORII LUI MIHAI RAZVAN UNGUREANU

Numele: Marc Rich. El este numitorul comun al oligarhilor rusi cu interese in Romania. Are tripla cetatenie: israeliana, spaniola si elvetiana. La cea americana a renuntat, fiind urmarit 18 ani de FBI, dupa ce in 1983 a fost acuzat de evaziune fiscala si „comert cu inamicul sovietic”S-a ridicat din tranzactii internationale tenebroase si este conectat la Mossad, serviciul israelian de spionaj. Majoritatea firmelor anonime ale „elitei de carton” rusesti au fost infiintate in cantonul elvetian Zug. Acesta este locul de unde, ca un paianjen, Rich si acolitii sai isi conduc operatiunile mondiale. Tot in Zug sunt inregistrate si companiile paravan prin care oligarhii rusi au preluat o felie din economia Romaniei ajutati de oligarhia tradatorilor din Romania. Rich a incercat sa obtina rafinaria Petromidia, plasata strategic: aproape de spatiul ex-sovietic, dar si de Orientul Mijlociu, zone foarte bogate in titei.

Liderul sindical Tancau: „Era prin 1993 cand s-a terminat contractul pentru modernizarea rafinariei. A fost o afacere serioasa, Rich a vrut sa cumpere. Nu s-a ajuns fiindca n-au vrut sa vanda. S-a opus, din cate stiu eu, un secretar de stat pe domeniul petrochimic”. Petre Roman completeaza: „Rich nu a reusit sa cumpere fiindca guvernul Vacaroiu nu era atasat de ideea de privatizare in sine”. Contra privatizarii au fost si sindicalistii lui Tancau, care se temeau ca isi vor pierde, multi dintre ei, locurile de munca. De la momentul acesta s-au acumulat pierderi imense, pana la privatizare, adauga fostul premier Roman. In iunie 1997, „gaura neagra” Petromidia avea datorii de 300 de milioane de dolari, fiind, practic, in sapa de lemn. In acelasi an, compania controlata din umbra de Rich, Glencore AG, face un parteneriat strategic in Romania. Asociatii lui Rich erau Dan Voiculescu si Stefan Margineanu (fost ofiter DIE), patron in industria metalelor. La sediul companiei lui Voiculescu, „locotenentul” lui Rich, Willy R. Strothotte, anunta perfectarea consortiului Glencore-Grivco-Metanef (firma lui Margineanu). Trioul punea la bataie 650 de milioane de dolari pentru privatizari in Romania in petrol si metalurgie feroasa si neferoasa. Oficiosul PDSR „Dimineata” din 28 august 1997 consemna sec: „Nu a fost dezvaluit nici numele consortiului si nici aportul de capital, in procente, al celor trei societati”. Voiculescu si paravanul lui Rich s-au inscris in cursa pentru Petromidia, rafinaria ravnita de magnat inca dupa Revolutie. De data aceasta, in perioada 1998-2000, escrocul international a pierdut cursa in fata Rompetrolului lui Dinu Patriciu. Glencore a pierdut si cursa pentru Petrom, care a revenit, in anul 2004, austriecilor de la OMV. “Luati mana de pe controlul politic al tarii!” Aceasta a fost fraza cheie a unui mesaj public al presedintelui cu adresa directa catre Cartelul Oligarhiei. Cartelul burgheziei rosii, a oportunistilor si fostilor nomenclaturisti s-a constituit in cadrul Marelui Jaf National care a debutat sub patronajul lui Iliescu si Roman si a continuat neincetat pina astazi sub regimul Basescu.

Mai are rost să merg în Piață domnule Ponta?

Duminică se împlinește exact o lună de când au început manifestațiile ANTI băsescu în Piața Universității! Dacă Dumnezeu îmi ajută, sper să prind ziua de duminică și să mă număr printre puținii care au ”bifat” prezența zi de zi acolo unde au murit primii martiri bucureșteni ai Revoluției Române din '89!
Am fost și atunci în stradă, sunt și acum! Și atunci ca și acum, ne-am ridicat împotriva dictatorilor din specia ESCU! 
Vreau să semnalez un lucru, care este foarte  posibil ca multora să le fi scăpat! Și atunci ca și acum cineva încearcă să fure mișcarea din stradă, folosind-o în scop personal! Atunci impostorul s-a numit Ion Iliescu, acum Victor Ponta!

Între cei doi există o singură deosebire: Iliescu l-a împușcat pe  .....ESCU, Ponta se înfrățește cu ...ESCU!
În 1990 mulți s-au prins de jocul pervers al ”bolșevicului”... Ion Rațiu, Radu Câmpeanu și seniorul Corneliu Coposu ” le-au deschis ochii” românilor și le-au arătat adevărata fața a acestui bătrân lider proletar, dar, din păcate, marea majoritate a acestora proaspăt scăpați dintr-un regim totalitar, i-au anatemizat (atunci) pe liderii opoziției, proliferând chiar amenințări cu moartea la adresa celor trei!
Bătrânul bolșevic însă, cu agerimea-i proletară, a exploatat slaba educație a populației în ale democrației, reușind să obțină un scor de peste 85% în alegerile din mai 1990! 
Acum peste 80% din populație îi regretă pe Coposu și Rațiu, iar peste 85% regretă imbecilitatea de care au dat dovadă când i-au dat votul lui Iliescu!
Ce s-a întâmplat astăzi după 22 de ani ? 
Peste 90% regretă votul dat lui băsESCU!
În aceste momente ”prielnice”, în care neîncrederea în actualul președinte a atins cote de peste 90%, când fenomenul Piața Universității a prins din nou viață datorită noului ”conducător iubit”, când credeam că zecile de zile state în ploaie, vânt, ninsoare, viscol și ger n-au fost în zadar, s-a găsit ”micul titulescu” să ne-njunghie pe la spate și să-i ridice (indirect) osanale ”conducătorului iubit”, lăudând adunătura de miniștri incompetenți, strânși sub ”bagheta” șefului spionilor din România!
Discursul de astăzi din Parlament al lui ponta, mi-a arătat că ceea ce am cerut și încă cer în Piață (demisia lui băsescu), devine inutil și desuet!
Din ziua reînvierii Pieței (13 ianuarie), sloganul care ne-a adunat împreună pe foarte mulți bucureșteni a fost: JOS BĂSESCU și ALEGERI ANTICIPATE! Niciodată n-am strigat jos guvernul sau jos boc, pentru că era o utopie, fapt ce s-a dovedit astăzi când a fost validat un guvern mai sinistru ca cel condus de piticul atomic!
Colac peste pupăză, la votul de astăzi din Parlament,  a apărut micul titulescu și a ținut un discurs de aproape o oră, în care l-a periat subtil pe noul prim ministru, nedându-și seama de marele deserviciu pe care-l face atât USL-ului, cât mai ales nouă, imbecililor care înghețăm în fiecare seară la Universitate!
Multe persoane sunt nemulțumite de ”gestul” dlui ponta, chiar furioase!
Eu am reușit să mă mai calmez (probabil și gerul a avut un efect), dar în această situație incertă, nu fac decât să întreb logic sau poate retoric:

- Mai are rost să merg în Piață domnule Ponta?
Și dacă DA, pentru ce?


PS: A doua întrebare o pun datorită afirmației liderului (???) PSD din această seară de la postul Realitatea TV, unde a declarat că alegerile parlamentare se vor ține inevitabil în noiembrie!!!

Cum a demisionat Boc, dar a rămas pe funcție ?!

Urmăresc cu surprindere și teamă pe toate programele de socializare, cum majoritatea abonaților exultă la aflarea veștii că emil bobu (boc) și-a prezentat demisia!
Și ce dacă și-a prezentat demisia? Ce obținem noi prostimea din chestia asta?
N-a observat nimeni zâmbetul sarcastic al elenei udrea?
Fraților, vă rog fiți atenți la nuanțe!
Ok, a plecat boc! Și ce dacă? Îmi fac datoria să anunț pe cei care încă nu au aflat, premierul României este tartorul chel de la Cotroceni!
Piticania aia slugarnică n-a fost niciodată premier, ci mai degrabă un simplu purtător de cuvânt al adevăratului premier băsescu!
În concluzie, plecare lui de la Palatul Victoria, nu schimbă cu nimic situația, deoarece în locul rămas liber, adevăratul Premier al României va găsi tot un ”purtător de cuvânt” ... obedient! Emil Boc a devenit un model al slugărniciei aproape perfecte, singurul care-l satisface pe băsescu!
Din acest motiv spun foarte clar: boc a demisionat, dar a rămas pe funcție!

Statutul de stat NAȚIONAL (conf. Constituției) este relevat doar la PNL!

Constitutiunea (1923)

Articolul 1: 
Regatul Romaniei este un Stat national unitar si indivizibil. 
Constitutia Republicii Populare Romane (1952)
Republica Populara Romana este un stat al oamenilor muncii de la orase si sate. 
Republica Populara Romana a luat nastere ca urmare a victoriei istorice a Uniunii Sovietice asupra fascismului german si a eliberarii Romaniei de catre glorioasa Armata Sovietica,...
Constituția României (1965)
Articolul 1:
Romania este republica socialista. Republica Socialista Romania este stat al oamenilor muncii de la orase si sate, suveran, independent si unitar. Teritoriul sau este inalienabil si indivizibil.

Constitutia României (1991)

Articolul 1:

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

Constitutia României (2003)

Articolul 1:

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.


După cum se observă, Constituția din 1923 (considerată cea mai modernă Constituție a României din toate timpurile) și cele de după 1989, specifică din primul articol statutul național al statului român!
Acest statut se regăsește doar în denumirea și în doctrina Partidului NAȚIONAL Liberal, încă din 1875 de când a luat ființă!
De reținut asta și să nu se treacă ușor peste unicitatea aceastei caracteristici, relevată doar de către partidul nostru!


*Prevederile celorlalte texte de Constituții, le-am postat doar pentru divertisment!!!