M-am tot gândit ce se urmăreşte cu vizita asta scurtă în fieff-ul Licuriciului, pentru care s-au dat peste cap serviciile de mama focului să poată fi realizată?!
Chiar dacă se zvonea despre această posibilă trecere a oceanului încă de acum două luni, tot nu mi-am putut explica "scopul" şi mai ales "durata vizitei"!!!
Vă mărturisesc acum când ea s-a realizat, că tot n-am înţeles nimic! Voi aţi înţeles ceva?
Chestia cu scutul antirachetă s-a semnat, dar de către Jacuzzi Baconschi şi secretarul de stat, dna Hillary Clinton! Iar dacă doar ăsta a fost scopul vizitei, relaxatul ministru de externe, avea nevoie de toată acea liotă de însoţitori, condusă de preşedintele ţării? L-am văzut acolo şi pe Gabi "Chelnerul" de la Apărare! Ciudat, foarte ciudat!!!
Toată această gaşcă au plecat luni şi s-au întors astăzi, deci "am plecat ca să venim"!!!!
Pentru un zâmbet al licuriciului şi o strângere de mână protocolară (forţată de CIA), era nevoie de asemenea "mişcări de forţe", plus cheltuieli enorme şi inutile ? Cumva era nevoie de completarea albumului cu fotografii al preşedintelui cu trei fotografii cu Obama şi s-a deplasat la Washington cu ditamai liota de slugoi? Atunci situaţia este gravă! Ne arată un nou timp de "cult al personalităţii"!
Ceauşescu stătea în State minim 5 zile, Iliescu a stat 6, până şi "piticul porno" Boc a stat aproape o săptămână, iar băse doar...O ZI ???

Basescu e un om ocupat. N-are timp de vizite lungi. Sa zica merci Obama ca, in trecere prin America, Basescu l-a vizitat si pe el.
RăspundețiȘtergere