” A TRECE ÎN NEFIINȚĂ” ... este un termen greșit sau corect???

     De mai bine de un an de zile încerc să explic logic celor care din necunoaștere, sau din lipsă de cultură folosesc termenul ” a trece în neființă”, că este un termen GREȘIT, care nu trebuie explicat doar dpdvd literar ci și din punct de vedere creștin! 

     Acest termen este una din sechelele limbajului de lemn al erei ateo-comuniste, pe care observ că mulți diletanți încă-l folosesc!

     Aproape zilnic ni se transmite o știre sau un comentariu despre moartea cuiva. Pentru a spune că cineva a murit, limba română posedă o foarte bogată gamă de expresii echivalente și nuanțate, precum «a decedat», «s-a săvârșit», «a încetat din viață», «s-a petrecut», «s-a stins», «ne-a părăsit», «a plecat dintre noi», «a pornit pe ultimul drum», «a închis ochii», «și-a dat sufletul», «și-a dat duhul», «și-a dat ultima suflare», «a trecut la cele veșnice», «s-a mutat la Domnul», «a fost chemat de Dumnezeu» și încă multe altele, în toată literatura, în tot graiul și la îndemâna oricui. Ei bine, în ciuda acestei bogății de limbă română, încă mai citim sau auzim, destul de des, că cineva «a trecut în neființă».

     Spunea + ÎPS Bartolomeu Anania : ”... dacă "trecerea în neființă" s-ar referi la un om care nu a crezut în Dumnezeu, nici în suflet și nici în viața viitoare, "încă am mai înțelege solidaritatea redactorului cu mortul de a cărui existență s-a ales praful".

     Dar ca să spui ca «a trecut în neființă» un Dosoftei, un Varlaam, un Eminescu, un Brâncoveanu, aceasta e o impietate nu numai asupra celui pomenit, ci și asupra simțului comun al unui popor care s-a născut creștin și care, iată, se încăpățânează să rămână creștin".

     Expresia "e o impietate și față de limba română", existând "o gravă inadvertență gramaticală între verbul ”a trece” și substantivul ”neființă”.

     ”A trece” înseamnă mișcarea de tranziție dintr-un mediu în altul, de la o stare la alta, de la un mod de existență la alt mod de existență. Or, în cazul de față, verbul nu are și nu poate avea obiect, de vreme ce neființa e negarea oricărui mediu, a oricărei stări, e negarea oricărui mod de existență și a existenței însăși. În neființă nu se poate trece, pentru că nu ai unde, cum și în ce, ea definindu-se pe sine ca non-existență, ca neant. Neantul însă nu e ceva în sine, ci un simplu concept cu care se operează în filosofie, asa cum în matematici se operează cu numărul negativ. Agramatismul expresiei e pe măsura celui ce a născocit-o" -explica regretatul și de veșnică pomenire Mitropolitul Feleacului și Clujului!

     Moartea nu este altceva decât o sincopă existențială, asemenea unei pauze într-o partitură muzicală, despre care toată lumea știe că face parte din muzica însăși.
     A trece pe cineva ”în neființă” este același lucru cu negarea existenței vieții de dincolo de moartea trupească, negarea existenței sufletului și a legăturii divine dintre acesta și trupul cel pieritor!