duminică, 28 iulie 2013

Se instaurează încet dar sigur dinastia ... BĂȘIȚILOR!

Am văzut ieri și astăzi la televizor, două titluri de știri care m-au pus efectiv pe gânduri:
1. ”DUPĂ KATE URMEAZĂ EBA...” - Acasă tv
2. ”BĂSESCU ÎȘI ANUNȚĂ SUCCESORUL...” - RTV

Poate că-i o prostie, sau neștiință, sau intenție pentru a crește ratingul, dar eu cred că astfel de titluri sunt total nepotrivite și trebuie taxate!

Trecând peste bizarul ca să nu spun hilarul știrilor, m-am gândit dacă s-ar putea inventa o dinastie din nimic și dacă da, ce șanse ar fi ca aceasta să fie ”credibilă”??? 
Păi știm că orice monarh este obligatoriu să aibă studii și activități militare!
Băse îndeplinește acest criteriu o știe aproape toată lumea, iată dovada:



Pe urmă trebuie să fie recunoscut de către celelalte Case Regale, lucru se pare rezolvat chiar de către Regina Elizabeth II (imaginea spune totul):
Încă un criteriu este acela de a avea o ”familie mondială”, adică membri ai familiei sale să locuiască în cel puțin 5 state europene și cel puțin o ”casă regală” să-l recunoască...! Situația lui Băse este foarte cunoscută, întrucât ”neamurile” sale au împânzit Europa, cele două Americi și jumătate din Asia: 

Să facă dovada că se trage dintr-o foarte veche familie regală! Culmea, îndeplinește și acest criteriu:
Și nu în ultimul rând, să fie un om de o moralitate exemplară, să nu aibă vicii și să nu se opună drepturilor persoanelor cu înclinații sexuale sau cu sex îndoielnic!

                                                                                    
Acestea fiind spuse, tare-mi este friCĂ CĂ o să ne procopsim cu o nouă dinastie...:
”dinastia BĂȘIȚILOR”!

marți, 16 iulie 2013

Țăranul român și Coroana Regelui!


     A binevoit Bunul Dumnezeu și a rânduit ca ieri 15 iulie 2013, să-mi achiziționez dintr-un anticariat, vol. I din ”MEMORIILE” lui I.G.Duca, o carte pe care mi-o doresc de foarte mult timp!
     Pe la miezul nopții, neputând adormi și anulând din start varianta ajutorului unor pastile pentru somn, am apelat la cea mai ”naturistă” metodă de atragere a lui MOȘ ENE și binefăcătoare minții în același timp și, am purces să citesc câteva pagini dintr-o carte, iar dacă tot îmi achiziționasem cartea cu pricina am cercetat prin memoriile fostului prim-ministru liberal, dispărut atât de tragic în dec. '33!

     Vă mărturisesc că n-am citit doar câteva pagini cum se întâmplă de obicei când recurg la acestă metodă pentru a adormi, ci jumătate din carte, deoarece răsfoind-o plictisit, m-am oprit asupra capitolului dedicat morții Regelui Carol I!
     Am găsit mărturii mișcătoare ale autorului despre ce s-a întâmplat din clipa decesului până când trupul neînsuflețit a fost coborât în pământ! Ceea ce mi-a alungat somnul și m-a determinat să citesc mai mult decât de obicei, au fost întâmplările pe care autorul le povestește, cu privire la modul de comportare al miilor de țărani prezenți la Curtea de Argeș, în momentul în care Coroana Regelui a părăsit biserica și a fost dusă la gară!


     Redau ad-literam textul:
”...la Argeș, după ce sicriul a fost adus în biserică și depus lângă mormântul deschis, regele, regina, familia regală, clerul și toată lumea oficială a plecat, ușile mănăstirii au fost închise și, împreună cu episcopul, cu Barbu Știrbei ca administrator al Domeniilor Regale, cu generalul Mavrocordat, ca șef al Casei Militare a regelui, am avut misiunea să purcedem la îngroparea defunctului suveran. (...)
După ce totul s-a sfârșit, am iscălit pergamentul destinat Arhivelor Statului. (...) n.r. I.G.Duca ocupa atunci funcția de ministru al Cultelor!

     Când am deschis ușile bisericii, lampadarele ridicate la cele patru colțuri se desprindeau în lumina unei minunate nopți de toamnă și înălțau către ceruri fumul tămâiei pe care o ardeau. I-am lăsat să intre pe cei câțiva țărani, ce mai așteptau pe scările mănăstirii. Au făcut semnul crucii, au îngenuncheat cu smerenie și, cu lacrimi în ochi, au sărutat pe rând lespedea mormântului. Aceste ultime și simple omagii ale țăranului român erau poate cele mai sincere ce se aduceau sărmanului rege. Călugării au stins lumânările, au zăvorât porțile și am plecat.
     În drum spre gară am aflat că se petrecuse o scenă grandioasă. Când miile de țărani adunați acolo au văzut coroana regală, vestita coroană de oțel, s-au repezit s-o sărute, iar generalul care o purta a trebuit să parcurgă în câteva ceasuri drumul de la mănăstire la gară, atât de numeroasă era mulțimea de bărbați, de femei, de copii și de moșnegi, care, cu lacrimi în ochi și făcând semnul crucii, cereau, sărutând simbolul regalității, să-și manifeste astfel dragostea către Coroană și dragostea către cel ce o purtase.
     Nu ne așteptam din partea poporului nostru, în aparență atât de nepăsător și de sceptic, la o asemenea manifestare dinastică. Am înțeles atunci cât de puțin îi cunoșteam psihologia - am înțeles că poporul nostru are asemenea izbucniri care scapă prevederilor celor ce-l conduc, și am mai înțeles ce caracter greșit, cu fastul nostru occidental și protocolar, dădusem funeraliilor regelui Carol.
     Conducătorii Angliei au fost mai fericiți, ei au știut la moartea reginei Victoria să găsească formula de doliu potrivită sufletului englez. În clipa în care sicriul ei trebuia coborât în mormânt, au oprit întreaga viață a Imperiului Britanicși câteva minute toți cetățenii acestei vaste împărății au stat pe loc în reculegere adâncă, cu gândul la marea suverană dispărută. A fost, s-o recunoaștem, cea mai impresionantă manifestație de doliu obștesc ce s-a pomenit vreodată.
     Noi n-am știut să găsim la moartea regelui Carol formula de doliu cerută de de sufletul poporului nostru și numai țăranii de la Argeș ne-au lăsat să întrezărim ceea ce ar fi trebuit să fie cu adevărat înmormântarea întemeietorului dinastiei române.” - I.G.Duca - ”Memorii” - pag. 98


     Citind aceste rânduri ale lui I.G.Duca, mi s-au reactivat instantaneu în minte întrebările la care nu pot găsi răspunsul de vreo doi ani:  ”Ce s-a întîmplat cu acest popor de atunci? Cât de mult a distrus și mutilat molima comunistă conștiința acestui neam? Ne mai putem tămădui vreodată?”

duminică, 14 iulie 2013

”CraiOLGUȚA”...noua echipă fanion a Olteniei!

Venită pe cai mari alb-albaștrii la Primăria din Cetatea Băniei, după ce o întreagă campanie de alegeri  în mai anul trecut a purtat cu mândrie (am crezut până astăzi) tricoul Universității Craiova,
valorificând din plin asta în rândul maselor de suporteri ai simbolului fotbalistic al Olteniei care a fost, este și va rămână pentru totdeauna F.C. Universitatea CRAIOVA, de ceva vreme s-a apucat să-și înființeze propria echipă de fotbal, arătându-i astfel ”curu” lui Adrian Mititelul care a susținut-o poate cel mai mult în campania pentru primărie!
Și cum la fotbal trebuie să te pricepi a încropit o ”adunătură” de personalități (halal personalități), printre care îl găsim pe Pavel Badea, finul fostului edil oltean (actualmente condamnat definitiv la 3 ani cu executare) Antonie Solomon, care în calitate de consilier local la Primăria Craiovei pe vremea nașului, a devenit  culmea culmilor,  DOTORE,  împreună cu nașu la Universitatea de diplome doctorale din Chișinău! 

...dacă-l strângea Trică mai tare atunci...
    Al doilea personaj ”ilustru” este fostul pușcăriaș, fost patron al Universității, fostul Dinel Staicu actualmente Dinel Nuțu, cu care Olguța s-a întâlnit  la diferite terase din Craiova, bineînțeles cu totul întâmplător dar de mai multe ori, să discute exclusiv despre ... situația ”monumentelor de patrimoniu” de la conacul pușcăriașului, reprezentând istoria înaintașilor PSD!!!
Dinel Nuțu, fost Staicu, fost milițian, fost patron, fost pușcăriaș...
   Promitea Olguța în campanie că face un stadion de 40.000 de locuri că se va implica în revenirea Universității Craiova în prima ligă, dar câte nu a spus judoka-katatista, încât se vede că acum nu mai are niciun Dumnezeu! Mă întreb dacă a avut vreodată?
    Doamna primar, sunt lucruri la care sunteți obligată prin funcția deținută să vă pricepeți și este bine s-o faceți cât mai repede, deoarece lumea v-a votat ca edil nu ca patron de echipă de fotbal!

    Și ar mai fi bine să nu vă mai .... grija de strategiile politice ale altor partide, inclusiv ale PNL! Plângeați zilele trecute de lipsa de reacție a liderilor PNL în cazul Fenechiu, dând exemplu ”solidaritatea” socialistă a domniilor voastre din pesede, care ați sărit în trei autocare și ați fugit la Pitești să-l apărați pe Constantin Nicolescu,  până a făcut bietul om ”pre-infarct”, sau cum vă înghesuiați să-i țineți perfuziile lui Adrian Năstase la Spitalul Floreasca, după ce acesta a eșuat în tentativa de suicid!
   Sunt multe doamna primar la care nu vă pricepeți dar și mai multe la care trebuie să vă pricepeți și e vremea să învățați!
     Lăsați fotbalul dar și politica! Vă depășesc! Nu încercați să vă pricepeți la toate pentru că vă paște soarta lui Solomon și acolo unde urmează să se ducă fostul edil, nu-i bine deloc! Întrebați-l pe Dinel că vă spune! Ăsta măcar e bărbat și când a fugit din țară și-a lăsat barbă dar tot a fost prins, în schimb dumneavoastră ce puteți să vă lăsați să vă crească??? Chiar dacă vreți să fiți bărbată, nu vă crește nimic, sau, cine știe...


     

vineri, 5 iulie 2013

Vagoanele pline cu aur ale REGELUI...!!!

În România anului 2013, există încă oameni care au tupeul nerușinat să afirme inept, neadevărat și de multe ori doar de dragul contrazicerii, că Regele MIHAI a plecat din țară pe 3 ianuarie 1948 cu trei, patru sau chiar șapte vagoane pline cu aur și tablouri!

M-am contrazis de fiecare dată atunci când am descoperit astfel de ”exemplare”, afirmând cu tărie că bolșevicii de atunci nu ar fi ratat momentul să consemneze pe un microfilm sau scriptic  ”averea” cu care a ...fugit 
regele!

Ei bine iată că prin grija CNSAS care organizează în perioada 27 iunie-27 iulie a.c. la Biblioteca Națională o expoziție despre Dosarul de urmărire de securitate al Regelui, se pune capăt acestei ”controverse”, care încă mai bântuie prin mințile rătăcite ale multor cârcotași!
Regele n-a plecat cu vagoane încărcate cu bogății ci doar cu câteva valize în care se găseau lucruri personale.
Am transcris Raportul Siguranței Statului din ianuarie 1948, pe care vi-l prezint ad-literam:

R  A  P  O  R  T


 asupra plecării fostului REGE MIHAI

În ziua de 3 ianuarie a.c  la ora 17, au venit în gara Sinaia un convoi format din mașinile (sunt specificate numerele de înmatriculare) urmate de două camioane mari pline cu bagaje: cufere, geamantane și saci.
Acest convoi era însoțit de maiorul Vergotti și personal de la Palat.
Imediat a început îmbarcarea celor trei turisme în vagoanele ce se găseau garate în spatele fostei rampe regale – cât și a bagajelor sub directa supraveghere a lui Vergotti.
La ora 18, a sosit de la București garnitura specială cu care pleca Mihai din țară.
Paza trenului era asigurată de 25 de agenți de siguranță sub conducerea insp. Nicolski și comisar șef Vendel și de ostași și ofițeri din Divizia Tudor Vladimirescu.
Fiecare ușă a vagonului era păzită de un agent și un soldat cu armă automată. (...)
La ora 17.05 când au venit la gară camioanele cu bagaje, a sosit în fața gării auto A.C. 7942 American Press cu ziaristul englez Leonard Kirschen și încă trei ziariști americani, care sosiseră în Sinaia la ora 13.00.
După sosirea garniturii agenții de ordine sub conducerea comisarului șef Tiroiu (...) au început evacuarea persoanelor.
Leonard Kirschen și ziariștii americani au început să protesteze, cerând explicații din partea cui vine ordinul de evacuare.
La ora 19.15 au sosit la gară cu mașinile: Mircea ioanițiu, Nelly Catargi, Dr. Bianu, Col. Stanciu, Lt.col. Bercea Niculae și c-dor Gherghel Arpad.
Din informații am aflat că col. Stanciu însoțea trenul până la graniță.
D-na Catargi s-a urcat imediat în vagonul suitei, pe peronul fostei gări regale rămânând ceilalți, care după 10 minute au urcat în vagon, în afară de Lt.col. Bercea, c-dor Gherghel și Col. Stanciu cari au rămas pe peron.
Între timp în vagonul bucătăriei au fost încărcate un butoi cu brânză, saci cu cartofi, lăzi cu zahăr și pachete cu alimente.
La ora 19.45 s-a dat dispoziții ca Leonard Kirschen și ziariștii americani să fie poftiți să se suie în mașină și să plece din preajma gării, ceea ce au și făcut.
La ora 20.15 a sosit în gară Mihai cu mama sa și Jaques Vergotti. Mihai și Elena au trecut prin salonul gării și fără a sta de vorbă cu nimeni au suit în vagon.
Odată cu Mihai au mai sosit și două mașini Willys Overland cu bagaje, care au fost suite în vagon sub supravegherea lui Vergotti, a valetului Olteanu și a șoferului Moldoveanu - șoferul lui Mihai.
Olteanu valetu lui Mihai ducea două casete grele, de care s-a interesat special Vergotti întrebând de ele și dacă au fost duse în vagonul special al lui Mihai.
La ora 20.30 trenul special cu fostul Rege Mihai și suita - au părăsit gara Sinaia, cu destinația Lausanne – Elveția. –
Din Sinaia au plecat cu Mihai și Elena următorii: Mircea Ioanițiu, Nelly Catargi, Dr. Bianu, Jaques Vergotti, valetul Olteanu și șoferul Moldoveanu.
Din informațiile obținute de la Isp.Gl.Paraschiv, s-au aflat următoarele: Insp.Gl.Paraschiv se afla de două zile la castelul din Sinaia și a făcut controlul bagajelor suitei ce urma să-l însoțească pe Mihai. –
Bagajele lui Mihai nu au fost controlate și acesta a avut dreptul să aducă 12 valize ale sale, odată cu el la gară.
Din cele observate de noi, valizele care au fost duse la gară de Mihai cu 15 minute înainte de plecare – au fost 30.
Dl ministru Ghe. Gheorghiu Dej s-a interesat la telefon  prin Secretarul General, dacă s-a respectat ordinul ca bagajele lui Mihai să nu fie controlate.
După abdicare Mihai a stat foarte grav și izolat, iar Elena a plâns tot timpul.
De la București au plecat cu trenul special ce a sosit la Sinaia 32 de persoane, printre care și Negroponte, ginerele lui Barbu Stirbey cu soția și cei (...) copii.
Trenul special urma să se oprească la Săvârșin pentru a lua trei persoane.
Polițiștii și ostașii fac paza trenului până la graniță. Garnitura merge până în Elveția, de unde se va înapoia în țară.

Incidente – La ora 19.15 când a sosit în gară Mircea Ioanițiu, un elev de liceu care se afla sus pe șosea, crezând că Ioanițiu este Mihai, a strigat: TRĂIASCĂ REGELE!
Elevul a fost imediat arestat de șeful Siguranței Tiron și, din informațiile culese de la gardian, acesta este fiul unui maior din fosta Gardă Regală.

Imediat după acest incident au venit Leonard Kirschen și ziariștii americani, care s-au interesat de cele petrecute, luând note. (...)

Fotografii cu paginile raportului din dosarul de urmărire:

sâmbătă, 29 iunie 2013

Crin Antonescu îi răspunde lui băsescu...!

Președintele Traian Băsescu a criticat sâmbătă proiectul de revizuire a Constituției propus de majoritatea parlamentară. „E Constituția unei găști de politicieni”, a spus președintele.Reacția președintelui PNL și al Senatului României, nu a întârziat să apară!

Intervievat telefonic de către postul Digi24, aceasta i-a răspuns ”impostorului de la Cotroceni” (această afirmație îmi aparține și mi-o asum) într-un mod diplomatic și pe înțelesul tuturor!
Nu știu dacă acuzatorul ce tocmai se pregătește de ”nuntă” a înțeles ceva?

Nu e nimic nou. E aceeaşi atitudine iresponsabilă pentru un preşedinte. E aceeaşi formulă jignitoare, propagandistică. Proiectul de modificare a Constituţiei e asumat de o majoritate parlamentară de două treimi, care a rezultat din voinţa cetăţenilor români prezenţi la vot, la 9 decembrie. Această gaşcă, cum îşi permite preşedintele Băsescu să o numească, este majoritatea parlamentară din Parlamentul României, care reprezintă cetăţenii României într-o proporţie de 70%”„Declaraţiile le face într-o postură incompatibilă cu cea de preşedinte, strigătoare la cer, simbolic într-un loc de protocol al statului român, unde strânge pur şi simplu filialele din ţară ale unei grupări politice. Sigur că restul, toate partidele care există în România, toate partidele validate de electorat, majoritatea parlamentară, toate celelalte instituţii, sigur că sunt o gașcă. În ţara asta nu contează decât cei care sunt slugile preşedintelui Băsescu”, a mai spus Crin Antonescu.

miercuri, 26 iunie 2013

Liviu MIHAIU la Clubul Bloggerilor PNL

       O nouă acțiune a Clubului Bloggerilor PNL în care membrii și simpatizanții clubului au posibilitatea de a se întâlni și dialoga cu personalități ale lumii politice și ai societății civile și-a derulat ieri 25 iunie la Cafeneaua Brătianu un nou ”episod”, avându-l ca invitat pe cunoscutul și apreciatul jurnalist Liviu MIHAIU!
    Într-o atmosferă destinsă și răcoroasă, am schimbat puțin formatul întâlnirii și nu i-am pregătit invitatului nicio întrebare! Pur și simplu am dialogat despre societate, politică, monarhie vs republică și perspective de viitor!
    Cei mai mulți îl cunosc pe Liviu MIHAIU ca unul dintre jurnaliștii care nu te plimbă cu vorba și nici nu ocolește răspunsul ”dându-l după cireș”. Așa a fost și ieri!
Am început cu discuții despre societatea capitalistă spre care tindem, făcând o comparație între USA care nu mai este ce a fost, fiind națiunea care a distrus efectiv IMM-urile și Europa care stă bine din acest punct de vedere!
    Dl Paul Tudoran, cetățean român locuitor în New York, ne-a mărturisit că într-un nr din această lună al cunoscutului cotidian ”New York Times”, a apărut un  amplu articol intitulat ”Republica Bananieră America”!
Am discutat despre Monarhie, știut fiind faptul că Liviu este un susținător al acestei forme de guvernământ!
”Sistemul” se pare că nu mai este deranjat de monarhie și se vede că au apărut tot mai multe știri, informații, reportaje și emisiuni despre Casa Regală și Monarhie. E adevărat la ora 13.00 când ratingul este f scăzut, dar este un început, ne lasă ”ăștia” în pace ceea ce e bine”, a spus Liviu la un moment dat, întrebat de către Adreea Scorțaru despre mediatizarea adevărurile istorice și a evenimentelor la care participă Casa Regală!
    Argumente nenumărate și inatacabile ăn favoarea monarhiei, la întâlnire am avut și un republican convins, care, chiar dacă susține că nu are nimic împotriva Monarhiei, în cabina de vot ar vota republica!
Nu-i dau numele, deoarece până la final ascultând discuțiile și argumentele prezentate a mărturisit că se mai gândește ce-i cu republica asta!!!
   
    Memorabilă de la această întâlnire rămâne afirmația lui Liviu atunci când ”republicanul” nostru nu înțelegea cum vine chestia cu Regele care este”Unsul lui Dumnezeu”: ”Îl prefer pe Unsul lui Dumnezeu decât pe unsul lui dorel...”!!!
    Liviu ne-a dezvăluit despre noile emisiuni ale postului de radio GUERILLA, când, din toamnă vor avea o emisiune săptămânală despre monarhie!
Am prezentat auditoriului un răspuns dat de Liviu unuia pe blogul personal (vezi aici blogul), care-l întreba de ce nu pleacă din țară:
”M-a întrebat unul de ce nu plec din România, că “ubi bene, ibi patria”.
Rămân în România pentru că eu cred în matria. 
Pentru că aici este “Cumințenia pământului”. 
Pentru că deși urmărit de călăi, Agripina mă ține strâns la pieptul ei. 
Pentru că deși pun dulceață în șoșoni și bat toba ca un roșior, madam Popescu mă iartă. 
Pentru că deși nu i-am făcut statuie, broboada musceleană a Elisabetei Rizea mă ține legat de neamul meu. 
Pentru că deși îi țin inima într-o cutie, Regina Maria mă binecuvântează.”Mulțumesc Liviu Mihaiu (adresa de FB) pentru o după amiază frumoasă petrecută împreună!

joi, 13 iunie 2013

"Moarte intelectualilor!", "Noi muncim, nu gândim!" - 13 iunie 1990

Mineriada din iunie 1990
Loc România
Data13 iunie 1990 – 15 iunie 1990
Caracteristicimineriadădemonstrațierevolte,nesupunere civilă
Morți6 (oficial:patru morți prin împușcare, un decedat în urma unui infarct și o persoană înjunghiată)
Răniți746 (oficial)
13 iunie
 

În dimineața zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piață și au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: "IMGB face ordine!" și "Moarte intelectualilor!", "Noi muncim, nu gândim!". Cu toate astea s-au retras și au defluit spre o altă zonă necunoscută. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieței cu autobuzele din dotarea Poliției. La îndemnul unor tineri fără ocupație atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au șarjat mulțimea. Aceasta a reacționat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră, din rezervorul mașinii a fost furată benzina, cu care s-au confecționat cocteiluri Molotov. Aceleași persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chițac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliție. În scurtă vreme, nori groși de fum negru au acoperit Piața.

Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție; au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.
La televiziune se citește un comunicat al președintelui Ion Iliescu,
Criminalul...
în care se afirmă „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.
În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre București.

14 iunie 

Ajunși în Gara de Nord la ora 4 dimineata, minerii conduși de Miron Cozma au fost preluați de angajați ai SRI și a altor servicii secrete și au fost orientați spre punctele nevralgice ale Capitalei.
In drum spre Piata Universitatii
Un grup foarte mare a ocupat Piața Universității, unde au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanților, pe platoul din fața Teatrului Național. Imediat au pătruns în incinta Facultății de Geologie, unde au ocupat balconul, simbolul libertății de opinie și au devastat o colecție unică în Europa de flori de mină și zăcăminte geologice ca și sediul Ligii Studenților. O soartă asemănătoare au avut și Facultatea de Litere și cea de Matematică, dar și Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Numeroși profesori au fost bătuți, între ei se numără și profesorii de lingvistică Grigore Brâncuș și Petru Creția, acesta fiind agresat de indivizi care se aflau în posesia fotografiei sale. În zonă, minerii au mai devastat sediile PNȚCD și ale PNL,
In fata sediului PNL
unde au pretins că au descoperit valută falsă și arme și de unde au furat tot ce se putea fura, inclusiv o stație radio și aparate de birotică.

Liderul studenților Marian Munteanu a fost bătut și aruncat apoi în fântâna de la Universitate, dar a scăpat ca prin miracol. Alți lideri au avut o soartă asemănătoare. Un alt grup a ocupat Televiziunea română, autointitulată liberă. În câteva ore Bucureștiul era complet pacificat și haosul a coborât pe străzile unde puterea era deținută de aceste grupări paramilitare, care colaborau cu Poliția și SRI. Toți intelectualii, persoanele cu barbă, cei îmbrăcați cu haine fistichii au fost bătuti, arestați, urcați în dubele Poliției și interogați la o unitate militară din Măgurele.

15 iunie 

La orele prânzului minerii au fost urcați în autobuze și transportați la complexul expozițional Romexpo, unde șeful statutului, președintele ales recent Ion Iliescu le-a mulțumit pentru acțiunea lor vitejească prin care au salvat democrația din România. Discursul criminalului Iliescu!Discursul său a fost întâmpinat cu urale. Imediat după aceasta au fost conduși la trenurile care îi așteptau în Gara de Nord, și transportați în Valea Jiului.