sâmbătă, 18 iunie 2011

Când băşinile-ţi dau ghes la slugărnicie senilă şi ieftină!

Anunţă Oprea zilele trecute ca un vaşnic cuceritor, sfârşitul luptelor grele duse de către o armată nedefinită, cu maldărele de dosare cu venituri (vechi de prin 1918), obţinând marea victorie revizionistă împotriva tuturor pensiilor militare!
Acum când scriu, într-una din marile săli ale unui comandament din capitală, peste 100 de oameni, calculează de zor, pentru că procesul nu s-a încheiat! Cine-l crede pe Oprea, înseamnă că nu ştie de câte ori acesta a promis şi n-a făcut, sau a spus că s-a finalizat ceva, dar nici nu se apucase de treabă!
Dar în consonanţă cu declaraţia de presă a ministrului mincinos, s-au găsit câţiva să laude spusele ministrului latifundiar, salutând chiar încheierea blestematului şi nelegalului proces de revizuire!
Aţi văzut (sunt sigur de asta) chiar dacă nu sunteţi militari, că aproape la orice sindrofie de la cel mai înalt nivel, nu lipsesc nişte bătrânei cocârjaţi, îmbrăcaţi în ţinute de general! Aceşti eroi au luptat pe front, fapt pentru care au fost decoraţi cu cele mai mari distincţii naţionale! RESPECT!
Dar de aici şi până a aduce omagii "comandantului" Armatei, spunând că "încheierea procesului de recalculare a adus o stare de linişte şi de satisfacţie sufletească pentru toate cadrele militare în rezervă şi în retragere", e prea mult şi supărător!
Stimabililor domni generali, nu vă cer să reveniţi cu picioarele pe pământ, deoarece v-aş cere prea mult!
Oprea v-a mărit tuturor bătrâneilor pensiile cu până la 4.000 de lei şi acum ce să spuneţi şi domniile voastre? Trăiască Oprea, acompaniind strigarea cu o ritmicitate crescută de pârdalnice aghioase caracteristice vârstei, asociate bucuriei măririi pensiilor!

Eu personal nu vă spun decât că participând la prea multe chermeze, chiolhanuri şi primind periodic pachete pentru acasă, minţile v-au luat-o puţin pe arătură !
Stimabililor, reţineţi un singur lucru: SUNTEŢI SINGURII CARE "TRĂIŢI BINE" (conform urării unui neavenit), dar sper ca Dumnezeu să vadă această nemernicie!
Pentru confirmare, prezint linkul cu "mulţumirile" bătrâneilor către binefăcătorul lor "oprea de la popota lu băsescu"!
http://www.e-politic.ro/Societatea-civila/ANCMRR-si-Asociatia-Veteranilor-de-Razboi-transmit-multumiri-MApN_119016_266.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu