luni, 25 mai 2015

Apel pentru salvarea identităţii Partidului Naţional Liberal


Asociația ”CLUBUL LIBERAL Ion C. Brătianu – 1875”


         În contextul recentelor evoluţii din viaţa Partidului Naţional Liberal, asociația ”CLUBUL LIBERAL Ion C. Brătianu – 1875”, grup de reflecţie format din tineri liberali, politicieni și persoane din societatea civilă,  se simte dator să se adreseze  membrilor  partidului, simpatizanţilor, votanţilor PNL şi tuturor acelor români care se simt legaţi de istoria, de tradiţiile şi de valorile reprezentate, de 140 de ani încoace, de Partidul Naţional Liberal.
         ”CLUBUL LIBERAL Ion C. Brătianu – 1875” (CLICB) are ca obiectiv fundamental păstrarea intactă şi dezvoltarea identităţii şi a personalităţii Partidului Naţional Liberal, aşa cum s-au construit ele în cei 140 de ani de istorie a partidului şi aşa cum arătau în viziunea seniorilor care au supravieţuit terorii comuniste şi care au reactivat politic liberalismul românesc, în 1990.
         CLICB îşi afirmă voinţa de a lucra pentru restabilirea, în Partidul Naţional Liberal, a principiilor şi a valorilor tradiţionale ale Brătienilor şi ale celorlalte personalităţi politice liberale care au contribuit la construirea statului naţional unitar modern român.
         CLICB consideră inadmisibilă orice formă de compromis care are ca obiect identitatea, tradiţia, istoria, doctrina, structura organizatorică a Partidului Naţional Liberal. Orice fel de compromis, mai mic ori mai mare, pragmatic ori idealist, are drept unic rezultat diluarea edificiului democratic românesc şi privarea societăţii româneşti de un proiect politic autohton care a reuşit, în ciuda dictaturilor, a crizelor şi a războaielor, să traverseze istoria, să evolueze şi să fie întotdeauna util naţiunii. PNL nu este un simplu partid politic şi nu trebuie lăsat pradă jocurilor efemere de alianţe sau construcţiilor politicianiste meschine: el face parte din patrimoniul politic şi instituţional românesc. Partidul Naţional Liberal este unul dintre pilonii identitari care definesc istoria naţională a ultimelor două secole. Continuitatea şi statornicia în idealuri a acestui partid reprezintă azi o şansă de a construi un proiect politic de viitor, luând în seamă dinamismul lumii în care trăim, fără a abandona însă principiul demnităţii naţionale şi tradiţia celui mai vechi partid politic din jumătatea estică a Europei.

         Calea asumată de CLICB presupune construcţia politică liberală  pornind de la aplicarea concretă şi realistă a devizei „Prin noi înşine!” Este momentul ca PNL să reactualizeze mecanismele competiţiei de valori, ale libertăţii de expresie şi ale meritocraţiei.
         CLICB îşi asumă şi deviza „Dreptate, Frăţie” a generaţiei liberale de la 1848 şi consideră că salvarea PNL şi împiedicarea ieşirii sale de pe scena istoriei se poate face doar prin promovarea valorilor autentice, prin afirmarea personalităţii individuale şi a liberului arbitru şi, nu în ultimul rând, prin curajul de a respinge compromisul compromiţător, jumătăţile de măsură şi politica lipsită de bun-simţ, de eleganţă, de respect şi de generozitate.
         Demersul nostru se înscrie în linia continuităţii principiilor apărate şi puse în practică de Ion C. Brătianu, Ion I.C. (Ionel) Brătianu, Vintilă I.C. Brătianu şi Constantin I.C. (Dinu) Brătianu, într-un moment în care ţara are nevoie de o forţă capabilă să armonizeze tradiţiile străvechi ale neamului nostru cu valorile Europei de azi. 

         CLICB îşi afirmă ataşamentul faţă de politica liberală tradițională întemeiată pe valorile libertăţii, ale democraţiei şi pe tradiţia creştină.

         1. Libertatea, valoarea de căpătâi a PNL

         Libertatea, libera iniţiativă şi dreptul neîngrădit la expresie reprezintă principiile cele mai importante ale edificiului social. Statul nu este o entitate superioară abstractă, ci este un instrument de mediere socială şi, mai presus de orice, garantul drepturilor şi libertăţilor individuale. Libertatea individuală se opreşte acolo unde este lezată libertatea celuilalt, societatea liberală fiind întemeiată,  mai presus de orice, pe libertatea de alegere şi pe libertatea de conştiinţă. O societate în care libertatea de expresie şi, implicit, cea de conştiinţă sunt îngrădite este o societate supusă tiraniei şi voinţei arbitrare ilegitime.

         2. Economia liberală

         CLICB susţine economia liberală de piaţă bazată pe libera iniţiativă, pe proprietatea privată şi pe competiţia deplină. Capitalismul în care calitatea determină cantitatea şi rentabilitatea producţiei şi în care statul joacă rolul de arbitru imparţial este unica formă de administrare a activelor economice într-un mod capabil să genereze bunăstare şi profit durabil.
         Considerăm jocul economic drept un teren viu în care, pentru a genera creştere reală, falimentul reprezintă o axiomă, iar intervenţiile statului în viaţa internă a companiilor private pot duce la dezechilibre macroeconomice, la inechităţi în politicile de piaţă şi, nu în ultimul rând, la monopoluri de piaţă care anulează principiul liberei competiţii ca motor al economiei liberale.
         Considerăm că astăzi România are nevoie să aplice principiul celor trei „de”:
         - Defiscalizare
         - Dereglementare
         - Debirocratizare însoţită de şlefuirea unui stat-arbitru, capabil să armonizeze interese, să asaneze conflicte şi să tempereze excese.
         Economia liberală şi bunăstarea socială se întemeiază pe răspunderea individuală şi pe stimularea prin liberalizare a capitalizării financiare şi a investiţiilor în mijloace de producţie şi resurse generatoare de real profit.
         Ne opunem politicilor de austeritate şi susţinem necesitatea, pe fond de criză economică, a flexibilizării creditării, în vederea creşterii fluxului de capital prezent în piaţă, factor de stimulare a consumului şi a creării de noi locuri de muncă.
         Suntem conştienţi de faptul că libertatea personală se află în stare de interdependenţă cu libertatea economică, una fără cealaltă neducând decât la dezechilibre generale şi la incapacitatea persoanei de a-şi exercita liberul arbitru, libertatea de conştiinţă şi de mişcare.
         De asemenea, considerăm că PNL trebuie să reafirme în condițiile actuale  valorile doctrinei sale economice tradiţionale, „Prin noi înşine!”, în vederea dezvoltării solide a mediului antreprenorial , a creşterii gradului de lichiditate existent în piaţă, a susţinerii consolidării sectorului economic de producţie directă, în vederea echilibrării deficitului bugetar anual şi, nu în ultimul rând, având ca scop promovarea internaţională a bunurilor şi produselor româneşti, într-un raport care să permită exprimarea armonioasă a adevăratelor interese strategice ale naţiunii noastre.
         CLICB vede în agricultura ecologică şi în turismul rural un uriaş potenţial, insuficient exploatat în acest moment. PNL are datoria de a propune proiecte legislative care să încurajeze fermierii români şi să contribuie la curmarea aberaţiilor din coşul nostru de cumpărături: roşii din Olanda, cartofi din Franţa, fasole din Polonia, usturoi din China etc.
         Un alt element de importanţă strategică, fără de care ţara nu poate evolua, este infrastructura în transporturi. E incredibil şi ruşinos că România nu reuşeşte, de un sfert de secol, să-şi construiască autostrăzile de care are nevoie.

         3. Proprietatea

         CLICB consideră că proprietatea privată este temelia liberalismului, care menţine echilibrul relaţiilor sociale şi garantează libertăţile economice. Proprietatea stă la baza  individualităţii şi inviolabilităţii persoanei.
         În viziunea noastră, PNL ar trebui să fie principala voce care să apere drepturile proprietarilor jefuiţi de regimul comunist şi care să se ridice împotriva mafiilor imobiliare care, cu ştiinţa şi cu sprijinul factorilor politici, au efectuat în ultimii ani o a doua deposedare, de data aceasta în beneficiul cumpărătorilor de drepturi litigioase.

         4. Stat şi societate

         Statul liberal este un stat-arbitru, care nu se substituie societăţii, fiind o formă de expresie a contractului social. Parafrazându-l pe Ion I.C. Brătianu, „Statul este organul de execuţie a necesităţilor vitale ale naţiunii”, aşadar el este doar un mecanism prin care sunt apărate drepturile şi libertăţile individuale, prin care este realizată coeziunea socială şi care serveşte edificiului naţional. Naţiunea şi societatea sunt mai presus de stat, iar nu invers, etatizarea societăţii fiind primul element de autoritarism şi având caracter ilegitim. Noi pledăm pentru egalitatea dintre cetăţean şi stat şi pentru demitizarea şi flexibilizarea rolului acestui instrument de organizare legală. Mai presus de stat este voinţa naţională exprimată în chip legitim prin Parlament, putere depozitară a ceea ce Alexis de Tocqueville caracteriza drept fundament al democraţiei – „suveranitatea poporului”. Iar Montesquieu spunea că „dincolo de voinţa naţională exprimată în chip liber şi legitim nu poate sta decât voinţa lui Dumnezeu”.

         5. Statul naţional

         Viziunea noastră liberală susţine în etapa actuală  statul naţional, ca unică formă legitimă de expresie concretă şi raţională a realităţilor politico-teritoriale contemporane. Statul naţional, întemeiat pe o identitate împărtăşită, pe civism, pe asumarea unor valori precum tradiţia, moştenirea istorică şi culturală, pe libertatea de conştiinţă trebuie să rămână componenta fundamentală a sistemului politico-statal european în stadiul actual de dezvoltare . Statul naţional român, suveran şi unitar, îşi găseşte fundamentele în moştenirea istorică şi culturală comună, în toleranţă şi respectul pentru alteritate, în sacrificiul individual şi demnitatea naţională. Pentru noi, dragostea de ţară, patriotismul nu sunt doar vorbe mari şi lipsite de conţinut, ci reprezintă forma supremă de ataşament faţă de apartenenţa identitară şi faţă de tradiţiile naţionale, dublat de responsabilitatea civică.

         6. Politica externă şi europeană 

         CLICB crede ca a venit timpul ca România să se manifeste proactiv la nivel european şi să înceteze a se considera o ţară tolerată în cadrul Uniunii Europene. Suntem adepţii restructurării acestui colos birocratic european  şi ai concentrării identităţii europene în jurul ideii de cooperare şi de inter-relaţionare între naţiuni suverane.
          Astăzi  suntem în favoarea unei Europe a naţiunilor, aşa cum o vedea Charles de Gaulle. Una dintre cauzele care au condus la recesiunea economică la nivel european a fost intervenţionismul agresiv al Bruxelles-ului pe teme de politică internă ori chiar de viaţă privată şi mai ales politicile de austeritate care au centralizat capitalurile şi resursele şi au dezavantajat dezvoltarea zonelor „semi-periferice şi periferice” ale U.E. Austeritatea a redus consumul şi productivitatea şi a întărit rolul birocraţiei.
         Noi credem într-o Europă axată pe libertatea de iniţiativă şi pe afirmarea individuală, într-o Europă care să nu-şi abandoneze rădăcinile reale: filosofia greacă,  dreptul roman, spiritualitatea iudeo-creştină, ideile iluministe.

         A venit momentul ca România să se respecte pe sine mai mult şi să nu mai accepte niciun fel de „clauze speciale” din partea partenerilor internaţionali. Considerăm că relaţiile internaţionale nu pot fi bazate decât pe onestitate şi pe egalitatea în drepturi, orice altă formă de relaţionare internaţională fiind injustă şi neloială.
         CLICB este de părere că PNL trebuie să aibă în vizor o deschidere multipolară a României. Pe lângă consolidarea relaţiilor cu partenerii tradiţionali, Statele Unite ale Americii şi ţările din Uniunea Europeană, România are nevoie să dezvolte relaţiile cu statele BRICS.
         Suntem în favoarea unui parteneriat strategic extins cu S.U.A., care să nu neglijeze interesele legitime ale României, de ordin militar, geopolitic, socio-uman şi economic şi care să pornească de la premisa necesităţilor concrete, iar nu teoretice, de securitate militară şi energetică a României.

         Considerăm că, în politica externă, România trebuie să deschidă două linii principale de colaborare:
Atlantică, având în centru Marea Britanie, statul care, în viziunea noastră, ar trebui să fie principalul partener extern al României, la care se adaugă Spania, Franţa, Olanda, Danemarca şi Norvegia, de la sud la nord.
Balto-Balcanică: Polonia, Cehia, Slovacia, Serbia, Ungaria, Grecia, Bulgaria și Turcia

         CLICB crede că PNL trebuie să fie, prin toate gesturile politice şi prin actele sale publice, un fervent susţinător al integrării în cadrul UE și nu în ultimul rând  reintegrării Republicii Moldova în cadrul ţării-mamă, România, şi că trebuie să militeze pentru obţinerea unui statut special pentru Bucovina de Nord, regiune care face parte din patrimoniul identitar românesc. De asemenea, PNL trebuie să militeze intens pentru apărarea drepturilor minorităţilor româneşti din ţările vecine (Ucraina, Serbia, Ungaria, Grecia, Macedonia,  Bulgaria), pentru respingerea unor teze false din punct de vedere istoric şi lingvistic (existenţa unei „limbi moldoveneşti”; faptul că aromânii ar fi altceva decât români; tezele iredentiste maghiare privitoare la Transilvania etc.) şi pentru drepturile românilor care locuiesc şi muncesc în străinătate.
                    
         România trebuie să fie capabilă să obţină avantaje strategice majore din apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană şi din poziţia geopolitică delicată dar privilegiată. România trebuie să îşi maximizeze resursele geopolitice şi geoeconomice în aşa fel încât să devină una dintre cele mai importante naţiuni europene, în jocul politic internaţional. Totodată, ca moştenitori ai Bizanţului, trebuie să ne reafirmăm, potrivit vechii tradiţii a Ţărilor Române, ca protectori ai creştinilor din Orientul Apropiat. 


         7. Cultură şi Societate

         Proiectul nostru pune un puternic accent pe protejarea, promovarea şi consolidarea valorilor tradiţionale ale societăţii româneşti, reprezentate de trei instituţii fundamentale: Familia, Şcoala, Biserica.
         Susţinem principiile familiei creştine şi respingem mini-ideologiile liberticide ale neomarxismului postmodern. Familia se întemeiază exclusiv prin uniunea liber consimţită dintre o femeie şi un bărbat şi are la bază valorile morale capabile să dea naştere unor noi generaţii deprinse cu etica autentică şi cu valorile care au dat naştere civilizaţiei europene.
         De asemenea, considerăm că intervenţia statului în viaţa privată a cetăţenilor este un atac la adresa libertăţilor individuale.
         În viziunea noastră, cea mai trainică investiţie pentru viitor este cea în educaţie şi în cercetare, dublată de asigurarea unui sistem sanitar eficient. Educaţia porneşte din familie, de la cei „şapte ani de-acasă”, se dezvoltă şi se afirmă prin şcoală, dar are întotdeauna la temelia sa valorile morale creştine autohtone.
         CLICB crede că PNL ar trebui să militeze şi să voteze (în Parlamentul României sau în Parlamentul European) împotriva unor „reforme” toxice precum: legalizarea căsătoriei homosexuale, legalizarea adopţiilor de către cupluri homosexuale, interzicerea simbolurilor religioase în şcoli, eliminarea materiei „Religie” din şcoli etc. Nădăjduim ca, pe viitor, să poată fi evitate poziţionări ale reprezentanţilor PNL care nu au nicio legătură cu istoria şi cu identitatea partidului, aşa cum a fost votul acordat de europarlamentarii PNL ruşinosului Raport Lunacek.
         Cerem PNL să iniţieze, alături de cultele religioase, de medici şi de societatea civilă, o campanie la scară naţională de educare în vederea prevenirii avortului. Este inadmisibil ca România, ţară cu o largă majoritate de creştini practicanţi declaraţi şi cu un spor natural negativ care duce la o dramatică scădere a populaţiei, să fie campioană la avorturi.

         Ca singurul mare partid istoric încă activ pe scena politică românească, PNL are o uriaşă datorie faţă de istoria ţării, la dăltuirea căreia participă de două secole. CLICB vede în Partidul Naţional Liberal apărătorul natural al patrimoniului construit şi al tradiţiilor româneşti. Demolările de monumente istorice, declasările de monumente sau vandalizarea lor intenţionată trebuie drastic sancţionate, iar PNL are obligaţia de a fi iniţiatorul unei legislaţii necruţătoare faţă de aceia care distrug, din rea-voinţă sau nepăsare, secole de istorie. Bugetul acordat restaurărilor de monumente trebuie să crească, pentru că patrimoniul are o importanţă strategică pe care nu avem voie să o mai ignorăm. De asemenea, marele partid istoric al României nu poate asista pasiv la dispariţia treptată a unui întreg mod de viaţă care caracterizează civilizaţia românească: satele tradiţionale şi modul de viaţă ţărănesc trebuie protejate şi ajutate să se reinventeze în secolul al XXI-lea, fără să-şi abandoneze tezaurul secular de memorie.

         8. Religie

         Creştinismul este indisolubil legat de fiinţa naţională a poporului român. Religia face parte din viaţa socială şi publică a comunităţilor noastre şi ea nu poate fi etatizată sub nicio formă. Între „individ” şi „persoană” există un raport de complementaritate care stă la baza evoluţiei civilizaţiei europene. Nu putem gândi lumea de azi în absenţa personalismului creştin şi a spiritului critic european.
         În societate, vocile reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române, ai Bisericii Greco-Catolice, ai Bisericii Romano-Catolice şi ai celorlalte culte recunoscute trebuie respectate şi ascultate. CNL pledează pentru o mai strânsă colaborare a PNL cu laicatul creştin ortodox din România şi cu asociaţiile care îl reprezintă. CLICB pledează, de asemenea, pentru o mai strânsă relaţie a PNL cu asociaţiile laicatului creștin  din Europa, în spirit ecumenic şi în scopul apărării identităţii creştine a Europei, la nivelul instituţiilor Uniunii Europene.

         9. Descentralizare şi minorităţi naţionale

         Suntem de părere că PNL trebuie să preia iniţiativa unor politici de descentralizare pe criterii financiar-administrative, care să încurajeze capacitatea de autogestiune a comunităţilor şi să reducă birocraţia. În contrapartidă, ne opunem regionalismului de tip federal, care poate deveni rapid un ferment al dezagregării naţionale. PNL trebuie să se opună în mod deschis şi fără echivoc oricărei iniţiative de federalizare a României.
         Ca partid care a contribuit în mod esenţial la obţinerea independenţei de stat, după războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878 şi la realizarea României Mari, după Primul Război Mondial, PNL are datoria să se opună cu fermitate acţiunilor iredentiste agresive ale unor extremişti maghiari, care nu reprezintă în niciun caz interesele minorităţii maghiare din România, ci lucrează pentru interese obscure ce vizează eventuala destabilizare a ţării.
         CLICB consideră că minorităţile naţionale reprezintă o bogăţie identitară inestimabilă pentru România şi crede că PNL trebuie să fie un apărător hotărât al drepturilor minorităţilor naţionale. Pledăm şi pentru găsirea unor formule de reparaţie istorică pentru membrii minorităţilor germană şi evreiască pe care regimul Ceauşescu i-a „vândut” în mod ruşinos.

         10. Armata şi apărarea naţională

         Viziunea noastră naţional-liberală merge în direcţia acordării unei atenţii sporite dezvoltării capacităţilor militare ale României şi a unei griji reale pentru siguranţa militarului român în teatrele de operaţiuni şi pentru asigurarea unui trai demn la el acasă. O atenţie specială trebuie acordată industriei militare naţionale.
      Suntem pentru o dezvoltare a capabilităților militare în raport echitabil cu necesitățile și amplasarea geopolitică a României. Credem că România ar trebui să joace un rol important în cadrul NATO iar cetățenii civili  care își manifestă dorința de a parcurge stagii de pregătire militară destinate voluntarilor rezerviști să aibă posibilitatea să o facă.

         11. Securitatea energetică, resursele subsolului şi protejarea mediului înconjurător

         CLICB consideră că Partidul Naţional Liberal trebuie să apere interesele româneşti privitoare la resursele subsolului. Securitatea energetică a ţării nu poate fi tranzacţionată, iar resursele subsolului nu trebuie  exploatate fără respectarea interesului naţional. Obiectivul fundamental este asigurarea independenţei energetice şi exploatarea bogăţiilor subsolului pentru a aduce prosperitate românilor.
         Aceste scopuri nu pot fi însă atinse dacă viaţa sau sănătatea românilor sunt ameninţate. De aceea, protejarea mediului, apărarea pădurilor care încă sunt doborâte ilegal şi criminal, atenţia pentru puritatea apelor ar trebui să fie una dintre principalele preocupări ale Partidului Naţional Liberal.

         12. Elite

         CLICB, expresie a liberalismului conservator din PNL, crede că regenerarea morală şi identitară a societăţii româneşti poate începe doar prin promovarea elitelor autentice şi prin meritocratizarea societăţii în care trăim. Este nevoie de o scară autentică a valorilor, de o scară a valorilor rezultată din competiţia liberă a persoanelor, ideilor şi proiectelor şi întemeiată pe onoare, cinste, profesionalism şi libertate de expresie dinamizată de voinţa creatoare a persoanei.
         Prin asumarea şi afirmarea valorilor se creează elite în toate domeniile, elite care, la rândul lor, prin competiţie liberă, stratifică în mod natural meritocraţia. De la agricultură la ştiinţele înalte, de la cercetare la meşteşuguri, de la politică la mediul financiar, doar promovarea elitelor reale poate asigura eficienţa, onestitatea şi capacitatea celor responsabili de a duce mai departe proiectul naţional românesc clădit pe atâtea sacrificii ale înaintaşilor noştri. Elitismul nu este nici oligarhie, nici plutocraţie, nici aristocraţie. Elitismul este triumful individualităţii şi al capacităţii dovedite practic, este un fel de „putere a celor buni”.
        Lumea politică de astăzi suferă de incultură, de lipsă de etică și educație , promovându-se mediocritățile care nu au putut să se realizeze în alte domenii și speră într-o realizare facilă în politică. Astăzi se vorbește de politicieni și oameni de cultură ca entități diferite, evitându-se realitatea că o politică eficientă și convingătoare nu se poate face fără cultură, pregătire profesională de excepție și mai ales fără de moralitate convingătoare.

         13. Monarhie constituţională

         Suntem naţional-liberali şi credem că revenirea la forma de guvernământ monarhică reprezintă astăzi o necesitate în direcţia normalizării societăţii româneşti. Dincolo de evidenţele istorice profund defavorabile Republicii, Monarhia parlamentară reprezintă unica alegere pragmatică, în contextul unei societăţi cuprinse de convulsii și lipsită de etică și moralitate, al unui sistem politic instabil şi fără legitimitate reală şi al declinului poziţiei României în Europa şi în lume. Suntem de părere că România are nevoie de realizarea unei schimbări constituţionale majore, prin consens şi asumare responsabilă de către clasa politică şi suntem pe deplin convinşi că Regalitatea este acea instituţie naţională capabilă în condițiile actuale  să asigure continuitatea, stabilitatea, integritatea şi prestigiul României.

         14. Reforma internă a Partidului Naţional Liberal

         ”CLUBUL LIBERAL Ion C. Brătianu – 1875” crede că PNL nu îşi va putea asigura supravieţuirea pe scena politică din România decât dacă va lua următoarele măsuri care să aibă drept obiectiv restructurarea sa internă şi punerea în valoare, într-un mod eficient, a resurselor de care dispune:
Luarea deciziilor strategice majore (numele  partidului, sigla,  imnul; redefiniri doctrinare;  familia politică europeană; fuziuni prin contopire sau prin absorbţie) prin referendumuri interne în partid, care să permită consultarea, în astfel de situaţii speciale, a tuturor membrilor activi ai partidului;
Desemnarea candidaţilor la toate tipurile de funcţii prin mecanismul alegerilor interne, la care fiecare membru de partid să-şi poată exprima liber opţiunea, în funcţie de anvergura alegerilor;
Transparentizarea deciziilor politice luate la nivelul central al partidului;
Dezvoltarea unui program intens de colaborare, comunicare şi interacţiune cu adevărata societate civilă românească: patronate, sindicate, grupuri confesionale, asociaţii profesionale şi bresle, voluntari civici, organizaţii de studenţi, pensionari etc.;
Introducerea unui sistem modern şi direct de plată, colectare şi administrare a cotizaţiilor membrilor de partid, pornind de la raportul răspundere-proporţie şi care, în baza unei scheme aritmetice, să-i poată responsabiliza pe membrii de partid şi să transforme cotizaţia într-o sursă reală de autosusţinere financiară a partidului;
Concentrarea politicii PNL pe axa individ-comunitate-naţiune şi aplicarea publică a principiilor personalismului democratic, în detrimentul gregarului şi al ineficientului instinct determinat de ceea ce se numeşte, în sens peiorativ, „interes de grup”;
Regândirea viziunii şi a strategiei politice a PNL, pornind de la identitatea naţional-liberală ca parte a unui cumul divers şi pluralist de identităţi politice şi respingând dogmatismul dihotomiei stânga/dreapta, de tip alb/negru;
Acceptarea deschiderii dialogului politic, spre a-i readuce în PNL pe cei care se revendică de la identitatea naţional-liberală şi nu de la o vagă şi neclară identitate „de dreapta”, al cărei unic argument îl reprezintă antiteza vocală dar calpă faţă de „stânga”;
Promovarea în funcţii de răspundere majoră în stat doar a acelor membri PNL care au făcut dovada onestităţii şi a profesionalismului, de-a lungul vieţii, carierei şi activităţii lor politice. În acest sens, considerăm că este nevoie să se înfiinţeze un Consiliu Moral al PNL, alcătuit din venerabilii veterani ai liberalismului interbelic, astăzi încă în viaţă, din figuri marcante ale vieţii intelectuale care îşi asumă public apartenenţa la PNL şi ataşamentul faţă de valorile sale şi din foştii preşedinţi ai partidului, prezenţi încă în cadrul PNL. Acest Consiliu Moral ar trebui consultat înainte de orice decizie a BPN-ului cu privire la numiri în înalte demnităţi publice;
Organizarea PNL-ului în teritoriu pe o structură de tip arborescent, iar nu piramidal, în vederea punerii în valoare a personalităţilor cu adevărat oneste şi competente şi a protejării cadrului de democraţie internă a partidului.


Aşa să ne ajute Dumnezeu!


Daniel Gheorghe – deputat PNL
Radu Zlati – deputat PNL
Ion Constantin Brătianu – om de afaceri
George Șerban – inginer
Alexandru Vîlvoi – economist, membru PNL
Alin Ion Cîrstocea – economist, membru PNL
Valentina Ganea – energoterapeut - membru PNL
Maria-Doina Stavăr – pensionar
Vasile Băescu – ofițer (r), membru PNL
Gokhan Atyla Iomer – membru PNL
Dragoș Ciochia – om de afaceri, membru PNL
Lucia Bursumac – pensionar
Valentin-Florian Constantin – om de afaceri
George Henciu – inginer
George Boșneag – investitor, membru PNL
Gabriel Radu – avocat, membru PNL
Horațiu-Dan Buzatu – arhitect, om de afaceri
Monika Arabela Lungu – membru PNL – Nurmberg, Germania
George Matache – om de afaceri, Roma, Italia
Camelia Sotak – investitor, Los Angeles, SUA
Florin Mihuț - avocat, Bruxelles, Belgia



duminică, 19 aprilie 2015

După 77 de ani, BOR reiterează: MASONERIA rămâne OSÂNDITĂ!

Poziţia Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe de prin anii 1937 cu privire la masonerie este astazi neschimbată„, a afirmat Pr. Stoica pentru ziarulring.ro.
Recent, Biserica Ortodoxă a Greciei a reiterat condamnarea masoneriei, afirmând „incompatibilitatea dintre credinţa ortodoxă şi apartenenţa la Masonerie.”

Iată poziţia oficială a BOR despre masonerie, document semnat de Patriarhul Miron Cristea în 1937:
Temei Nr. 785/1937. Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, dă citire referatului cu studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod încă din anul 1934.
Sfântul Sinod însuşindu-şi concluziile din referat hotărăşte:
1. Biserica osândeşte Francmasoneria ca doctrină, ca organizaţie şi ca metodă de lucru ocultă şi în special pentru următoarele motive:
1. Francmasoneria învaţă pe adeptii ei să renunţe la orice credinţă şi adevăr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i să admită numai ceea ce descoperă cu raţiunea lor. Ea propagă astfel necredinţa şi lupta împotriva creştinismului ale cărui învăţături sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai mulţi intelectuali să şi-i facă membri şi obişnuindu-i pe aceştia să renunţe la credinţa creştină, Francmasoneria îi rupe de la Biserică, şi având în vedere influenţa însemnată ce o au intelectualii asupra poporului, e de aşteptat ca necredinţa să se întindă asupra unor cercuri tot mai largi. În faţa propagandei anticreştine a acestei organizaţii, Biserica trebuie să răspundă cu o contrapropagandă.
2. Francmasoneria propagă o concepţie despre lume panteist-naturalistă, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume şi ideea omului ca persoană, deosebită, destinat nemuririi.
3. Din raţionalismul şi naturalismul său, Francmasoneria deduce în mod consecvent o morala pur laică, un învăţământ laic, reprobând orice principiu moral “heteronom” şi orice educaţie ce rezultă din credinţa religioasă şi din destinaţia omului la o viaţă spirituală eternă. Materialismul şi oportunismul cel cras în toate acţiunile omului, este concluzia necesară din premisele Francmasoneriei.
4. În lojile francmasone se adună la un loc evreii şi creştinii şi Francmasoneria susţine că numai cei ce se adună în lojile ei cunosc adevărul şi se înalţă deasupra celorlalţi oameni. Aceasta însemnează că creştinismul nu dă nici un avantaj în ce priveşte cunoaşterea adevărului şi dobândirea mântuirii membrilor săi. Biserica nu poate privi impasibilă cum tocmai duşmanii de moarte ai lui Hristos să fie consideraţi într-o situaţie superioară creştinilor din punct de vedere al cunoaşterii adevărurilor celor mai înalte şi al mântuirii.
5. Francmasoneria practică un cult asemănător celui al misterelor precreştine. Chiar dacă unii adepţi nu dau nici o însemnătate acestui cult se vor găsi multe spirite mai naive asupra cărora acest cult să exercite o oarecare forţă quasi-religioasă. În orice caz prin acest cult Francmasoneria vrea să se substitue oricărei alte religii, deci şi creştinismului.
În afară de motivele acestea de ordin religios Biserica mai are în considerare şi motive de ordin social când întreprinde acţiunea sa contra Francmasoneriei.
6. Francmasoneria este un ferment de continuă şi subversivă subminare a ordinei sociale prin aceea că îşi face din functionarii Statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autorităti pământesti decât aceleia care reprezintă ordinea stabilită vizibil. Ii face unelte în mâna unor factori nestiuti încă nici de ei, având să lupte pentru idei şi scopuri politice ce nu le cunosc. E o luptă nesinceră, pe la spate; niciodată nu există siguranţă în viaţa Statului şi în ordinea stabilită. E o luptă ce ia în sprijinul ei minciuna şi întunerecul. Împotriva jurământului creştinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un jurământ păgânesc.
7. Francmasoneria luptă împotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din natiuni. Biserica Ortodoxă care a cultivat totdeauna specificul spiritual al naţiunilor şi le-a ajutat să-şi dobândească libertatea şi să-şi mentină fiinţa primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietăţii spirituale din sânul omenirii.
Măsurile cele mai eficace ce are să le ia Biserica împotriva acestui dusman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale şi al natiunei, sunt următoarele:
1. O acţiune persistentă publicistică şi orală de demascare a scopurilor şi a activităţii nefaste a acestei organizatii;
2. Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, să le părăsească. În caz contrar, «Frăţia Ortodoxă Română» extinsă pe toată ţara va fi îndemnată să izoleze pe cei ce preferă să rămână în loji.
Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci nu se căiesc.
De asemenea, le va refuza prezenţa ca membri în corporaţiile bisericeşti.
3. Preoţimea va învăta poporul ce scopuri urmăreşte acela care e francmason şi-l va sfătui să se ferească şi să nu dea votul candidaţilor ce apartin lojilor.
4. Sf. Sinod acompaniat de toate corporatiunile bisericesti şi asociatiile religioase se va strădui să convingă Guvernul şi Corpurile legiuitoare să aducă o lege pentru desfiintarea acestei organizatii oculte. In caz că Guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va îngriji să fie adusa o astfel de lege din initiativa parlamentară.
2. Întreg referatul împreună cu concluziile se va tipări în brosură prin Consiliul Central Bisericesc şi se va întrebuinţa ca mijloc de propagandă împotriva francmasoneriei.
Î.P.S. Patriarh prezintă declaratia făcută în fata Sa, a delegaţilor lojei francmasone naţionale în frunte cu d-l Pangal, prin care aduc la cunostinţă că aceste loji se autodizolvă, spre a nu fi confundate cu Loja Marelui Orient şi spre a nu se crede că este împotriva culturii sentimentelor monarhice, nationale şi creştine. El – d. Pangal – în numele delegatilor declară că toţi membrii lojelor francmasone nationale sunt buni fii ai Bisericii Ortodoxe.
Sf. Sinod ia act cu satisfacţie de declaratia d-lui Ion Pangal şi a celorlalţi conducători ai masoneriei nationale române, cetită în ziua de 25 Februarie a.c. în fata I.P.S. Patriarh Miron, prin care anunţă că aceasta organizaţie se autodizolvă. Este prin urmare de sine înteles că hotărârea Sf. Sinod privitoare la masonerie nu se poate referi la lojile care s-au dizolvat şi prin urmare nu mai există.
La orele 13 I.P.S. Patriarh, ridică şedinţa, prorogând Sf. Sinod pentru data de 29 Martie a.c., orele 10 dimineaţa.
Preşedinte, (ss) Miron
Secretar, (ss) † Galaction Craioveanu

marți, 7 aprilie 2015

Gelu Ștefan Deaconu - "bogătașul" din fruntea ANAF

Directorul ANAF, în propria declarație de avere a realizat în anul 2013 venituri în sumă totală de aprox. 469.000 lei, echivalentul a 106.000 euro!


Ca secretar de stat la M. Economiei, a încasat venituri salariale de 18.000 RON, iar ca președinte la ANAF încă 38.000 RON. Totalul acestora este de 56.000.
Oricum, veniturile din salarii se dovedesc o nimica-toată pe lângă veniturile remunerate care provin din alte funcții și îndeletniciri, așa cum sunt trecute în declarația de avere.
Nu mai puțin de 468.500 RON provin din partea EXIM Bank, CEC, GDF SUEZ, ELECTRICA SA, Complexul Energetic Hunedoara, Nuclear Electrica, CUPRU MIN, ROMGAZ ba chiar și Asociația de Acreditare din Romania și Asociația Română pentru Transportatori Rutieri.
La acestea se mai pot adăugă și venituri din dobânzi și dividente, (alți 31.000 RON) astfel încât omul Gelu Diaconu are venituri declarate de aproape șase sute de mii de lei pe an, deci peste 10.000 euro pe lună !
Dincolo de aceste sume uluitoare, rămân câteva probleme la care trebuie oferite explicații publice, prin prisma postului de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Mai precis, președintele ANAF poate fi membru într-un consiliu de administrație al unei instituții financiare bancare, sau vicepreședinte al RENAR ( Asociația Română de Acreditare), sau membru în comisia de coordonare a privatizării la întreprinderi având dificultăți în plata datoriilor către stat ?
Acestea sunt câteva întrebări legitime, la care nu doar Gelu Diaconu trebuie să răspundă ci și Agenția Națională de Integritate.
Nu în ultimul rând, observăm că dl. Diaconu mai figurează și în calitate de consultant al Asociației Române a Transportatorilor, de unde a încasat o sumă aproape la fel de mare cu cea încasată în calitate de secretar de stat (13.500 RON). Prin urmare, mă întreb cu legitimă curiozitate fiscală: în ce domeniu le oferă președintele ANAF consultanță transportatorilor ? Și – mai ales – putem vedea contractul încheiat între respectiva asociație și distinsul președinte ANAF ?

Mă gândesc că tocmai datorită veniturilor realizate a fost numit domnu' în fruntea ANAF, ca să nu fie "tentat"!

joi, 12 martie 2015

O scrisoare a maestrului Ion Coja adresată președintelui Iohannis!

„Nu vă iubesc, dar vă pot fi util!”
Domnule Johannis,
Vă scriu în calitatea mea de român care nu v-a votat în noiembrie 2014...
Nu l-am votat nici pe adversarul dumneavoastră, Victor Ponta. Dar pe dumneavoastră în mod special am încercat și pe alții să-i conving să nu vă voteze, publicând pe site-ul meu mai multe texte privitoare la starea de incompatibilitate a numitului Klaus Johannis cu funcția de președinte al României, ba chiar și cu cea de primar!...
M-am împăcat însă cu rezultatul alegerilor și am încercat să văd partea cea bună a lucurilor, confom principiului românesc că „în tot răul este și un bine”! Iar partea bună a lucurilor constă, după mintea mea, în faptul că România are un președinte al cărui adversar este prim ministru!
În momentul de față, adversitatea dintre dumneavoastră și domnul Ponta este singura noastră garanție că dumneavoastră doi, Președintele României și Premierul României, nu vă veți acoperi unul pe altul, nu veți intra în cârdășie ca să comiteți alte ilegalități!, așa cum au făcut-o cei de dinaintea dumneavoastră!
Căci ați comis unele ilegalități, domnule Johannis, înainte de a ajunge primar! Iar după ce ați ajuns primar, nu v-ați sfiit să comiteți altele mai mari, mai păguboase pentru statul român, pentru concetățenii dumneavoastră! Speranța că acum, ca președinte, nu veți comite alte ilegalități, mai mari, mai dureroase pentru noi, românii de rând, depinde de prezența lui Victor Ponta și a PSD la guvernare! Este singura garanție că veți respecta legea măcar acum, ca președinte!
Nici cu dl Ponta nu mi-e rușine, nu este nici ’mnealui vreo ușă de biserică. Cunoaștem păcatele sale! Apetitul pentru alte ilegalități, mai mari, probabil că ar fi ajuns de nestăpânit pentru el și anturajul său dacă Victor Ponta era ales președinte. Așa însă, mâna lui Dumnezeu a rânduit lucrurile cum nu se poate mai bine în condițiile în care am avut de ales între doi candidați plini de păcate! Sunteți amândoi, Johannis și Ponta, cu un trecut penal dovedit! Numai dușmănia dintre voi, frica de celălalt, vă poate potoli elanul infracțional! Vă poate obliga și motiva pe amândoi să respectați legea și angajamentele luate!
Vi se potrivește oareșicât cealaltă vorbă românească: frica păzește bostana!
Ați dovedit că n-aveți nicio greață să ascundeți adevărul! În campania electorală nu ați suflat o vorbă despre intenția de a-l debarca pe Ponta și de a instala un guvern al foștilor PDL-iști, în frunte cu alt „cârlan”: Predoiu! Dimpotrivă, ați insistat pe ideea că alegerea lui Victor Ponta ca președinte ar face ca în mâna unei singure persoane, a unui singur partid, să se adune prea multă putere, ceea ce înseamnă în fapt instaurarea unei dictaturi! Idee relativ corectă, cu care i-ați făcut să de răzgândească pe mulți dintre votanții lui Victor Ponta.
Dar acum ce faceți dumneavoatră, iubite domnule președinte?! Ne luați drept proști, proștii care nu pricep că vreți să aveți în mână toate pârgiile puterii?! Că vreți să faceți exact ce ne-ați avertizat că sunt intențiile ascunse și inacceptabile ale „nevrednicului” de Ponta?! Cu ce sunteți dumneavoastră mai breaz?!
Mulți care v-au votat încep să nu mai fie credulii cu inima deschisă pentru omul cu intențiile cele mai bune care păreați a fi! Începem să ne dăm seama că serviciile au fost foarte active și au intervenit în mod ilegal în desfășurarea alegerilor, a campaniei electorale, susținându-vă! Iar motivația lor nu a fost interesul național! Devine tot mai evident că sunteți altceva decât cel pe care l-au votat din toată inima tinerii „anti-sistem”!...
Ați dat la debutul ca președinte un semnal care să ne deruteze: l-ați onorat cu însemnele recunoștinței publice pe reprezentantul foștilor deținuți politici. Un gest minunat! Ați semnalizat astfel o direcție, în care să orientați mandatul dumneavoastră, dar pașii următori îi faceți în cu totul altă direcție!... Cine vă duce de mână, domnule Johannis?!...
În ultimele declarații v-ați referit și la familia dlui Victor Ponta!... Cum că faptele penale săvârșite de cumnatul său ar impune un singur gest din partea primului ministru: demisia!
Uitați, vă faceți că uitați, domnule Johannis, dar opinia publică nu uită că nu numai dvs aveți un trecut infracțional bogat, ci și persoane din familia dvs. Mă refer, bunăoară, la acuzele aduse în presă soacrei dumneavoastră – fals în acte pentru dobândirea unor bunuri materiale substanțiale. Nu ați răspuns acestor acuzații, parțial confirmate de justiție! Erați prea ocupat cu campania electorală! Dar acum, când aveți timp liber berechet, nu credeți că ar fi cazul să lămuriți aceste acuzații, iar abia după aceea să căutați paiul din ochiul celuilalt?!
Sau, cumva, imunitatea dumneavostră, o include și pe coana mare?!...
Precizez: aș primi cu mare satisfacție dovada că acuzațiile care vi s-au tot adus nu sunt întemeiate, nu sunt conforme adevărului. Dar cât să mai așteptăm aceste dovezi?! Nici în campania electorală, nici după ce ați câștigat fotoliul prezidențial, nu ați catadicsit să respingeți acuzațiile ce vi se aduc de atâția ani?! Chiar dacă s-au prescris acele fapte, iar noi nu știm, vinovăția dumneavoastră tot vinovăție rămâne! Și este sinonimă cu incompatibilitatea!...
Repet pentru cei care v-au votat și pentru tot românul: situația în care ne aflăm acum este, în mod paradoxal, singura care corespunde interesului public: avem un președinte și un premier aflați „la cuțite”. Cei doi se pândesc unul pe altul să profite de greșeala celuilalt și s-o sancționeze. Fiecare se teme să mai (s.n.) facă vreo ilegalitate, vreun abuz, știind bine că celălalt atât așteaptă!...
Devine un imperativ pentru dumneavoastră ca PSD și Ponta să rămână la guvernare. Ponta este cel mai grijuliu să nu calce strâmb! Nu-și poate permite să greșească!... Dar și dumneavoastră, domnule Johannis, știind că nu puteți conta pe complicitatea guvernului, veți fi un președinte puțin dispus la abuzuri și ilegalități!
Domnule Johannis, dacă v-ați decis să fiți un om corect, cu intenții bune pentru Țară, nu ar trebui să vă deranjeze faptul că nu aveți „un guvern al meu”, cum v-ați exprimat, fără voia dumneavoastră, scăpând pe gură un gând ascuns! Guvernul nu trebuie să fie al președintelui, domnule președinte, ci al celor care l-au votat! Trebuie să fie al Țării, ca și Președintele!
Faptul că încurajați pe față constituirea pe căi ilicite, neconstituționale și nedemne, a unei noi majorități parlamentare, ignorând voința electoratului exprimată la alegerile din 2012, faptul că încercați să-i aduceți la putere pe cei care au susținut regimul Băsescu și au profitat din plin de acel regim, devine un gest de incompatibilitate cu funcția de președinte! Aveți grijă la buna credință și loialitate a celor care vă îndeamnă să faceți acest pas, s-ar putea să fie un pas în gol!... Țara nu are nevoie de un nou referendum privind incompatibilitatea președintelui! Dar dacă insistați, acolo se va ajunge!...
Profit de ocazie și vă adresez, cu toată seriozitatea, cererea expresă și sinceră de a mă pune la dispoziția dumneavoastră și a echipei de consilieri: am o vastă experiență politică, a politicii făcute de pe tușă, dar și în arena politică, ca senator (1992-1996) și lider în Uniunea Vatra Românească, ca președinte al LICAR – Liga pentru Combaterea Anti-Românismului. Vă ofer serviciile mele fără altă pretenție decât aceea de a ști, de a fi sigur că va ajunge la cunoștința președintelui Țării și punctul de vedere al unui septuagenar blamat de unii, dar iubit de alții, pentru crezul său naționalist, constant și fără rabat!
Există un segment naționalist în societatea românească, autentic naționalist! De ani de zile nimeni nu ne reprezintă în structurile politice ale Țării! Și doar nu suntem puțini! Vocea noastră, a electoratului naționalist, se aude numai pe Internet! Nu puteți conduce România fără să-i cunoașteți și pe românii care pretind că vor să dea expresie politică gândirii și modelului lăsate moștenire de un Bălcescu, Eminescu, Iorga, Brătianu, Țuțea, Noica, Mircea Eliade...
Domnule președinte Johannis,
Nu vă iubesc, dar vă pot fi util!
Aveți nevoie de mine, de unul ca subsemnatul
Ion Coja.
Vă stau la dispoziție, spre a vă face cunoscut punctul nostru de vedere, al naționaliștilor români! Foarte pe scurt, acest punct de vedere îl veți înțelege dintr-o mică „fabulă”:
în echipa REAL Madrid au jucat doi mari fotbaliști: Di Stefano și Puskas. Di Stefano dădea pasele de gol, iar Puskas marca. La un moment dat cei doi au ajuns să se urască de moarte, din cauza unei femei. Nu și-au mai vorbit toată viața. Dar lucrul acesta nu s-a văzut pe teren. Di Stefano a continuat să paseze, iar Puskas să marcheze... Făceau parte din aceeași echipă!... Urmăreau același scop: victoria echipei! Salus Reipublicae! Acesta este țelul nostru, naționalist!
À bon entendeur, salut, mon President!

București, 19 februarie 2015

sâmbătă, 21 februarie 2015

Daniel GHEORGHE - despre PNL, liberali și restul!

               La începutul lunii februarie, Clubul Național Liberal prin dl. Andrei Galiță, au organizat un eveniment despre rolul elevilor liberali în PNL! La eveniment au participat dl. prof. Dinu Zamfirescu, dl. dep. Radu Zlati și dl. dep. Daniel Gheorghe!
              Din intervențiile domniilor lor, am selectat opiniile celui mai tânăr, dl. dep. Daniel Gheorghe, ultimul parlamentar liberal ”autentic” din Parlamentul României, având în vedere că astăzi PNL nu mai este cel moștenit de la bunicii și străbunicii noștri, ci este un partid apărut în urma unei fuziuni!


            ”Ionel Brătianu a fost, este și va rămâne simbolul a ceea ce înseamnă național-liberalismul în această țară, ceea ce înseamnă efortul de a crea, de a construi o națiune, efortul de a o lua de la zero și de a merge pe un anumit drum!(…) El spunea că politica este un lucru grav, este un sacrificiu în care te implicit, încercând să schimbi și să modelezi destinul unui neam întreg. Este un sacrificiu pe care Brătienii l-au scris cu sânge, prin Dinu Brătianu, Gheorghe Brătianu și toți acei tineri liberali de atunci, care au luat calea închisorilor comuniste și nu s-au mai întors niciodată! Acei oameni sunt cei care au respectat testamentul lui Dinu Brătianu, care spunea că principiile nu se negociază, că valorile naționale sunt mai presus de interese de moment, mai presus de interese politice și mai presus de propria persoană!”

            ”Este enorm de important să conștientizăm ceea ce înseamnă tradiția, identitatea și spiritualitatea PNL, pentru că acest PNL cu toate lipsurile și greșelile sale, s-a concretizat pe o oază de normalitate a acestei Românii aflate într-o permanentă tranziție! Noi dacă vom încerca să schimbăm asta și să fim cum sunt toți ceilalți, ne vom pierde. De foarte multe ori liderii noștri nu au înțeles acest lucru și au căutat să ia alte modele, încercând să îmbrățișeze populism și colectivism! Au încercat să arunce în joc lucruri care nu ne sunt specifice! România are nevoie de modele, omul în sine are nevoie să vadă altceva față de ce vede tot timpul!”

             ”Liberalul trebuie să fie un om de bun simț, de bună cuviință, deschis, generos, onest! Trebuie să fie un om al dialogului și un om al deschiderii, trebuie să fie un om care să înțeleagă ce înseamnă să te rupi un pic de gregaritate, să te rupi un pic de aceste nuanțe care nu fac deloc bine unui individ și dezvoltării normale a personalității!”

             ”Îmi doresc ca noi generația tânără să reușim să imprimăm în societatea românească un alt model de politician, pentru că sunt sătul de manelizarea tinerei generații, de influența subculturii cocalaro-manelisto-pițipoance ale structurilor organizatorice ale TNL! Trebuie să fim altfel, să fim cum au fost înaintașii noștri, să știm să spunem lucrurile în față, să știm să ne contrăm atunci când e momentul, să știm că în timp ce unora din ”noii noștri colegi” – referire la portocalii, din spatele lor se uită câș și chiorâș cu un ochi strâmb cineva la ei, în spatele nostru apare cineva ca Ionel Brătianu care a făcut România Mare ajutat de o generație politică deosebită, de Regele Ferdinand și Regina Maria, I.C.Brătianu care întotdeauna a știut un singur lucru: NU EXISTĂ NU SE POATE! Generația lor de aia au reușit, de aia ne-au ridicat din mocirlă și au reușit să construiască de la zero o țară, o națiune! O națiune distrusă, care după decapitarea Brâncovenilor de la 15 august 1714 și-a pierdut reperele, și-a pierdut modelele, și-a pierdut elitele și a fost zdrobită! Oamenii aceștia tineri de atunci, au înțeles că o națiune nu se poate reconstrui  decât pe baze solide: pe identitate, pe credință în Dumnezeu, pe moralitate, pe muncă, pe respect față de celălalt și pe legalitate!”


            ”Dacă acum se discută despre o nouă construcție politică, consider că nu există ”Marele PNL” din fuziunea PNL-PD! Marele PNL este PNL-ul care a dat martiri la Sighet, la Jilava, la Râmnicu Sărat, la Aiud, la Gherla, Marele PNL e PNL-ul lui Dinu și Gheorghe Brătianu, al fraților Golescu, al lui Rosetti, al lui I.Gh.Duca, al lui Dimitrie Sturza și al tuturor liderilor național-liberali, acela este Marele PNL! N-ar trebui să vină nimeni de la PD să ne învețe pe noi care e Marele PNL și care-i micul PNL! Marele PNL este cel în care au fost bunicii și străbunicii noștri, Marele PNL este cel pe care înaintașii noștri l-au votat,  pentru care au luptat și pentru care cei mai mulți dintre ei au suferit! Există un singur PNL născut la 24 mai 1875 și așa va rămâne! Cu steluțe, fără steluțe, dar în mod sigur cu o singură săgeată!”

Într-o postare viitoare, vă voi prezenta opiniile dlui dep. Radu Zlati!