"Ce ciudat! Monarhisti, dar doar pana la alegerile prezidentiale.
"În momentul în care a ajuns pe peronul gării, înainte de sosirea trenului, Tăriceanu a fost întâmpinat cu aplauze, oamenii adresându-i-se cu "domnule viitor preşedinte".
Ploieştenii i-au cerut lui Tăriceanu să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, spunându-i: "Pe vremea dumneavoastră erau bani, o duceam bine"."
Iarăși punctajul monarhismului folosit împotriva lui Crin și a PNL-ului, de data asta subtil, fără să-i menționeze, folosindu-l pe Tăriceanu pentru a băga ceața, suspiciunea, zâzania și a încerca să-l împingă pe Crin în plan secund.
Postarea este făcută de o fostă infiltrată în PNL și fostă mare fană Tăriceanu împotriva lui Crin.
Între timp băieții cu ochii albaștrii au schimbat însă punctajul.”
Acesta este un text publicat de prietenul Radu Fătulescu, care m-a făcut să analizez foarte serios ce avem de făcut pentru anul viitor când urmează două rânduri de alegeri: EUROPARLAMENTARE și PREZIDENȚIALE! Va trebui să ne mobilizăm mai bine ca niciodată, deoarece mizele sunt foarte mari și enorm de bine ”retribuite”!
În România de până-n revoluția din 89, toată lumea se pricepea la fotbal!
După ”aglomerația” din decembrie 89, românii și-au descoperit încă o vocație: POLITICA! Toată lumea se pricepe la politică atât de bine, încât orice discuție pe tema respectivă începe inevitabil cu: ”Ascultă-mă pe mine că știu ce-ți spun fiindcă mă pricep!”
Suntem un popor de pricepuți! Ne pricepem la toate dar stagnăm în mediocritate și superficialitate!
Vechi metehne de sute de ani, pe care ”involuția” societății românești de după 89 le acutizează și le ”maladiază”!
Am avut ocazia, datorită politicii, să cunosc foarte multă lume în ultimii ani, care și-au schimbat opiniile în funcție de interes sau poate pentru că așa li se ”ordonă”, funcție de cine-i conduce sau cine-i plătește!
Unii au fost republicani, ulterior devenind ”monarhiști”!
Unii au fost liberali, ulterior au devenit băsiști...pardon țărăniști...pardon MRU-iști, sau cine știe ce au devenit!
Unii au fost ”criniști”, dar mirosul oportunității de a parveni cu orice chip i-a dus acolo unde viața-i mai ”bănoasă”!
Și toată această lume pestriță-și dă cu părerea, analizează, iar mai nou calomniază și împrăștie zvonuri diversioniste!
Exemple:
”Un monarhist nu trebuie să meargă la vot să voteze un președinte!”- sugestie a unui ”monarhist” legionar-securist, care nu recunoaște Casa Regală a României!
”Tăriceanu președinte - nu contează că-i monarhist”- îndemn al monarhiștilor de pripas, sau susținători ai aripi ...”Pavelescu”!
”Vine Regele MIHAI să depună o coroană de flori”! - zvon împrăștiat de un ”diversionist” de profesie printre participanții la Parada Militară de 1 decembrie de ieri!
Suntem în decembrie 2013, iar alegerile prezidențiale sunt exact peste un an! Mă gândesc cu groază la cât de lung va fi acest an cu astfel de infiltrați plătiți!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu