marți, 27 decembrie 2011

Domnilor de astăzi, să v-apuce frica Leru-i Ler!

Corul bărbătesc din Finteușul Mare!
http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3Dzty7Z1Vx7fw&h=pAQEfN2Hj

Vin colindătorii, cum veneau odată  Leru-i Ler
Să colinde-n seara, asta minunată Leru-i Ler
Dar li-i gura arsă și li-s ochii-n lacrimi Leru-i Ler
Prea degeaba sânge, prea degeaba patimi Leru-i Ler!
Gazdelor creștine, să-i primiți în casă Leru-i Ler
Și cum se cuvine, să-i poftiți la masă Leru-i Ler
Li-i trimite Sfântul să le-ncerce mila Leru-i Ler
Domnii mari de astăzi, să-și deschidă vila Leru-i Ler!
Șovăielnic pasul, brațele plăpânde,  Leru-i Ler
Tremurat li-i glasul, nu știu să colinde Leru-i Ler
Dacă stau la poartă și nu zic nimica Leru-i Ler
Domnilor de astăzi, să v-apuce frica Leru-i Ler!
Mută-i întrebarea, ce răsun-afară Leru-i Ler
Am murit degeaba, ce-ați făcut din țară Leru-i Ler
Tot în frig și foame, tot cu mâini întinse Leru-i Ler
Pe la porți străine, ce ne stau închise Leru-i Ler!
Vin colindătorii, cum veneau odată  Leru-i Ler
Să colinde-n seara, asta minunată Leru-i Ler
Dar li-i gura arsă și li-s ochii-n lacrimi Leru-i Ler
Prea degeaba sânge, prea degeaba patimi Leru-i Ler!

Un comentariu: